NM Espresso: de ce Sandu pleacă la Bruxelles, ce a declarat ea despre Rusia și cine a fost «șocat» de prețurile la medicamente pentru tratamentul COVID
Full Article 3 minutes read

NM Espresso: de ce Sandu pleacă la Bruxelles, ce a declarat ea despre Rusia și cine a fost «șocat» de prețurile la medicamente pentru tratamentul COVID

Coronavirus: starea de lucruri

576 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, inclusiv la 18 lucrători medicali, după ce s-au efectuat 3108 teste. Astfel, numărul total al cazurilor de contaminare confirmate în țara noastră de la începutul epidemiei a ajuns până la 152 263. S-au vindecat 141 975 de persoane, 3228 au decedat (17 — în ultimele 24 de ore). 7060 de persoane bolnave continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 224 dintre ele fiind în stare extrem de gravă, iar 40 — conectate la aparatele de respirație asistată.

Autoritățile se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri de coronavirus după sărbătorile de iarnă. Dacă numărul bolnavilor va crește brusc, în Moldova ar putea fi înăsprite restricțiile. În același timp, autoritățile nu exclud că ar putea permite activitatea sălilor de concert, dacă numărul de contaminări nu va depăși «limita rezonabilă»: «Pandemia nu se retrage, dar cultura trebuie să trăiască».

«Zona roșie»

Ucraina a exclus Moldova din lista țărilor «din zona roșie». În prezent, cetățenii Moldovei nu mai trebuie să facă testul de COVID la intrare în Ucraina și nici să stea în carantină. Moldova a exclus Ucraina din «lista roșie» a sa acum două săptămâni, la fel ca și România, Italia, Turcia și Bulgaria. La rândul său, Moldova rămâne în «zona roșie» a multor țări din Europa, inclusiv România, Germania și Marea Britanie.

Coronavirusul și medicamentele

Premierul interimar Aurel Ciocoi, care s-a tratat recent pentru a doua oară de COVID, intenționează să discute la ședința guvernului despre prețurile la medicamente pentru tratamentul coronavirusului. Potrivit afirmațiilor lui Ciocoi, el a fost «șocat» când a văzut, cât trebuie să plătească pentru medicamentele la care prețurile au explodat de zece ori în doar câteva luni. Ciocoi consideră că pe piața farmaceutică nu se trece fără speculații.

Guvernul provizoriu

Aurel Ciocoi a explicat de ce cabinetul de miniștri nu organizează ședințe. Acestea vor fi preluate după ce Curtea Constituțională se va expune în privința atribuțiilor guvernului provizoriu: «Dorim să știm ce fel de probleme putem soluționa și care nu».

Sandu: vizita la Bruxelles

Serviciul de presă al președintelui a anunțat despre programul vizitei Maiei Sandu la Bruxelles din 18-19 ianuarie. În agendă — întrevederi cu șefii Consiliului Europei, Comisiei Europene, Parlamentului European, comisarii europeni, dar și cu regele Belgiei Philippe. Potrivit afirmațiilor lui Sandu, unul dintre scopurile principale ale vizitei sale la Bruxelles este de «a asigura Moldova cu vaccinul împotriva COVID-19 și echipamente medicale, pentru a stopa răspândirea coronavirusului».

În ajunul vizitei în UE, Sandu a organizat o conferință în format video cu ambasadorii Moldovei. Printre altele, Sandu a spus că în pofida tendinței Moldovei de a se integra în UE, ar trebui să fie susținute bunele relații și cu Rusia. Și pentru aceasta, potrivit lui Sandu, ea va depune toate eforturile. În opinia sa, eforturile principale ar trebui să fie îndreptate «spre crearea unui cerc de încredere: România-Moldova-Ucraina».

Palatul prezidențial

Clădirea administrației președintelui încă nu a fost dată în exploatare în mod oficial. Andrei Spânu, secretarul general al președintelui, a menționat că este din cauza «sistemelor de semnalizare și antiincendiere care nu corespund standardelor».

Dodon

Igor Dodon, liderul socialiștilor și ex-președintele Moldovei, consideră că inacțiunea președintei Maia Sandu a provocat o criză politică, constituțională și guvernamentală în Moldova. De aceea Dodon a decis să convoace comitetul executiv al PSRM — «forța politică cea mai influentă din Moldova, cu cea mai mare reprezentare în parlament» și va discuta despre această situație.

ARTEfacte

O echipă a Asociației de creație «ART-pohod» din Tiraspol a finalizat filmările serialului documentar de divertisment «ARTEfacte». Echipa proiectului a fost în 57 de localități de pe ambele maluri ale Nistrului și a adunat într-o colecție video unică 200 de artefacte cultural-istorice ale Moldovei. Premiera va avea loc în luna aprilie, pe site-ul NM. Iar până atunci — teaser.

P.S. Newsletter-ul nostru matinal Espresso poate fi obținut prin poștă, în mod gratuit și în trei limbi concomitent. Este simplu — trebuie doar să vă abonați accesând linkul următor.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: