valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

NM Espresso: despre primele 36 milioane de euro de la UE, creșterea numărului de decese cauzate de COVID în Moldova și despre arestarea notarului lui Plahotniuc

Premierul

Premierul Natalia Gavrilița a comunicat într-un interviu pentru Euronews că autoritățile Moldovei intenționează să elimine monopolul în diferite sectoare ale economiei moldovenești, ca să le facă mai atractive pentru investitorii străini. Ea a mai menționat că guvernul va realiza reforme și va combate corupția nu pentru a fi pe placul Uniunii Europene, ci pentru a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor țării. Și aceasta va contribui, printre altele, la integrarea Transnistriei, a mai spus Gavrilița.

Furtul miliardului

Gavrilița a solicitat sprijinul Europei în reținerea celor care figurează în dosarul despre furtul miliardului. Conturile și imobilele acestora se află în Europa, ceea ce le permite «să se bucure de modul de viață european». Premierul a precizat că este vorba despre Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon, doi dintre aceștia aflându-se acum în Europa, iar cel de-al treilea — în Israel.

În aceeași zi, s-a anunțat că în Belgia a fost arestată Olga Bondarciuc, notarul care se afla în căutare internațională. Bondarciuc este vizată în raportul Kroll-2 ca fiind unul dintre acționarii Unibank, după ce a luat un credit de 1 milion de lei. Aceasta a legalizat mai multe contracte încheiate de către companiile lui Plahotniuc, Șor și Platon.

Bani

UE a alocat Moldovei 36 milioane de euro pentru combaterea pandemiei și relansarea economică. Este prima tranșă din cele 600 milioane de euro pe care Uniunea Europeană este dispusă să le ofere Moldovei pentru realizarea planului de relansare economică a Moldovei cu durata de trei ani.

Vizite

Borut Pahor, președintele Sloveniei, va efectua o vizită de două zile în Moldova. Programul vizitei include întrevederi cu primele persoane oficiale ale Moldovei, precum și o vizită la unul dintre liceele din Chișinău și plantarea unui arbore la Grădina Botanică. Slovenia deține președinția în Consiliul UE până la sfârșitul acestui an.

CEC

Președintele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, Angelica Caraman, a fost aleasă să dețină președinția Asociației Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO) în perioada 2022-2023. Candidatura sa a fost votată la Adunarea Generală a ACEEEO, care a avut loc la București. ACEEEO este constituită din 24 de țări din Europa de Est și din spațiul postsovietic.

CEDO

Diana Scobioală, directorul Institutului Național al Justiției, va reprezenta Moldova în calitate de judecător la CEDO. Din cei doi candidați propuși APCE spre examinare, a fost votată Scobioală.

Afaceri

Restauratorii s-au adresat către autorități cu solicitarea de a ajusta restricțiile instituite recent pentru clienții restaurantelor și ai cafenelelor. Restauratorii au propus să fie anulată prezentarea certificatelor COVID de către clienții care se află la terase ori vin după mâncare «la pachet». Altfel spus, aceste certificate să fie obligatorii doar pentru clienții din interiorul localurilor.

Situația epidemiologică

1209 cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, inclusiv la 28 de lucrători medicali. Alte 19 persoane cu vârste cuprinse între 47 și 79 de ani au decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID. 9405 persoane contaminate continuă tratamentul, 158 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 16 — conectate la aparatele de respirație asistată.

Cei de la Ministerul Sănătății au anunțat că în ultima săptămână, mortalitatea cauzată de COVID a crescut cu 35%, iar morbiditatea — cu 6%. Cele mai multe persoane contaminate (81%) suportă o formă ușoară a coronavirusului.

Iar în România s-a înregistrat un nou record zilnic de contaminări: 11 049 de cazuri noi, 180 dintre acestea fiind repetate. Recent, în România a fost inițiată imunizarea cu cea de-a treia doză a vaccinului împotriva coronavirusului a persoanelor care și-au administrat deja două doze.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 29 septembrie

  • Vor avea loc ședințele comisiilor parlamentare.
  • Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, va veni într-o vizită în Moldova.
  • În urma întrevederii la Chișinău, Steinmeier și Sandu vor susține un briefing.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Tauber riscă 13 ani de închisoare, Nicușor s-a pronunțat în privința interdicției lui Ceban, iar «Pobeda» vrea să participe la alegeri

Start alegeri

Ieri, 14 iulie, în Republica Moldova a început oficial perioada electorală pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 28 septembrie. Ce se știe despre participanții la alegeri și ce intrigi persistă — în articolul «Alegerile parlamentare din Moldova 2025: cronologie, candidați, intrigi, scenarii».

Alegeri: Blocul «Pobeda» și Guțul

În prima zi a perioadei electorale, Blocul «Pobeda» a depus actele la CEC. Blocul este format din partide apropiate lui Ilan Șor, care se ascunde la Moscova de justiția moldovenească.

Dacă CEC va înregistra blocul, ceea ce este puțin probabil, lista electorală ar urma să o aibă în frunte pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Intriga constă în faptul că deja pe 5 august ar putea fi pronunțată o sentință de condamnare împotriva lui Guțul în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid «Șor». În articolul «Guțul este adusă în prim-plan», NM a analizat dacă este aceasta o încercare a lui Șor de a-și proteja aliata de închisoare sau o manevră politică bine calculată.

Tauber: 13 ani de închisoare?

Între timp, procurorii au cerut o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru o altă aliată a lui Șor — deputata Marina Tauber, în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului. Tauber nu se mai prezintă la ședințele de judecată de mai bine de jumătate de an. Potrivit unor informații, ea se află în Rusia.

În timpul ședinței de judecată, în fața instanței a avut loc un protest în susținerea lui Tauber. Poliția a declarat că unii participanți la acțiune au fost plătiți. Trei persoane, care ar fi împărțit bani, potrivit poliției, au fost reținute. În privința lor a fost deschis un dosar penal.

Ceban: povestea interdicției

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că interdicția de intrare în România aplicată primarului de Chișinău, Ion Ceban, a fost «rezultatul unei evaluări de securitate națională». Dan a refuzat să ofere detalii despre motivele concrete ale acestei interdicții.

Între timp, Ceban a comentat declarația lui Dan, spunând că «până în prezent nu există informații oficiale despre instituția din România care a luat decizia privind interdicția». El a adăugat că președintele român, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor pe acest subiect, «doar s-a bâlbâit și a zâmbit ironic».

Tudor Mardei / NewsMaker

Popșoi pleacă la Bruxelles

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a plecat la Bruxelles, unde, în cadrul Consiliului Afacerilor Externe al UE, urmează să se întâlnească cu miniștrii de externe ai statelor membre, dar și cu comisarii europeni Kaja Kallas și Marta Kos. Popșoi are planificată și o întâlnire cu diaspora moldovenească.

Vizitele externe ale Maiei Sandu

Vizitele externe ale președintei Maia Sandu și ale angajaților administrației prezidențiale în prima jumătate a anului 2025 au costat bugetul 500 de mii de lei. În șase luni, președinta și consilierii săi au efectuat 33 de deplasări în străinătate.

Războiul din Ucraina și militarii moldoveni

Ministerul Apărării al Moldovei a calificat drept falsă informația potrivit căreia 10 militari ai Armatei Naționale ar participa la războiul din Ucraina, patru dintre ei fiind deja omorâți. Potrivit ministerului, niciun militar moldovean nu participă la acțiuni militare în afara țării.

HiTech Park în Stăuceni

Lângă localitatea Stăuceni ar putea apărea în următorii cinci ani un HiTech Park — un mini-oraș pentru specialiștii IT. Parlamentul a adoptat în ultima sa ședință un proiect de lege care stabilește regimul special de funcționare pentru noul M-park. Citiți mai multe detalii în articolul «200 de milioane de euro pentru un mini-oraș pentru IT-iști».

Ștefan Vodă: «Cealaltă Moldovă» 2.0

NM a lansat și a doua serie a proiectului «Cealaltă Moldovă». Primul episod a fost filmat în Ștefan Vodă — un oraș din sudul țării, situat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Fondat ca o colonie germană numită Kizil, redenumit în perioada sovietică Suvorov, astăzi este unul dintre cele mai «tinere» orașe din țară: a obținut statutul de oraș în 1990. Despre cum este orașul acum, cum își duc traiul locuitorii, cum fac față problemelor și în ce cred, priviți în reportajul video NM.

Vești bune de la NM:

Redacția NewsMaker și-a lansat propriul canal în rețeaua de socializare X.com (fostul Twitter) în limba engleză. Acum puteți afla rapid, și în engleză, cum se pregătește țara pentru alegerile parlamentare importante din această toamnă. Abonați-vă pentru a nu rata nimic și distribuiți linkul celor care vor să fie la curent cu ce se întâmplă în Moldova.

Vremea: caniculă și ploi torențiale

La începutul săptămânii, potrivit prognozelor, se va menține canicula, iar în a doua parte a săptămânii se așteaptă o scădere a temperaturilor și sunt șanse mari de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice. Ar fi bine.

Agenda zilei, 15 iulie:

  • 09:30 — Conferință de presă a partidului PAS
  • 10:00 — Ședința Consiliului Audiovizualului
  • 12:15 — Conferință de presă a blocului «Alternativa»

Bună dimineața!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: