rise.md

NM Espresso: În Grecia a fost găsită vila lui Plahotniuc, Platon ar putea fi eliberat pe cauțiune, iar în Transnistria s-au auzit focuri de armă

Platon ar putea fi eliberat?

Un tribunal din Londra a acceptat eliberarea pe cauțiune a omului de afaceri moldovean Veaceslav Platon. Informația a fost confirmată de Procuratura Generală a Moldovei. Procurorii intenționează să conteste decizia, astfel că Platon rămâne în arest până la examinarea apelului.

Potrivit unor canale Telegram, suma cauțiunii este de aproximativ 330 000 de lire sterline, echivalent a circa 7,4 milioane lei.

Reținerea lui Plahotniuc: continuare

Vladimir Plahotniuc, reținut pe aeroportul din Atena în timp ce încerca să plece spre Dubai, a fost arestat pentru 40 de zile, termen prevăzut de Convenția Europeană privind extrădarea. A fost arestat și fostul deputat Constantin Țuțu, reținut împreună cu Plahotniuc.

Președinta Maia Sandu a calificat reținerea lui Plahotniuc drept «o veste bună», subliniind că justiția moldovenească «nu are niciun motiv» să amâne extrădarea. Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei a anunțat că Plahotniuc nu deține un pașaport diplomatic valabil.

Potrivit RISE Moldova, care citează poliția elenă, înainte de arestare, Plahotniuc și Țuțu se ascundeau într-o vilă de lux din suburbia Saronida, o zonă prestigioasă de pe litoralul Mării Egee, în apropiere de Atena. La percheziții, poliția a confiscat suma de aproximativ 155 000 de euro, 17 pașapoarte, ceasuri scumpe și echipamente electronice, precum și un automobil Skoda Kodiaq, pe care îl folosea Plahotniuc.

Focuri de armă în Transnistria

În noaptea spre 23 iulie, în Transnistria s-au auzit focuri de armă. Este posibil să fi fost vorba despre exerciții ale militarilor transnistreni pentru combaterea țintelor aeriene, în special drone. Biroul pentru Reintegrare a menționat că tirurile au avut loc în afara Zonei de Securitate și că Chișinăul nu a fost notificat despre exerciții.

Noul vicepremier pentru reintegrare a depus jurământul

Între timp, noul vicepremier pentru reintegrare, Roman Roșca, a depus jurământul. Președinta Maia Sandu a subliniat că principala sa misiune este de a «asigura stabilitatea» și securitatea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Publicitate electorală pe rețelele sociale: cine cheltuie mai mult?

În ultima lună, cei mai mulți bani pe publicitate pe platforma Facebook i-a cheltuit partidul «Inima Moldovei» condus de Irina Vlah — peste 6 200 de euro. Urmează Andrei Năstase cu circa 6 000 de euro pentru campania sa electorală. Printre cei mai activi se numără și partidul «Moldova Mare» al fostei procuroare Victoria Furtună (3800 euro), precum și PAS (3300 euro de pe pagina centrală + cheltuielile organizațiilor teritoriale).

Guvernul, miniștri și primari investesc și ei în promovare: premierul Dorin Recean a cheltuit circa 1000 euro, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu — 460 euro, iar primarul Chișinăului, liderul MAN, Ion Ceban — 400 euro.

Proteste: socialiștii, «Șansă», blocul de stânga

Partidul Socialiștilor a organizat un protest în fața Ministerului Agriculturii. Protestatarii au acuzat guvernarea că «sectorul agricol e în pragul falimentului», că fermierii și-au pierdut piețele de desfacere, iar magazinele sunt pline cu produse de import.

Ministerul a calificat protestul drept «electoral» și a declarat că susține fermierii, investind 6 miliarde lei în sectorul agricol, în formarea profesională a fermierilor, procesarea și exportul producției agricole.

Tot în aceeași zi, Partidul «Șansă» a protestat în fața Curții de Apel. Participanții la protest au cerut anularea deciziei CEC de a nu înregistra Blocul electoral «Pobeda», din care fac parte partide apropiate lui Ilan Șor, inclusiv «Șansă».

Între protestatari și poliție a avut loc o altercație. Potrivit poliției, Lungu «a atentat la integritatea fizică a ofițerilor» și ar putea fi tras la răspundere.

Noul bloc electoral format din PSRM, PCRM, «Inima Moldovei» și «Viitorul Moldovei», a anunțat o acțiune de protest masivă în weekend. «Planificăm să adunăm circa 15000 de susținători și să arătăm că suntem hotărâți să câștigăm», a declarat liderul socialiștilor Igor Dodon.

Noul #рилток: Guțul — victima regimului?

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, riscă nouă ani de închisoare — și asta doar într-un singur dosar. Ilan Șor o numește patriotă, luptătoare împotriva regimului și a plasat-o pe primul loc în lista electorală a Blocului «Pobeda». Cine este Guțul, cum a devenit o piesă în jocul politic dintre Rusia și Șor în Moldova și de ce dosarul ei este numit armă electorală, descoperiți în noul episod din #рилток.

Protestele transportatorilor: continuare

După mitingul transportatorilor din fața clădirii reprezentanței UE în Moldova, instituția a declarat că «rămâne deschisă pentru dialog» cu transportatorii. Protestul a fost organizat de Asociația APOTA, care solicită aprobarea de urgență a metodologiei de calcul al tarifelor, renunțarea la obligativitatea adaptării transportului pentru persoane cu dizabilități și retragerea proiectului e-bilet.

Ceban și MAE român: continuare

Ion Ceban a respins informațiile privind întâlnirile sale cu politicienii români George Simion și Călin Georgescu, care ar fi stat la baza interdicției de intrare în România și spațiul Schengen. Ceban a declarat că «nu există absolut nicio probă» care să pună la îndoială comportamentul său.

Moldova și Marea Britanie

Începând cu 1 august, moldovenii cu statut de rezident în Marea Britanie vor putea schimba permisele de conducere moldovenești în unele britanice fără examen. Acordul a fost semnat între Londra și Chișinău.

Moldova și Franța

Începând cu luna septembrie, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne vor lansa un program comun de licență în Drept, cu diplomă dublă — moldovenească și franceză.

Incident cu un avion FlyOne

Un avion FlyOne care zbura de la Erevan la Chișinău s-a întors pe aeroportul de plecare din cauza unei defecțiuni tehnice. Înainte de aterizare, a survolat aeroportul mai multe ore pentru a consuma combustibilul.

Aeronava a aterizat fără incidente. Nici un pasager nu a avut de suferit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Rusia recunoaște că își pierde din sfera de influență”: Ministra de Externe a României, reacție la acuzațiile lui Ozerov

Ministra interimară a Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a reacționat la declarațiile ambasadorului agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, care a vorbit despre „încercări de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei” și că „tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție, privește republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi”. Țoiu a spus că, prin aceste declarații, Rusia „recunoaște că își pierde din sfera de influență”.

Într-un interviu pentru TASS, Ozerov a declarat că „încercările de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei sunt însoțite de eforturi de a șterge din memoria publică paginile glorioase ale istoriei ruso-moldovenești”. „Tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție – din păcate, cu complicitatea autorităților locale – privesc republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi și înapoiate, reproducând modelul neocolonial al dependenței unilaterale, obișnuit pentru elitele occidentale și dăunător pentru „protejații” acestora”, a spus Ozerov. Totodată, el a menționat că „Rusia nu a urmărit niciodată confruntarea și nu este sub nicio formă interesată ca Moldova să repete soarta de neinvidiat a statului vecin”.

Solicitată de Digi24 să comenteze aceste acuzații, Țoiu a declarat: „Ceea de dumneavoastră numiți acuzații sunt, de fapt, declarații ale Rusiei, pentru că recunoaște că își pierde din sfera de influență. (…) Cetățenii din Republica Moldova sunt pe drumul ireversibil de aderare la Uniunea Europeană. De altfel, o reușită extraordinară a muncii din ultimul an și a ultimilor ani de zile este deschiderea clusterelor de negocieri, a două clustere, și vrem să le deschidem pe toate până la sfârșitul anului pentru aderarea la Uniunea Europeană a Moldovei. Sunt pe un drum ireversibil, pe cale europeană. Ireversibil din perspectiva voinței cetățenilor. (…) Rusia reacționează la această evidență. Ei nu mai pot să concureze, realism vorbind, în scenariile de viitor nici pentru țări ca România, nici pentru țări membre ale Uniunii Europene, nici pentru țări care vor să adere la Uniunea Europeană, cum e Moldova”.

Țoiu a mai spus că „Rusia este singura țară din lume care investește sute de milioane, sunt evaluări care vorbesc chiar de aproape un miliard, în propagandă, nu pentru a-și promova propria reușită, pentru că această reușită nu există”. „Folosesc acești bani pentru a încerca să vulnerabilizeze perspectiva față de NATO sau față de Uniunea Europeană și exact aceeași dinamică o au față de Republica Moldova”, a conchis ministra interimară a Afacerilor Externe a României.

Menționăm că autoritățile Republicii Moldova nu au comentat deocamdată declarațiile lui Ozerov.

***

Precizăm că Oleg Ozerov beneficiază în prezent doar de statutul de ambasador „agreat, dar neacreditat”. Deși președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat în funcția de ambasador în țara noastră încă în septembrie 2024, Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare.

Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă.

Șefa statului Maia Sandu a explicat anterior că Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare „în situația în care au fost comise mai multe acțiuni neprietenoase în raport cu țara noastră”. „Nu poți să inviți reprezentantul unei țări să depună scrisorile de acreditare când oficiali de la Moscova spun că statul Republica Moldova nu merită să existe sau ceva de tipul acesta. E vorba despre atitudinea lipsită de respect în general a Kremlinului față de Republica Moldova”, mai declara șefa statului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: