gov.md

NM Espresso: cum Chicu a convenit la Moscova în privința a 500 de milioane de dolari, va merge oare Dodon cu „favoritul” și cine a destrămat coaliția PSRM-ACUM

Chicu la Moscova: vor curge banii acum din Est?

Premierii Rusiei și Moldovei, Medvedev și Chicu au vorbit în unison, la întrevederea de la Moscova, despre necesitatea de a «recupera posibilitățile ratate» din cauza răcirii din ultimii ani a relațiilor dintre cele două țări. Și și-au exprimat speranța că prima vizită din ultimii șase ani a premierului moldovean la Moscova «va oferi un nou impuls» acestor relații.

De fapt, «impuls» ar putea fi, mai degrabă, cele 300 de milioane de dolari pe care Rusia este gata să le acorde Moldovei pentru finanțarea proiectelor de infrastructură, inclusiv reabilitarea și construcția drumurilor. Această chestiune a fost discutată de Chicu și Medvedev.

Mai târziu, președintele Igor Dodon a anunțat că Moscova a decis să acorde Moldovei un credit în valoare de 500 de milioane de dolari. Prima tranșă de 350 de milioane de dolari va fi oferită anul viitor. Potrivit lui Dodon, cu acești bani, vor fi construite drumuri.

La fel, Rusia a hotărât să reducă, de la 1 ianuarie, prețul de livrare a gazelor naturale în Moldova, de la 235 de dolari până la 173 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Iar despre modul în care gazele rusești vor fi livrate în Moldova, Ion Chicu a vorbit cu președintele administrației «Gazprom» Alexei Miller. Potrivit afirmațiilor lui Miller, sunt câteva căi de livrare, inclusiv prin România și Bulgaria.

Procurorul general: va merge Dodon cu «favoritul»?

Ex-premierul Maia Sandu afirmă că motivul principal al demiterii guvernului pe care l-a condus a fost dorința noii guvernări de a numi «un procuror general ascultător».

Iar în societate se discută pe larg informația despre favoriții concursului pentru funcția de procuror general. Însă ministrul justiției Nagacevschi și șeful Consiliului Superior al Procurorilor, care trebuie să aleagă unul dintre cei patru candidați, au respins categoric această informație. Citat: «Toți candidații au șanse egale. Mai devreme, se spunea că va câștiga Stoianoglo, iar acum — Soltan. Cred că până la sfârșitul concursului, vor mai fi candidați».

Sursele NM susțin însă că Stoianoglo și Soltan chiar sunt favoriții lui Dodon și ai socialiștilor în cursa pentru fotoliul de procuror general. Și unul dintre ei are rolul de a distrage atenția. Detalii despre aceasta puteți afla în articolul «Генпрокурор подкрался незаметно» («Procurorul general s-a strecurat pe neobservate»).

Kozak: cine a destrămat coaliția PSRM-ACUM

Vicepremierul rus Dmitrii Kozak a declarat că Rusia nu are nicio atribuție la destrămarea coaliției PSRM-ACUM. Kozak s-a arătat mirat de faptul că această coaliție a reușit să se mențină timp de o jumătate de an. Citat: «Nu s-a întâmplat nimic îngrozitor, noi nu am tras pe nimeni de sfori — nici noi și sper că nici partenerii noștri europeni și americani. Aceasta este alegerea suverană a Moldovei».

Chișinău: trei viceprimari nu au trecut în Consiliul Municipal

Trei din cei patru candidați la funcția de viceprimar nu au obținut susținerea Consiliului Municipal. Ei au fost votați de socialiști, democrați și «Șor». Partidul DA a fost împotrivă. Primarul Ion Ceban a spus că va propune repetat Consiliului Municipal aceleași candidaturi. Detalii despre cum viceprimarii (nu) au fost aprobați în Consiliul Municipal și cum s-a polemizat despre limbi puteți afla din reportajul «Я просто хотел разрядить обстановку» («Eu doar am dorit să destind atmosfera»).

Unicul candidat care a fost susținut de Consiliul Municipal a fost Victor Chironda. El a fost votat de 41 din cei 51 de consilieri. Chironda va gestiona planificarea urbană (mediul urban, transportul, clădirile istorice, publicitatea stradală).

Olanda: moldovenii cer azil

Un autobuz cu 65 de cetățeni ai Moldovei a fost reținut în Olanda. Toți aceștia au cerut azil în Olanda. MAEIE a comunicat că Ambasada Moldovei din Olanda menține legătura cu autoritățile olandeze și monitorizează situația.

Holocaustul: de ce e atât de dificil să vorbim despre el

Se poate oare vorbi despre Holocaustul de pe teritoriul Moldovei fără a învinui pe cineva? De ce în manualele școlare moldovenești și românești nu este nimic despre Holocaust? De ce în Moldova și în România atitudinea față de mareșalul Antonescu este diferită? Câțiva istorici români au vorbit despre toate acestea în interviul NM «В обществе все еще живет миф об Антонеску-спасителе» («În societate mai este viu mitul despre Antonescu-salvatorul»).

Și despre ceea ce va fi astăzi, 21 noiembrie

  • Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va organiza o masă rotundă cu genericul «Rolul tinerilor în lumea contemporană».
  • Deputatul Arina Spătaru va vorbi, în cadrul unei conferințe de presă, despre proiectul de amendamente la Legea privind finanțele publice locale.
  • Biroul Național al Viei și Vinului va organiza seminarul „Auditul calității rezervelor de vinuri și potențialul agricol al anului 2019.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Fermierii amenință cu proteste, dacă TVA pentru cereale și oleaginoase va crește la 12%: „O ultimă picătură”

Asociația „Forța Fermierilor” se opune majorării cotei TVA pentru comercializarea cerealelor și culturilor oleaginoase de la 8% la 12%. Organizația susține că măsura, acceptată deja de Guvern, ar crește cu 50% presiunea fiscală asupra sectorului și ar putea duce la falimentul mai multor agricultori mici și mijlocii.

Asociația afirmă că, deși premierul ar fi promis consultări cu agricultorii, acestea nu au mai avut loc.

Potrivit „Forței Fermierilor”, sectorul cerealier și oleaginos, care ocupă aproape 90% din terenurile arabile ale țării, a fost grav afectat în ultimii cinci ani de secetă și alte calamități naturale. Aproximativ 25% dintre fermierii micro, mici și mijlocii s-ar afla deja în stare de insolvență, de drept sau de fapt.

„Creșterea bruscă a cotei TVA va lovi foarte dur anume în agricultorii micro, mici și mijlocii și poate accelera falimentul masiv al acestora. Calcule noastre la fermieri din diferite raioane arată că în urma majorării TVA la 12 % povara fiscală crește pentru agricultorii aproximativ cu 500 lei per hectar sau cu aproximativ circa 750 de milioane de lei per sector”,  susțin fermierii.

Agricultorii consideră nejustificată și aplicarea selectivă a unei cote mai mari pentru cereale și oleaginoase și califică măsura drept „discriminatorie”.

„Forța Fermierilor” cere dezbaterea publică a propunerii în Parlament și solicită deputaților să nu voteze politica fiscală în prima lectură înainte de organizarea consultărilor.

În caz contrar, asociația avertizează că va începe consultări în teritoriu pentru organizarea unor proteste ample, chiar dacă lucrările de recoltare și semănat sunt în toi. „Totodată, nu excludem proteste spontane ale unor agricultori din diferite raioane, care se confruntă cu dificultăți financiare enorme și creșterea poverii fiscale ar fi o ultimă picătură pentru ei”, avertizează fermierii.

Amintim, Guvernul a aprobat proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2027 în ședința din 9 septembrie. În aceeași zi, proiectul a fost remis Parlamentului pentru examinare.

Premierul Vasile Tofan a precizat că noua formulă a proiectului își propune să aducă 5,1 miliarde de lei la buget. Principala sursă de venituri ține de taxarea suplimentară a viciilor. Tofan și-a exprimat speranța ca proiectul politicii fiscale și vamale să fie adoptat până la sfârșitul lunii septembrie.

Șeful Cabinetului de miniștri a admis că sunt lucruri care pot fi îmbunătățite și a îndemnat societatea să vină cu recomandări. Potrivit lui Tofan, eventuale corectări vor putea fi făcute între lecturi în Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: