„Euronest”: pentru prima dată, la Chișinău
În capitala Moldovei – doar premiere. În această zi însorită pe alocuri, iar în alte locuri – nu prea, circa 100 de deputați europeni și persoane oficiale din Azerbaidjan, Armenia, Georgia și Ucraina au venit la noi pentru a participa la Adunarea Parlamentară „Euronest” dedicată chestiunilor ce țin de Parteneriatul Estic. Maia Sandu a ținut un discurs la inaugurarea evenimentului. Șefa statului a reconfirmat aspirația Moldovei de a fi parte a lumii libere; Igor Grosu a atras atenția, din nou, asupra „oricărei oportunități de studii, dezvoltare și schimbare”; iar Roberta Metsola a promis sprijin ferm tuturor țărilor partenere.
Popescu călătorul
Deputații europeni – la noi, Popescu – de la noi. Abia au ajuns oficialii la Chișinău, că șeful diplomației moldovenești a zburat spre Bruxelles pentru a participa la lucrările Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene. Vicepremierul urmează să prezinte prioritățile noului guvern, să discute despre implementarea reformelor și despre aderarea țării noastre la UE. Popescu n-a pierdut timpul la Bruxelles. Acesta a avut întrevederi cu miniștri de externe din cadrul Uniunii Europene și chiar a cerut să fie impuse sancțiuni contra oligarhilor din Moldova acuzați că ajută Rusia să destabilizeze situația din țară. Vor fi introduse? Încă nu se știe.
Și Aurescu cere sancțiuni
Popescu nu e singurul. Înainte de ședința Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene, colegul său din România, Bogdan Aurescu a declarat că și el va insista în privința impunerii sancțiunilor împotriva Rusiei pentru „încercări de destabilizare a Moldovei”. Vor fi introduse? Vedeți mai sus.
Unchiul Sam în „mama orașelor rusești”
Un eveniment important în politica internațională. Joe Biden a vizitat capitala ucraineană. Casa Albă n-a anunțat în prealabil această vizită. Zelenski și-a bucurat abonații canalului său de Telegram cu o fotografie în care strânge mâna colegului său de peste ocean. Vizita președintelui american în Ucraina a avut loc cu doar câteva zile înainte de a se împlini un an de la invazia rusă în această țară. Mai târziu, Zelenski a numit negocierile de azi ca fiind „fructuoase”, „importante” și a menționat faptul că acestea „apropie Ucraina de victorie”.
Premierul guvernează, iar Batrîncea inițiază
Moldova are un nou premier – n-ați uitat despre aceasta? Vă reamintim. În prima zi de luni în noua sa funcție, Dorin Recean a avut o întrevedere cu Cristian-Leon Țurcanu, noul Ambasador al României, pentru a discuta, printre altele, despre viitoarea sa vizită la București. Ce-i drept, prima vizită a premierului nu va fi peste Prut: la 21 februarie, șeful noului cabinet de miniștri se va deplasa în raionul Fălești, unde se va întâlni cu reprezentanții autorităților publice locale și cu fermierii. Jurnaliștii sunt invitați să participe. Dar Bucureștiul nu-i departe.
Vlad Batrîncea îi pune bețe-n roate lui Recean. În orice caz, acesta a declarat că BCS a contestat la Curtea Constituțională procedura de înaintare a candidaturii lui Recean la funcția de prim-ministru. În opinia formațiunii politice, „Maia Sandu a încălcat grav jurisdicția Curții Constituționale și Constituția Republicii Moldova” și altele, în același stil.
Și Kremlinul e pe undeva pe aproape
Dorin Recean a fost remarcat și de Kremlin. Dmitrii Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a comentat declarațiile noului premier al Moldovei despre „demilitarizarea regiunii transnistrene”. Peskov a recomandat autorităților moldovenești „să fie foarte atente”. Totodată, acesta a descris relațiile cu Moldova ca fiind „foarte tensionate”.
Iar noi am clarificat, care este cauza acestei reacții nervoase a Moscovei. Ca versiune: dar poate că în Rusia modernă termenul „demilitarizare” este interpretat diferit? Pentru că anume demilitarizarea a fost declarată ca fiind unul dintre scopurile agresiunii militare împotriva Ucrainei chiar la începutul războiului.
Moldova și România, tot mai aproape
Ministrul afacerilor interne Ana Revenco a comunicat că parlamentul și guvernul României vor examina în regim de urgență Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Controlul vamal va fi sporit nu doar pentru călători, dar și pentru transportul de mărfuri. Ne bucurăm!
Și spre final, încă ceva bun, chiar vă rugăm…
Să mai fie ceva bun. Pentru aceasta, să le mulțumiți elevilor de la Liceul Teoretic cu Profil Sportiv nr. 2 din Chișinău. Aceștia au câștigat cinci medalii de aur și una de argint la Cupa Europei de Kickboxing, care s-a desfășurat în orașul Karlovac, din Croația. Cu ce se vor alege din partea Moldovei pentru aceste realizări – vom afla în curând.