parlament
Максим Андреев, NewsMaker

NM Espresso: despre imposibilitatea de a-l demite pe Dodon, întrevederea dintre PDM, PSRM, PAS și DA și despre noul film pe site-ul NM

Epidemia: situația

Alte 181 de cazuri noi de contaminare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Moldova, după ce s-au procesat 1048 de teste. Astfel, bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 27841 de cazuri. 19,5 mii dintre acestea s-au însănătoșit, iar 850 au decedat. Peste 7500 de pacienți continuă tratamentul, 442 dintre ei fiind în stare gravă, iar 31 – conectați la aparatele de respirație asistată.

Ministerul Sănătății a mai comunicat că peste 65 la sută din persoanele contaminate cu coronavirus sunt din orașe, iar vârsta medie a celor bolnavi este de 47,5 ani. Mai mult de o treime (37%) din toate cazurile  de contaminare cu COVID înregistrate în țara noastră revin municipiului Chișinău – 10390 (5496 de persoane s-au însănătoșit, 268 au decedat, 4626 continuă tratamentul, inclusiv 4021 – la domiciliu).

Un nou medicament va fi testat pe pacienții din Moldova, care s-au îmbolnavit de COVID. De data aceasta, este vorba despre produsul unei companii australiene. Denumirea acestuia nu a fost dezvăluită. În prezent, în Moldova sunt deja testate medicamente contra coronavirusului produse de companii germane și americane.

Grădinițele și școlile

Autoritățile au decis că grădinițele și școlile din Moldova se vor deschide la 1 septembrie. Totodată, autoritățile au menționat că situația epidemiologică din țară continuă să fie dificilă, deși numărul infectărilor noi timp de o săptămână s-a redus puțin – cu 1,3%.

Președintele și CC

Președintele Igor Dodon consideră că acum va fi imposibil să fie demis, chiar dacă va refuza să aprobe candidatul la funcția de premier care va fi propus de majoritatea parlamentară. Astfel Dodon a comentat hotărârea recentă a Curții Constituționale, subliniind că opoziția parlamentară nu va acumula acele 67 de voturi necesare pentru demitere.

Asistența socială, seceta și fermierii

Dodon a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia se va discuta despre situația din agricultură cauzată de secetă, dar și despre și despre situația epidemiologică. Dodon a mai spus că Moldova va solicita un credit urgent de la Banca Mondială pentru susținerea producătorilor agricoli care au fost afectați din cauza acestei secete fără precedent. El nu a spus despre ce sumă este vorba.

Iar fermierii au anunțat despre organizarea protestelor la 11 august. Ei insistă asupra faptului ca autoritățile să instituie stare de urgență în agricultură, să anuleze pentru un an plata impozitelor, să compenseze cheltuielile pentru achiziția semințelor de grâu de toamnă ș.a.

Iar Partidul Democrat a propus deputaților PSRM, PAS și DA să nu mai aștepte sesiunea de toamnă-iarnă și să se întâlnească pentru a discuta despre susținerea fermierilor și situația privind coronavirusul, dar și despre alegerile prezidențiale planificate pentru această toamnă. În opinia PDM, această întrevedere va demonstra cetățenilor că, în pofida tuturor divergențelor, deputații din partidele respective sunt capabili să discute împreună despre problemele țării și să le soluționeze pentru binele cetățenilor. Toate trei partide au acceptat să vină la întrevedere.

Comerțul online

S-ar părea, comerțul online este una dintre puținele domenii ale afacerilor care nu numai că nu a fost afectat de epidemie, dar și a câștigat. Dar s-a constatat că în Moldova, nu e atât de simplu în acest sens. NM a analizat, de ce comerțul pe internet în Moldova rămâne de mai mulți ani o „zonă gri”, de ce antreprenorii „nu mai au cuvinte cenzurate pentru descrierea circului autorizațiilor” și de ce autoritățile Moldovei tărăgănează de mai mulți ani dezvoltarea economiei online din țara noastră. Despre toate acestea – în longread-ul «Молдова не выходит в онлайн» („Moldova nu pleacă în online”).

COVID și violența

Epidemia a devenit o dublă încercare pentru victimele violenței domestice care s-au pomenit „închise” în aceeași încăpere cu agresorul și nu mai au posibilitatea de a primi ajutor. De ce s-a întâmplat așa și ce se poate face pentru a schimba situația – despre aceasta, aflați din articolul «Ты еще не знаешь, как я могу тебя бить» („Tu încă nu știi cum te pot bate”).

ARTEfactele vii

Filmările unui serial documentar-cognitiv despre artefacte unice de pe ambele maluri ale Nistrului vor fi lansate în Moldova. Este vorba despre poduri, mori, case rustice, descoperiri arheologice, opere de artă contemporană, dar și despre miturile și legendele Moldovei și ale Transnistriei. Filmul va fi realizat de echipa „ART-pohod” din Tiraspol. Fiecare episod va fi publicat pe site-ul NewsMaker.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 11 august

– Va avea loc ședința Consiliului Audiovizualului;

– Consiliul Municipal Chișinău se va întruni în ședință;

– Deputații DA, PAS, PSRM și PDM vor discuta despre criza din agricultură și despre situația epidemiologică.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Генштаб ВСУ

Ucraina va primi drone de €6 mlrd din prima tranșă a creditului UE de €90 mlrd

Circa două treimi din prima tranșă de 9,1 miliarde de euro din creditul Uniunii Europene pentru Ucraina vor fi destinate achiziționării de drone de la producători ucraineni. Politico, care citează doi oficiali UE familiarizați cu planurile, scrie că Comisia Europeană pregătește un memorandum de înțelegere în care vor fi expuse condițiile privind acordarea și utilizarea banilor.

Memorandumul de înțelegere ar urma să fie prezentat marți, 19 mai, iar după aprobarea sa de către UE și Rada Supremă a Ucrainei, fondurile ar putea deveni disponibile spre utilizare la mijlocul lunii iunie.

Din prima tranșă a creditului de 90 de miliarde de euro, pe care UE a decis să îl acorde garantându-l cu propriul buget, 5,9 miliarde de euro vor fi direcționate către achiziția de drone pentru Ucraina de către Bruxelles. Ulterior, Comisia Europeană va transfera Kievului restul de 3,2 miliarde de euro, pe care guvernul ucrainean le va putea folosi pentru acoperirea cheltuielilor bugetare, inclusiv pentru plata militarilor. „Comisia intenționează să efectueze prima tranșă cât mai curând posibil în trimestrul al doilea al anului 2026. Aceasta va fi folosită pentru achiziționarea de drone în Ucraina pentru Ucraina”, a confirmat pentru Politico un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Creditul UE, care va fi acordat în mod egal în acest an și anul viitor, va acoperi două treimi din deficitul bugetar estimat al Ucrainei, evaluat la 135 de miliarde de euro. Săptămâna viitoare, când miniștrii de finanțe ai statelor din G7 se vor reuni, Comisia Europeană va continua să solicite Canadei, Japoniei, Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii să acopere partea rămasă a deficitului, a declarat unul dintre oficiali.

Cu ajutorul dronelor, Forțele Armate ale Ucrainei elimină aproximativ 80% din efectivele inamice de pe linia frontului. În condițiile deficitului de soldați și ale eforturilor de a proteja viețile militarilor aflați deja pe front, Ucraina dezvoltă intens și utilizarea complexelor robotizate terestre (NRC). „Infanteriștii pot și trebuie retrași din linia focului. Obiectivul nostru pentru 2026 este să înlocuim până la 30% din efectivele umane din cele mai dificile sectoare ale frontului prin tehnologii”, a declarat Nicolai Zinchevici, comandantul primei unități de NRC din Ucraina, în aprilie.

Dronele au devenit principalul tip de armament nu doar pe front, ci și în operațiunile la distanțe medii și lungi, notează The Moscow Times. Pe front, acestea distrug depozite, rute logistice și sisteme de apărare antiaeriană ale armatei ruse. Astfel, este afectată aprovizionarea trupelor ruse de pe linia frontului și este facilitată acțiunea dronelor cu rază lungă de acțiune, care, încă de anul trecut, desfășoară atacuri masive asupra infrastructurii energetice și de export a Rusiei, inclusiv asupra rafinăriilor, terminalelor portuare, depozitelor de petrol, precum și asupra uzinelor militare și chimice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: