Andrei Mardari / NewsMaker

NM Espresso: cum vor sprijini autoritățile micii producători, de ce candidează Tarlev la președinție și de ce zborul Erevan — Chișinău a întârziat cu 5 ore

Alegeri

Fostul premier Vasile Tarlev și-a anunțat intenția de a candida la președinția Moldovei. Se pare că acest anunț a dezvăluit ultima intrigă a campaniei prezidențiale — pe cine va susține Ilan Șor în aceste alegeri. Nu este clar dacă Șor îl va susține deschis pe Tarlev și cum vor reacționa autoritățile, care până acum au făcut tot posibilul pentru a împiedica candidații apropiați lui Șor să participe la orice fel de alegeri. Tarlev, însă, neagă orice legătură cu Șor. În materialul «Tarlev, Șor și 3%» NM a relatat despre ascensiunile și căderile politice ale lui Tarlev și a explicat de ce fostul premier candidează la alegeri.


Președinție

Maia Sandu a discutat cu ministrul infrastructurii, Andrei Spînu, despre succesele programului «Satul European» și perspectivele de dezvoltare europeană a Moldovei. Într-o postare pe rețelele de socializare, Sandu a scris că în trei ani «am renovat 90 de grădinițe, 20 de creșe, 84 de școli și 99 de case de cultură. (…) am reabilitat 635 km de drumuri, am construit încă 65 km și am reparat opt poduri». Potrivit lui Sandu, acestea sunt cele mai mari investiții în dezvoltarea localităților de la independența țării.

De asemenea, Sandu l-a decorat cu Ordinul de Onoare pe ambasadorul Franței în Moldova, Graham Paul, cu ocazia încheierii mandatului său. Președinta Maia Sandu a calificat Franța drept unul dintre cei mai de încredere și fideli prieteni ai Moldovei.


Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat un nou program de sprijin pentru micii producători. În cadrul acestui program, statul poate compensa până la 70% din costul proiectului de investiții pentru micii producători. Noul program va putea fi utilizat de antreprenorii care activează de mai bine de un an.

De asemenea, Guvernul a alocat aproximativ 669 de mii de lei pentru plata compensațiilor victimelor represiunilor politice. Cinci persoane vor primi acești bani.

În plus, Executivul a aprobat un program de vouchere pentru achiziționarea de electrocasnice eficiente energetic și becuri economice. Astfel, aproximativ 150 de mii de familii vulnerabile vor putea înlocui electrocasnicele vechi în următorii trei ani.


Vizite

Ministrul de externe al Moldovei, Mihai Popșoi, va pleca astăzi într-o vizită de lucru de două zile în Irlanda, la invitația omologului său Micheál Martin. Vizita marchează 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Moldova și Irlanda. Miniștrii vor discuta despre cooperarea bilaterală, integrarea europeană a Moldovei și securitatea regională.


Chișinău

Consiliul Municipal Chișinău nu a aprobat în prima lectură proiectul de buget al Chișinăului pentru anul 2024, pregătit de primărie. Proiectul a fost votat de 24 de consilieri de pe listele MAN, PCRM, «Partidul Nostru» și «Renașterea», în timp ce pentru adoptare sunt necesare 26 de voturi (în total, consiliul municipal are 51 de consilieri).


Justiție

Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat un nou concurs pentru funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Dosarele pot fi depuse până pe 26 august. Concursul anterior a eșuat cu scandal.


Sănătate

Ministrul sănătății, Ala Nemerenco, consideră că trebuie înăsprite pedepsele pentru atacurile asupra lucrătorilor medicali, comentând recentul incident de agresiune asupra medicilor de la ambulanță, chemați la intervenție: «Cred că ar fi excelent ca astfel de cazuri să se finalizeze nu doar cu muncă în folosul comunității, ci și cu unul-doi ani de închisoare. Acest lucru ar putea fi o lecție bună pentru întreaga societate, pentru a preveni astfel de situații în viitor».


Aviație

Sosirea în Moldova a clubului de fotbal armean «Ararat» s-a transformat într-un scandal. Din cauza schimbării aeronavei imediat înainte de zbor, o parte dintre pasageri nu a putut zbura spre Chișinău, iar fotbaliștii au ajuns în Moldova cu «o mare întârziere, astfel încălcând grav programul premergător meciului». Detalii — accesând linkul.


JOC

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a declarat că dansatorii ansamblului Joc, care au dansat hora la Moscova împreună cu Ilan Șor și Evghenia Guțul, nu vor fi sancționați. Potrivit ministrului, «managerii sunt vinovați dacă artiștii sunt nevoiți să-și câștige existența în paralel cu activitatea lor principală».


Moldova și Israel

De la 1 august, cetățenii Moldovei nu vor mai putea intra în Israel fără o autorizare prealabilă. Pentru a o obține, va fi necesară înregistrarea suplimentară pe platforma electronică ETA-IL. Deocamdată, înregistrarea este gratuită, dar va deveni contra cost.


Cazul profesorilor turci

Acum șase ani, șapte profesori turci au fost expulzați ilegal din Moldova. Povestea a avut un mare ecou internațional. În Turcia, profesorii au fost încarcerați, iar CEDO a găsit Moldova vinovată de încălcarea drepturilor acestora. NM a decis să afle ce se întâmplă acum cu profesorii expulzați și de ce, chiar după eliberarea din închisoarea turcă, nu toți pot reveni în Moldova. Despre aceasta — în materialul «Ei nu țin supărare pe Moldova».


Știință

NM relatează povestea cercetătorului moldovean Alexandru Vasiliev. În ciuda problemelor de sănătate, a absolvit mai multe instituții de învățământ superior și a urmat stagii la centre științifice prestigioase din Europa. Când s-a întors în Moldova, pentru a dezvolta știința în patria sa, a fost dat afară din propriul birou, fără posibilitatea de a-și continua cercetările. Acum acesta trăiește pe banii din ajutorul de invaliditate. Toate detaliile le găsiți în materialul lui Alexandr Nugmanov.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Președintele PAS, Igor Grosu

Consiliul politic național al PAS, în ședință: „Am primit un nou mandat de încredere de la oameni”

Partidul de guvernare „Acțiune și Solidaritate” s-a întrunit pe 20 decembrie într-o ședință al Consiliului Politic Național.

„Am tras concluziile acestui an la ședința Consiliului Politic Național a PAS. Am avut alegeri parlamentare și o campanie cu multe provocări, dar și rezultate ca partid – 3 mii de voluntari, 6 mii de evenimente electorale, 200 de ziare personalizate pe raioane și localități. Aceste cifre s-au transformat, într-un final, în 792 557 de voturi de la cetățeni”, a transmis președintele Parlamentului pe pagina sa de Facebook.

Igor Grosu a subliniat că noul mandat primit reprezintă o responsabilitate suplimentară și un impuls pentru continuarea reformelor. Potrivit acestuia, PAS urmează să se concentreze pe dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și creșterea veniturilor populației, prin proiecte implementate atât la nivel național, cât și în fiecare localitate.

„Am primit un nou mandat de încredere de la oameni. Această încredere trebuie să ne impulsioneze pentru și mai multă muncă, proiecte vizionare la nivel național și proiecte la nivel de fiecare localitate. Trebuie să ne concentrăm pe creștere economică, care să aducă locuri de muncă și venituri mai mari.  Și nu în ultimul rând, vom avansa rapid pe agenda europeană, pentru că nu ne putem permite să pierdem această fereastră de oportunitate. E șansa generației noastre”, a mai spus oficialul.

Igor Grosu a fost ales președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pe 15 mai 2022, pentru un mandat de patru ani. Alegerea a avut loc în cadrul celui de-al III-lea Congres al partidului, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a șase ani de la înființarea formațiunii. În discursul său, Grosu sublinia că echipa pe care o propusese are o misiune istorică: să apropie Republica Moldova de valorile și standardele europene.

Anterior, după alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al țării, în 2020, Igor Grosu a preluat rolul de președinte interimar al PAS.

Amintim că pe 22 octombrie, Igor Grosu a fost reales în funcția de președinte al Parlamentului, după scrutinul parlamentar din 28 septembrie. Candidatura sa a fost înaintată de fracțiunea PAS în cadrul primei ședințe a noului Legislativ. Pentru această funcție, el a concurat și cu Alexandr Stoianoglo, deputat și lider al Blocului „Alternativa”, propus de propria sa fracțiune. La votul secret au participat 87 de deputați: Igor Grosu a obținut 55 de voturi, în timp ce Stoianoglo a primit 32 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: