Andrei Mardari / NewsMaker

NM Espresso: dansuri stranii la protestele «Șor», Ryanair în loc de Wizzair, iar Ion Ceban nu mai e chiar homofob?

Nebunie la protestele din capitală și din afara acesteia

Protestele «Mișcării pentru popor» au constituit evenimentul principal al zilei de marți, acestea fiind organizate de reprezentanții partidului «Șor» și cei de la PACE al lui Cavcaliuc. Participanții la miting i-au cerut guvernului să plătească facturile pentru cele trei luni de iarnă. Toate acestea — însoțite de strigătele: «Jos Maia Sandu!». Doar că de data aceasta — cu dansuri. Stranii.

Neliniștea protestatarilor — unu: Reporterul NM Ecaterina Dubasova a transmis în direct de lângă sediul Academiei de Științe. Din cauza protestului, în centrul Chișinăului a fost blocată circulația transportului public. A fost dificil, pasagerii urau totul din jur, un pic mai tare ca de obicei. «Noi suntem poporul» și-au exprimat voința cum au putut.

Neliniștea protestatarilor — doi: La Stăuceni, demonstranții au blocat autostrada în direcția spre Chișinău după ce accesul autobuzelor care transportau oamenii spre capitală a fost interzis. Reporterul NM Daria Slobodcicova s-a aflat la fața locului. Spoiler: în scurt timp, autostrada a fost deblocată.

Neliniștea protestatarilor — trei: La mitingul din Chișinău, «reprezentanții poporului» au intrat în altercații cu polițiștii, iar președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu a avut un acces neașteptat de credință: acesta a început să-și facă semnul crucii și să spună «Tatăl Nostru». S-a trecut fără izgonirea demonilor.

Protestatarii au încetat să se mai neliniștească: iar PAS a comentat cele întâmplate și a acuzat organizatorii acțiunii de protest de încercarea de a destabiliza țara. Deputatul Radu Marian a declarat că «grupările criminale locale, dirijate de Kremlin» sunt vinovate de cele întâmplate.

Tarifele la energia electrică au nebuniile lor

O altă noutate a zilei: energia termică s-a scumpit. Cu 723 de lei pentru o gigacalorie. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a luat decizia de a majora tariful cu 25,3 la sută.
Eh, Maia Sandu încă nu a plătit vechile noastre facturi (ce, care compensații?), iar acum, iarăși…

Ce-i drept, prețul energiei electrice produse a fost redus — de la 4,54 lei până la 3,93 lei pentru un kWh. Așa că nu e chiar totul atât de rău.

Înlocuim maghiarii cu irlandezii

Încă nu s-au calmat spiritele provocate de noutatea precum că operatorul maghiar low-cost Wizzair pleacă din Moldova că s-a anunțat deja că în locul maghiarilor, în Moldova ar putea veni irlandezii. Compania low-cost Ryanair din această țară este dispusă să lanseze curse spre și de la Chișinău. Așteptăm noi direcții și, am vrea să credem, și prețuri mai avantajoase.

Totodată, guvernul Moldovei a aprobat, la 28 februarie, semnarea unui Acord cu privire la serviciile aeriene cu Regatul Unit al Marii Britanii. Această decizie prevede curse directe și consolidarea relațiilor diplomatice și a celor economice. De fapt, oricum, nu vom avea acces în această țară fără o viză turistică, dar e deja o altă istorie…

Cu toate acestea, nu-i chiar totul bine în spațiul aerian al Moldovei. Compania AirMoldova a anulat două curse spre Istanbul, din 28 februarie și din 1 martie. Reprezentanții operatorului au prezentat scuzele de rigoare pentru incomoditățile create.

Chișinău, în așteptarea oaspeților

În pofida tuturor dificultăților, partenerii de dezvoltare din străinătate continuă să sprijine țara noastră. Astfel, la 28 februarie, președintele Greciei Ekaterini Sakellaropoulou a venit într-o vizită la Chișinău. Oficialul va discuta cu Maia Sandu, cum poate fi îmbunătățit nivelul de trai în Moldova.

De asemenea, capitala Moldovei este în așteptarea misiunii Fondului Monetar Internațional condusă de Ruben Atoyan. Participanții vor evalua impactul ultimelor evenimente asupra economiei, precum și riscurile principale pentru aceasta. Cei din administrația prezidențială susțin că 2023 este anul «în care este necesar să găsim cele mai bune soluții pentru resetarea economiei».

… și își trimite oaspeții la București

La rândul său, prim-ministrul țării Dorin Recean a plecat într-o vizită de lucru la București. În capitala României, acesta urmează să aibă întrevederi cu președintele țării, prim-ministrul și câțiva deputați. Cum toate acestea vor îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor Moldovei? Cel puțin persoanele oficiale vor discuta despre relansarea economiei noastre, dar și despre dezvoltarea domeniul energetic și proiectele comune de infrastructură. Deci, nivelul de trai va fi îmbunătățit.

Watchdog.md te monitorizează

Nu e chiar Fratele mai mare, desigur, dar tot e ceva. Watchdog.md a decis să monitorizeze, cum posturile de televiziune din Moldova reflectă știrile internaționale. Războiul din Ucraina continuă să ocupe cea mai mare pondere din timpul de emisie, Putin este principalul personaj negativ, iar Zelenski — pozitiv. Dar nici aceasta nu-i chiar atât de clar. Citiți detalii în articolul nostru «Как молдавские телеканалы продвигали повестку Кремля?» («Cum au promovat televiziunile moldovenești agenda Kremlinului?»).

Vă rugăm să nu uităm nici de drepturile omului

Un nou episod în cazul despre abuzul asupra unui minor în transportul din capitală. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului învinuiește un taxator de troleibuz de comportament agresiv și neadecvat. Direcția Transport Electric a capitalei neagă totul. Cine are dreptate? Decideți voi, citind articolul de pe linkul următor.

Ion Ceban nu-i homofob!?

Este oare Ion Ceban un homofob sau un populist care alimentează intoleranța poporului pentru a-și crește ratingul la alegeri? Centrul pentru protecția drepturilor comunității LGBT Genderdoc-M a comunicat despre întrevederea lui Ceban cu președintele parlamentului israelian Amir Ohana, care este căsătorit cu un bărbat și, împreună, educă un copil născut de o mamă surogat. Iar pentru locuitorii de rând ai capitalei — doar «valori tradiționale»?

Iată ce ne așteaptă la 1 martie

  • O misiune a FMI va efectua o vizită la Chișinău (noi am înțeles deja acest lucru).
  • La ora 11:00, Maia Sandu și omologa sa elenă Ekaterini Sakellaropoulou vor susține o conferință de presă comună.
  • Și, bineînțeles, va fi inaugurat festivalul «Mărțișor» și alte activități prilejuite de Sărbătoarea Primăverii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Basarabiei și mitropolitul Moldovei, discuție la Președinție despre „necesitatea inițierii unui dialog”

Conducerile Mitropoliei Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române) și Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) s-au întâlnit pe 26 august, la ședința solemnă de la Președinție, dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței. Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropoliții au avut o discuție care a vizat necesitatea inițierii unui dialog.

Mitropolia Basarabiei a declarat că, înainte de ședința solemnă, mitropolitul Antonie „a purtat o discuție deschisă cu Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, despre necesitatea inițierii unui dialog instituțional între cele două Mitropolii ortodoxe care își desfășoară activitatea în Republica Moldova”.

„Cei doi ierarhi și-au exprimat disponibilitatea de a depune eforturi pentru deschiderea unei comunicări directe și constante. Formatul viitoarelor întrevederi, temele prioritare și direcțiile unei posibile cooperări urmează să fie stabilite în perioada următoare. Această disponibilitate pentru dialog reprezintă un semnal important într-un context bisericesc marcat de tensiuni care au afectat clerici, comunități parohiale și relațiile dintre credincioși. Comunicarea directă și responsabilă poate contribui la depășirea neînțelegerilor și la consolidarea păcii bisericești și sociale”, a comunicat Mitropolia Basarabiei.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropolitul Antonie a avut o discuție și cu episcopul romano-catolic de Chișinău, Anton Coșa, în cadrul căreia a fost apreciată „buna cooperare dezvoltată între Mitropolia Basarabiei și Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, îndeosebi prin structurile social-filantropice ale celor două instituții, ale căror proiecte răspund unor nevoi importante ale societății”.

Menționăm că cei doi mitropoliți și episcopul romano-catolic de Chișinău au stat alături în cadrul ceremoniei solemne de la Președinție.

Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei

Menționăm că mitropolitul Basarabiei a fost ales în luna iulie în această funcție. În cadrul ceremoniei de întronizare s-a menționat că de la noul mitropolit se așteaptă inclusiv să „cultive relații de respect reciproc cu alte culte oficial recunoscute, pentru păstrarea păcii sociale”.

Amintim că relația dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei a fost marcată în ultimii ani de tensiuni legate de plecarea unor preoți de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, reacțiile reprezentanților Mitropoliei Moldovei și, în acest context, situația lăcașurilor de cult.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: