Дмитрий Восимерик

NM Espresso: despre noile măsuri pentru a preveni Covid-19 Moldova, săptămâna nelucrătoare și prognoza privind creșterea numărului de contaminări cu coronavirus

Coronavirusul: situația din Moldova

Numărul celor infectați cu coronavirus în Moldova a crescut cu 28 de persoane. Printre acestea sunt medici și asistente medicale. Numărul total al bolnavilor este de 177 de persoane. Conform informațiilor Ministerului Sănătății, 25 pacienți nu mai prezintă simptome ale virusului și în curând vor fi externați. Iar 28 de pacienți sunt în stare gravă.

Măsurile

În Moldova vor fi luate noi măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, iar săptămâna viitoare nu va fi lucrătoare. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, la propunerea președintelui Igor Dodon. De asemenea, din 27 martie, se interzice aflarea în grupuri mai mari de trei persoane. Iar cei care se vor afla în afara reședinței, vor fi obligați să aibă la ei un act de identitate.

Dacă în Moldova se va menține dinamica creșterii numărului de persoane infectate, la 10 aprilie vor fi 2 mii de persoane bolnave și sistemul de sănătate ar putea să cedeze, a spus premierul Ion Chicu. Și i-a îndemnat pe toți să stea acasă.

Totodată, autoritățile au prelungit carantina în grădinițe, școli și universități pe toată perioada stării de urgență. Iar Air Moldova și-a sistat toate zborurile pe aceeași perioadă.

Medicii, spitalele

Pacienții cu simptome de coronavirus din raioanele de nord și de sud ale țării vor fi internați în spitalul municipal din Bălți și spitalul raional central din Comrat.

Spitalul «Toma Ciorbă» a publicat o înregistrare filmată în saloane în timpul examinării bolnavilor de coronavirus. Cei de la spital au dat asigurări că medicii și personalul medical sunt echipați cu toate mijloacele de protecție împotriva Covid-19

Ce povestesc bolnavii

Scriitorul rus Boris Akunin, care locuiește la Londra, a anunțat că s-a infectat de coronavirus și a promis că va povesti mai târziu, cum a fost tratamentul. Totodată, a menționat că «frica de coronavirus este cu mult mai îngrozitoare decât coronavirusul propriu-zis». Iar o moldoveancă stabilită în Belgia a povestit cum se tratează de coronavirus: «Mi-au prescris doar paracetamol». Și a menționat că o colegă de-a sa, care s-a infectat mai devreme, a revenit deja la muncă.
Concedierea în regimul stării de urgență

În Moldova a fost simplificată procedura de concediere în condiții de stare de urgență. NM a analizat, cine va fi afectat și de ce juriștii sunt de părere că noul mecanism de concediere ar putea provoca abuzuri.
Businessul

Starea de urgență a devenit o încercare pentru mediul de afaceri, mai ales pentru comerț și servicii. Proprietarii și administratorii diferitelor companii au comunicat pentru NM cum încearcă să-și reorganizeze activitatea în această situație, prin deschiderea și extinderea segmentului de livrări și de comerț online. Detalii — în articolul «Бизнес с доставкой на дом» («Afacere cu livrare la domiciliu»).
Presa

Premierul Ion Chicu a numit presa angajată un rău mai mic decât cenzura în presă. Premierul a comentat astfel restricțiile impuse de Consiliul Audiovizualului în reflectarea de către televiziunile și posturile de radio a pandemiei de coronavirus. Și președintele Dodon a criticat decizia Consiliului. În seara de 26 martie, Consiliul Audiovizualului a anulat decizia referitoare la restricții.
CC

Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova consideră că judecătorii CC nu pot fi trași la răspundere pentru deciziile pe care le-au luat. CC a ajuns la această concluzie după ce a examinat demersul cu privire la posibilitatea de a trage la răspundere magistrații CC pentru deciziile care au provocat criza politică din luna iunie 2019.
Indemnizațiile de Paști

Primăria Chișinău va acorda câte 500 de lei familiilor defavorizate și pensionarilor cu ocazia sărbătorilor pascale.
Violul de la Tvardița

După ce procurorul general Alexandru Stoianoglo a dispus expedierea la Chișinău a dosarului despre violul în grup al unei adolescente de 16 ani din Tvardița, în această localitate au fost arestați trei tineri care sunt învinuiți de respectiva infracțiune.
Zdob și Zdub

Formația Zdob și Zdub a înregistrat o piesă în care îndeamnă locuitorii Moldovei să respecte măsurile de carantină, să nu intre în panică și să facă sport.
Și despre ceea ce va fi astăzi, 27 martie 

  • Va avea loc ședința Centrului unic de comandă pentru gestionarea crizei coronavirus.
  • Ministrul sănătății Viorica Dumbrăveanu va comunica în cadrul briefingului despre situația din ultimele 24 de ore.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Arătăm că respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”: Tofan, întrebat de ce Taraclia va deveni în municipiu

Întrebat de ce Taraclia urmează să fie transformat în municipiu, premierul Vasile Tofan a declarat că în raion există o comunitate susținută de un partener important al Republicii Moldova – Bulgaria. Potrivit oficialului, Moldova are nevoie de prieteni care să promoveze interesele țării în procesul de aderare la UE. „Decât să-ți faci un dușman în cazul dat, ei investesc mult în acel municipiu, cred că este o soluție foarte elegantă. Noi și beneficiem de o dezvoltare mai mare în acea regiune și arătăm că respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”, a comunicat Tofan. Totodată, el a spus că, dacă Taraclia ar fi fost inclusă în regiunea sud, s-ar fi pierdut din caracterul identitar al comunității. Declarațiile au fost făcute la ediția emisiunii „7 Zile”, publicată pe 10 octombrie, la Cinema 1.

În timpul emisiunii, premierul a fost întrebat de ce raionul Taraclia urmează să fie transformat în municipiu de nivelul II în cadrul reformei administrativ-teritoriale.

„Avem o realitate. Este o comunitate acolo care, inclusiv, este susținută de un partener important al Moldovei – Bulgaria. Și noi am văzut un sentiment de apreciere importantă, pentru ca să păstrăm din specificul acesta identitar. Noi avem nevoie de prieteni în Uniunea Europeană care ar promova interesele noastre în avansarea noastră în Uniunea Europeană. Noi ne-am gândit: știți, decât să-ți faci un dușman în cazul dat, știți, am lucrat cu bulgarii împreună, ei investesc mult în acel municipiu, investesc în educație, cultură, infrastructură și eu cred că, decât să transformăm relația asta într-una de conflict și una de lipsă de investiții, cred că este o soluție foarte elegantă în care, știți, noi și beneficiem de o dezvoltare mai mare în acea regiune și arătăm că, uitați-vă, respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”, a răspuns Tofan.

Potrivit lui Tofan, prin această reformă, Taracliei nu i se acordă autonomie.

„Noi nu le dăm niciun fel de autonomie, foarte important. Vor fi municipiu, la fel cum sunt și alte municipii în Moldova. Mie mi se pare o soluție elegantă, pentru că, într-adevăr, dacă i-am fi mixat în regiunea sud, s-ar fi pierdut din caracterul acesta identitar. Să nu uităm: ei au avut raionul lor și raionul lor a fost cu specific cultural. Ni s-a părut de bun simț să-l menținem”, a conchis premierul.

***

Anterior, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a anunțat că raionul Taraclia va fi transformat în municipiu de nivelul II în cadrul reformei administrativ-teritoriale. Întrebat dacă Guvernul Bulgariei a influențat decizia, Buzu a spus că autoritățile moldovenești au discutat cu partea bulgară la acest subiect: „Noi am discutat cu colegii noștri de acolo. Inclusiv, Guvernul va finanța o parte din acele centre de prestare a serviciilor. Am discutat, totul este ok”. Detalii AICI.

Ulterior, în luna octombrie, premierul Vasile Tofan a anunțat propunerea Guvernului ca cele 32 de raioane ale Republicii Moldova să fie înlocuite cu 3 regiuni – nord, centru și sud. Oficialul a precizat că municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual. UTA Găgăuzia își va păstra și ea statutul special. Iar Taraclia, după cum s-a anunțat, va fi reorganizată într-un municipiu de nivelul II. Detalii AICI.

Aflată într-o vizită în Republica Moldova în luna septembrie 2026, ministra afacerilor externe a Bulgariei, Velislava Petrova, a declarat, în contextul raionului Taraclia, că, prin această reformă, este „demonstrată hotărârea fermă a Guvernului Republicii Moldova de a asigura comunității noastre din țară recunoașterea pe care o merită”. Ea a adăugat că „minoritatea națională bulgară din Republica Moldova, care locuiește în partea de sud a țării – în raionul Taraclia – ocupă un loc special în relațiile dintre statele noastre” și că „acolo locuiesc aproximativ 50 000 de bulgari”. „Aceștia reprezintă un element important al relațiilor noastre bilaterale și unul dintre stimulentele puternice pentru dezvoltarea cooperării noastre”, a comunicat Petrova, potrivit Logos Press.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: