NM Espresso: despre „cenzurarea” lui Tkaciuk, agitația legată de Sputnik-V și căutarea banilor pentru alegeri
Full Article 6 minutes read

NM Espresso: despre „cenzurarea” lui Tkaciuk, agitația legată de Sputnik-V și căutarea banilor pentru alegeri

Vaccinare și politicieni

Ministerul Sănătății din Moldova a anunțat că inițiază, treptat, cea de-a treia etapă, cea generală, a imunizării împotriva coronavirusului. Aceasta va dura până va fi formată imunitatea colectivă în Moldova. La 11 mai, odată cu lansarea unei platforme naționale de înregistrare pentru vaccinare, vor fi aprobate noile categorii de persoane care vor fi imunizate împotriva COVID-19, au comunicat cei de la minister. Până la 7 mai, în Moldova s-au imunizat 171 820 de persoane. Printre cei care s-au vaccinat deja este și președintele Maia Sandu. În dimineața de 7 mai, aceasta s-a vaccinat cu AstraZeneca, în prezența jurnaliștilor. Sandu a spus că a făcut acest pas și pentru ca exemplul ei să fie urmat de alți cetățeni care nu s-au vaccinat și care încă se îndoiesc.

Și trei deputați ai Partidului Socialiștilor – Vlad Bătrâncea, Vladimir Odnostalco și Marina Rădvan – au anunțat că s-au vaccinat împotriva COVID. Aceștia au primit prima doză a vaccinului chinezesc Sinopharm. 

În același timp, o gălăgie informațională deosebită a apărut în jurul vaccinului rusesc Sputnik V. În presă au început să apară cadre în care zeci de persoane, în special pensionari, se îmbulzesc la ușile instituțiilor medicale în așteptarea vaccinului rusesc. Iar în policlinici au început să apară „liste de așteptare”. NM a aflat, care este situația privind imunizarea în alte raioane ale țării, dacă oamenii sunt interesați mai mult de vaccinul rusesc decât de oricare altul, dacă există acolo cozi și dacă au fost deja utilizate multe doze ale vaccinului. Detalii – în articolul  Кто крайний в очереди за «Спутником»?  („Cine-i la urmă după Sputnik?”).

Între timp, seara au fost livrate în Moldova încă 100,8 mii de doze ale vaccinului AstraZeneca. Acesta este un cadou din partea României.

Alegeri și bani

Igor Dodon, liderul PSRM, a declarat că se îndoiește de faptul că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc la 11 iulie. Acesta a reamintit de prognozele epidemiologilor, conform cărora în cea de-a doua jumătate a lunii mai, va crește considerabil numărul de contaminări cu coronavirus.

Acesta a vorbit și despre faptul că președintele Maia Sandu a expediat guvernului o scrisoare în care „a cerut categoric să fie alocați bani din Fondul de rezervă pentru organizarea alegerilor anticipate”. Dodon este sigur că acest lucru nu ține de competența lui Sandu și că aceasta „n-are ce să bată cu pumnul în masă”. În aceeași zi, răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Sandu a dat asigurări că adresarea sa către guvern este legitimă și că executivul este obligat să aloce bani pentru organizarea alegerilor.

Iar Dodon continuă să se pregătească de alegeri. Liderul socialiștilor a anunțat că a expediat o scrisoare oficială lui Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniștilor (PCRM), cu propunerea de a crea un bloc electoral pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Potrivit afirmațiilor sale, în pofida tuturor divergențelor, PSRM și PCRM ar trebui să se unească pentru a salva țara de „pericolul haosului” care vine de la partidele de dreapta. 

Tkaciuk și presa care (nu) este liberă 

La postul de televiziune RTR-Moldova a fost anulată ediția din 7 mai a unei emisiuni la care urma să participe politicianul Mark Tkaciuk, membru al comitetului executiv al Congresului Civic. NM a constatat, din surse care nu depind unele de altele, că s-a luat o asemenea decizie după niște apeluri telefonice la Moscova din partea altor politicieni din Moldova. Potrivit informațiilor NM, este vorba despre persoane apropiate de Partidul Socialiștilor și de Igor Dodon.

Noi, NewsMaker, suntem împotriva cenzurii sub orice formă. De aceea, după ce ne-am convins că este vorba anume despre manifestarea cenzurii și mai ales în Zilele libertării presei, noi am decis să oferim platforma noastră pentru o emisiune în direct cu Mark Tkaciuk. Înregistrarea emisiunii cu acest politician poate fi vizualizată aici.

Avioanele și procuratura 

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) s-a adresat cu o plângere către Procuratura Generală împotriva companiei aeriene Hisky din Moldova. Cei de la AAC au anunțat că respectiva companie aeriană a anulat cursele Chișinău-Moscova-Chișinău, deoarece nu a obținut autorizația autorităților rusești pentru a efectua zboruri. Însă compania a reușit să vândă bilete. Procuratura este solicitată „să verifice activitatea ilegală de antreprenoriat” a acestei companii aeriene.

Plahotniuc și cel de-al doilea pașaport al său 

Procuratura a clasat dosarul penal despre obținerea de către Vladimir Plahotniuc, ex-liderul Partidului Democrat, a celui de-al doilea pașaport moldovenesc. Procurorii nu au stabilit fapta infracțiunii. PG a comunicat că pașapoartele cetățenilor Moldovei emise pe numele lui Vladislav Novak și Alexandr Reznic au fost întocmite de către Agenția Servicii Publice, în conformitate cu prevederile Legii privind activitatea specială de investigații și actele normative de uz interdepartamental, care reglementează confecționarea și utilizarea actelor de codificare la efectuarea activității speciale de investigații. Nu s-au comunicat detalii despre dosar din cauza că urmărirea penală în acest caz s-a desfășurat în condițiile unei proceduri clasificate.

Cimitire și restaurante interzise

Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement (MĂR) s-a adresat la 7 mai către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău cu solicitarea de a elimina restricțiile pentru activitatea HoReCa. Reprezentanții HoReCa cer să fie anulată interdicția privind activitatea localurilor după ora 22:00 și să fie permisă organizarea sărbătorilor în cafenele și restaurante cu participarea a cel mult 50 de persoane. Ei consideră că aceste restricții sunt excesive.

Igor Dodon, liderul socialiștilor, a venit cu un apel către primărie: acesta speră că autoritățile capitalei vor permite cimitirelor să activeze în zilele de 9 și 10 mai, cu ocazia Paștelui Blajinilor. Dodon consideră că „acum, poporul este foarte îngrijorat de pandemie și este foarte atent”.

Statistici despre COVID

260 de persoane din Moldova au fost diagnosticate cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Alte 17 persoane au decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID. Astfel, numărul total al victimelor COVID-19 din țară a ajuns până la 5929. Numărul celor care s-au contaminat de la începutul pandemiei a ajuns până la 252 413 persoane.

P.S. Newsletter-ul nostru matinal Espresso poate fi obținut prin poștă, în mod gratuit și în trei limbi concomitent. Este simplu – trebuie doar să vă abonați accesând linkul următor.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: