președinte.md

NM Espresso: despre ucrainenii expulzați din Moldova, vizita lui Recean la Bruxelles și așteptările lui Stoianoglo de la Sandu

Vizita lui Recean la Bruxelles 

Premierul Moldovei efectuează o vizită de lucru la Bruxelles. Acesta a avut întrevederi cu vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, și comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi. De asemenea, șeful Executivului de la Chișinău a discutat cu vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourová, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, și directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, Gert Jan Koopman. În centrul discuțiilor a fost procesul de implementare a celor 9 recomandări ale Comisiei Europene.

Între timp, Comisia Europeană a transferat Moldovei 50 mln euro, sub formă de împrumut. Alte 22,5 mln euro, sub formă de grant, vor intra în conturile țării până la sfârșitul lunii. Astfel, în total, UE va sprijini Moldova, până la sfârșitul lunii octombrie, cu 72,5 milioane euro

Premierul Dorin Recean a participat și la conferința internațională pentru prevenirea și combaterea violenței față de femei și fete și a violenței domestice.


Maia Sandu și alegerile 

Președinta țării a avut o întrevedere cu o delegație a Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), venită în cea de-a șasea misiune de monitorizare a alegerilor din Republica Moldova. Șefa statului a vorbit despre riscul interferenței străine în alegerile locale, problema finanțării ilegale a campaniilor și încercările de corupere a candidaților și alegătorilor. Președinta Maia Sandu a îndemnat observatorii să acorde o atenție sporită acestor acțiuni de a compromite alegerile libere și corecte.

Comisia Electorală Centrală a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. În total, vor fi tipărite 7 669 667 buletine de vot, dintre care 6 068 878 în limba română și celelalte în limba rusă

Între timp, șase posturi de televiziune au fost amendate cu câte 72 000 lei pentru că au reflectat contrar legii campania electorală. Este vorba despre canalele: Prime, Publika TV, Canal 2, Canal 3, Canal 5 și Mega TV.


Mai puține tranzacții în numerar 

Corespondentul NM Nicolai Paholnițchi a analizat inițiativa autorităților de a interzice cumpărăturile mari — a mașinilor sau imobilelor cu bani în numerar, dacă valoarea acestora este mai mare de 300 000 lei. Restricțiile vor viza și afacerile. Proiectul de lege a fost elaborat încă vara trecută, iar momentan este în proces de elaborare. Pentru încălcarea legii, sunt prevăzute amenzi echivalente cu între 7% și 15% din limita depășită.

Directorul companiei Nika Imobil Petru Oleinic este de părere că noile prevederi vor afecta negativ persoanele fizice, în ceea ce privește afacerile imobiliare. Detalii în materialul «În Moldova ar putea fi restricționată utilizarea banilor cash».


Drepturile omului: cum Moldova expulzează migranții ilegali din Ucraina 

Serviciul de Frontieră al Ucrainei a confirmat pentru NM că, de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, autoritățile moldovenești au extrădat 35 de cetățeni ai țării vecine. Persoanele respective au traversat ilegal frontiera pentru a ajunge în Moldova. Asta cu toate că art. 9 al Legii privind azilul în Republica Moldova și art. 11 prevăd că niciun solicitant, indiferent dacă a intrat ilegal în țară, nu va fi expulzat. Excepție fac persoanele care reprezintă pericol pentru securitatea țării. Detalii în materialul Alinei Mihalchina.


Stoianoglo se întoarce? 

Corespondentul NM Alexandr Nugmanov a examinat decizia CtEDO privind procurorul general demis Alexandr Stoianoglo. Moldova a fost condamnată pentru încălcarea drepturilor lui Stoianoglo. În timpul conferinței de presă, acesta a fost întrebat dacă intenționează să revină în funcție. Ce a răspuns acesta — în materialul NM.


Israel, ONU și raiduri aeriene 

Situație tensionată la ONU. Secretarul general a spus că în Gaza au loc «încălcări clare ale dreptului internaţional umanitar». Israelul i-a cerut demisia și, în plus, i-a refuzat viza lui Martin Griffiths, șeful agenției ONU pentru afaceri umanitare.

Între timp, Chișinăul a anunțat că două noi companii — Arkia și IsrAir vor începe să efectueze curse directe Chișinău-Tel-Aviv.


Energie 

Energocom a anunțat că a prelungit contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), până la sfârșitul anului 2024. Costul energiei rămâne același ca și pe parcursul ultimelor luni, constituind 66 USD/MWh.

Iar Termolectrica a anunțat că este gata să conecteze consumatorii la agentul termic, dacă aceștia vor solicita.


Covid provoacă decese

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 568 infectări cu COVID-19. Opt pacienți au murit. Medicii îndeamnă populația să se vaccineze.


Cultură 

nouă piesă a lui Ivan Vyrypaev, în care autorul abordează subiecte actuale despre sensul vieții, dezvoltarea spirituală, evoluție, compasiune, război, sex, ecologie — «Mahamaya Electronic Devices» a avut premiera duminica trecută în limba română. Astăzi puteți vedea spectacolul în rusă, iar pe 29 octombrie — în ucraineană.


Sport

Luptătorul Ion Demian a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial Under 23 din Albania.


Ce ne așteaptă astăzi?

  • 9:00 Conferința de presă susținută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, privind acordarea compensațiilor la energie sub formă de plată monetară lunară în sezonul rece 2023-2024
  • 10:00 ședința Parlamentului

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: