NM Espresso: despre ce a vorbit bașkanul Găgăuziei la Strasbourg, cum s-au despărțit căile ei cu cele ale lui Dodon și de ce AUR are nevoie de corturi
Full Article 3 minutes read

NM Espresso: despre ce a vorbit bașkanul Găgăuziei la Strasbourg, cum s-au despărțit căile ei cu cele ale lui Dodon și de ce AUR are nevoie de corturi

Electorală

Comisia Electorală Centrală a revizuit devizul de cheltuieli pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Conform estimărilor CEC, luând în calcul cele 70 de milioane pe care guvernul le-a alocat deja, mai sunt necesare 22,4 milioane de lei. Anterior, Comisia Electorală Centrală a solicitat 125 milioane de lei pentru alegeri, însă cabinetul de miniștri a recomandat să fie reduse cheltuielile planificate.

Vlah

Irina Vlah, bașkanul Găgăuziei, a prezentat un discurs la Strasbourg, la o conferință dedicată drepturilor minorităților etnice. Vlah le-a vorbit europenilor despre problemele ce țin de dezvoltarea democrației în Moldova, remarcând că «cea mai mare sursă de probleme» este clasa politică. Bașkanul a mai subliniat faptul că Uniunea Europeană ar putea fi un exemplu bun în acest sens: «Europa este leagănul democrației și unul dintre cele mai strălucite exemple ale beneficiilor generate de adoptarea sinceră a valorilor democratice veritabile».

Iar NM a analizat, de ce la alegerile actuale, Irina Vlah a renunțat la susținerea publică a lui Igor Dodon și a PSRM, așa cum s-a întâmplat la alegerile parlamentare precedente și la alegerile prezidențiale. Dacă acest lucru ar putea influența asupra poziției socialiștilor în Găgăuzia și a rezultatelor scrutinului în autonomie — aflați din articolul «И не друг, и не Влах» («Nici prieten, nici Vlah»).

Candidați

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a protestat, în corturi, la punctul de trecere a frontierei de lângă Varnița și a decis să protesteze și lângă sediul Serviciului de Informații și Securitate (SIS). În aceleași corturi testate deja, în «bătăliile» protestelor nocturne. Motivul — o cerere a Comisiei Electorale Centrale către SIS prin care a solicitat verificarea «surselor externe de finanțare» a AUR. De ce protest la SIS? Pentru că «politicienii folosesc SIS pentru a intimida» AUR.

NM a constatat că Veaceslav Valco, singurul candidat independent la alegerile parlamentare, a cheltuit bani pentru publicitate pe Facebook despre colectarea semnăturilor în susținerea candidaturii sale. Însă la CEC, el a comunicat că «nu a cheltuit mijloace bănești» pentru colectarea semnăturilor. Sloganul lui Valco în această campanie electorală este «Împotriva tuturor mincinoșilor».

BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a respins informația precum că a cumpărat cu 1000 de euro compania «Danube Logistics», care administrează Portul Giurgiulești. În același timp, BERD a menționat că informația privind valoarea tranzacției este confidențială. Cei de la BERD au mai subliniat că «portul datorează BERD o sumă considerabilă de bani» și, pentru «a apăra interesele financiare ale băncii», BERD a acceptat această tranzacție și a devenit singurul proprietar al «Danube Logistics».

Chișinău

Chișinău va achiziționa de la compania turcă «Isuzu Anadolu» 100 de autobuze noi. Această companie a devenit câștigătoare a licitației în mod automat, după ce oferta de licitație a uzinei auto din Minsk a fost descalificată. Primarul Ion Ceban a mai anunțat că până la sfârșitul anului, la Chișinău vor fi livrate 158 de autobuze, 58 dintre acestea fiind pentru suburbiile capitalei.

Otaci

Un orășel de frontieră de la nord-estul Moldovei a ajuns săptămâna trecută în centrul atenției întregii țări. NM a mers la Otaci pentru a afla, ce s-a întâmplat totuși acolo, de ce astfel de conflicte nu mai constituie o noutate pentru nimeni și dacă locuitorii orașului văd vreo soluție pentru depășirea acestui impas. Despre toate acestea — în reportajul NM «Остановитесь! Как в Атаках дошли до массовой драки на этнической почве» («Opriți-vă! Cum s-a ajuns la Otaci la o încăierare pe motive etnice»).

Situația epidemiologică

55 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 5219 teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 256 669 de persoane. 249 643 dintre acestea s-au vindecat, 6191 au decedat (4 — în ultimele 24 de ore). 835 de persoane bolnave continuă să se trateze, 34 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 7 — conectate la aparatele de respirație asistată.

Autoritățile Moldovei sunt îngrijorate că în țara noastră ar putea pătrunde tulpina «indiană» a coronavirusului («Delta»), care este considerată cu mult mai contagioasă și mai periculoasă decât varianta inițială. Ministerul Sănătății a anunțat că tulpina «indiană» a fost depistată deja în 93 de țări. În legătură cu aceasta, autoritățile intenționează să înăsprească regulile de intrare în țară.

Imunizare

Moldova poartă negocieri cu privire la achiziționarea a 700 mii de doze de vaccin Sputnik V și 700 mii de doze de Pfizer. Însă Ministerul Sănătății nu știe, când Moldova ar putea primi aceste vaccinuri. Cei de la minister au mai menționat că «încă nu se știe dacă producătorul Sputnik va avea un asemenea volum pentru noi».

Și despre ceea ce va fi astăzi, 30 iunie

  • Va avea loc ședința Consiliului Audiovizualului.
  • La Pro TV vor avea loc noi dezbateri electorale.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: