Tudor Mardei | NewsMaker

NM Espresso: În Moldova au revenit ninsoarea și poleiul, tariful la energie electrică ar putea fi majorat, directoarea unui spital a demisionat din cauza gândacilor

Vreme nefavorabilă în Moldova

După o scurtă încălzire, în Moldova au revenit temperaturile scăzute. În noaptea de 16 februarie, din cauza ninsorii, poleiului și vântului puternic, circa 40 mii de consumatori din raioanele centrale și nordice ale țării au rămas fără energie electrică. Pe drumuri s-a format polei, ceea ce a îngreunat circulația pe unele trasee.

La Chișinău, potrivit primarului Ion Ceban, «se putea circula pe drumuri, în condiții de iarnă».

În schimb, vremea rea a afectat activitatea Aeroportului Internațional Chișinău: zborurile au fost întârziate, deoarece aeronavele au trecut înainte de decolare prin procedura obligatorie de degivrare.

În următoarele zile, vremea nu se va îmbunătăți: astăzi și mâine, potrivit prognozelor meteorologilor, în Moldova sunt așteptate ninsori și vânt puternic.

Tariful la energia electrică

Tarifele la electricitate ar putea fi majorate: furnizorii au transmis solicitări în acest sens Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Premier Energy (centrul și sudul țării) solicită majorarea prețului de la 3,59 la 3,83 lei pentru kWh, iar FEE Nord (nordul țării) — de la 4 la 4,32 lei.

Dezechilibru comercial

Deficitul balanței comerciale a Moldovei în 2025 a crescut cu aproape o treime și a ajuns la un nivel record de 7,1 miliarde de dolari. Importurile, potrivit datelor statistice, au crescut de trei ori mai rapid decât exporturile. Totuși, potrivit experților, acest decalaj major este deocamdată acoperit de «remitențele diasporei» și de împrumuturi și granturi externe.

Proteste în raionul Căușeni

Locuitorii satului Tocuz, raionul Căușeni, au organizat un protest, cerând asfaltarea unui sector periculos de drum care leagă satul de traseul național R30. Din cauza gropilor adânci, aici se produc constant accidente, iarna circulația este imposibilă fără intervenția salvatorilor, iar umplerea anuală a gropilor cu pietriș nu rezolvă problema.

Scandal la Nisporeni: continuare

La spitalul din Nisporeni, după plângerile pacieților privind invazia de gândaci, secția de pediatrie a fost închisă temporar, iar directoarea instituției și-a depus demisia. Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a declarat că verificările au scos la iveală încălcări ale normelor sanitaro-igienice și a promis «decizii dure» și în alte instituții medicale din țară, unde vor fi depistate probleme similare.

Acte de identitate românești și alocația pentru copii

În contextul anulării în România a peste 160 de mii de cărți de identitate, majoritatea aparținând persoanelor născute în Moldova, Ministerul Muncii din România a explicat procedura de plată a alocațiilor pentru copii. Instituția a precizat că, în asemenea cazuri, alocațiile pot fi reînregistrate pe numele celuilalt părinte, al reprezentantului legal sau al unei persoane împuternicite.

«Profil de risc»

Ministerul Afacerilor Interne a propus interzicerea intrării în Moldova a străinilor implicați în finanțarea partidelor, extremism sau destabilizarea instituțiilor statului. Potrivit proiectului de lege, Serviciul de Informații și Securitate și Inspectoratul General pentru Migrație vor include astfel de persoane într-un «profil de risc» special.

Banii Marinei Tauber: investigație RISE

Publicația RISE Moldova a relatat că, datorită unei «scurgeri de date», a obținut acces la informații din cadrul băncii rusești Promsviazbank, din care reiese că fosta deputată Marina Tauber, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, păstrează acolo o sumă de peste 560 de mii de dolari.

Această sumă nu a fost indicată în declarația sa de avere. În aceleași documente apare și Șor, cu un depozit de aproximativ 87 de mii de dolari.

Toleranța în Moldova

Reprezentanții comunității LGBT, persoanele infectate cu HIV și foștii deținuți rămân cele mai puțin acceptate grupuri sociale din Moldova. Indicele distanței sociale față de acestea a crescut într-un an de la 2,1 la 2,6. În același timp, nivelul de prejudecată față de minoritățile etnice și persoanele cu dizabilități a scăzut.

Moldova și Norvegia

Norvegia va deschide o ambasadă la Chișinău. Potrivit ministrului de Externe, Mihai Popșoi, acest lucru «va consolida relațiile moldo-norvegiene» și va contribui la implementarea proiectelor orientate spre «susținerea parcursului european al Moldovei».

Agenda zilei, 17 februarie:

  • 10:00 — Ședința ANRE.
  • 13:00 — Conferință de presă a Partidului Socialiștilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: