NM Espresso: sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Moldovei, următorul procuror general și tarife mai mici în facturi
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Moldovei, următorul procuror general și tarife mai mici în facturi

Sancțiunile UE

Consiliul UE a extins lista celor sancționați pentru acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova. În lista de sancțiuni au fost incluse șase persoane și o entitate: Chiril Guzun, Dmitri Miliutin, Arina Corșicova, Dumitru Chitoroagă, Maria Albot, Victor Petrov și Asociația Obștească „Scutul Poporului”. Cei vizați au interdicție de intrare în Uniunea Europeană, iar activele lor din țările-membre UE vor fi înghețate.

Președintele Maia Sandu și premierul Dorin Recean au salutat impunerea măsurilor punitive „Aceste măsuri transmit un mesaj puternic – împreună, suntem puternici în asigurarea unui viitor sigur”, a menționat președinta Maia Sandu.

 

Energie

Ministrul Energiei Victor Parlicov a declarat că reducerea tarifelor la gaze poate facilita  scăderea tarifelor la încălzire și energie electrică. El a adăugat că este important pentru autorități ca oamenii să simtă tendința de scădere a prețurilor pe piețele internaționale și în propriile facturi.

 

 

Premierul și forumul economic

La Chișinău, sub auspiciile familiei regale a României, a avut loc al doilea forum economic. Cu această ocazie, în capitala Moldovei a venit prințul Radu.

La forum, premierul Recean a prezentat oportunitățile de investiții din Moldova pentru antreprenorii străini. Printre acestea se numără accesul la piețe diverse, un sector financiar-bancar puternic și un sector energetic sigur. Premierul a subliniat că țara așteaptă investitori străini pentru a construi împreună o Moldovă europeană.

 

 

Aeroportul și „Lagardere Travel Retail”

Compania franceză Lagardere Travel Retail a organizat o conferință de presă cu privire la anularea licitației pentru spațiile comerciale din Aeroportul Chișinău. Anterior, ea a fost acuzată că a avut avantaje în participarea la licitație, care ar fi fost „susținute” de Andrei Spînu. La rândul său, Andrei Spînu a declarat că licitația a fost anulată din cauza lipsei de concurență și a unor nereguli în proceduri. Iar compania franceză susține că a venit la Chișinău „încurajată” de președinta Maia Sandu.

Detalii puteți citi în materialul lui Nicolae Paholinițchi.

 

 

Justiția și Vetting-ul

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a intervievat candidații pentru funcția de procuror general, iar cea mai mare notă a obținut-o Octavian Iachimovschi, șef-adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție (8,53). Pentru a ocupa funcția, el trebuie să treacă și prin o evaluare externă a eticii profesionale și a integrității (Vetting). Pe locul doi s-a clasat procurorul Igor Demciucin cu o notă de 8,19. El trebuie, de asemenea, să treacă prin Vetting în cazul în care Iachimovschi nu va susține verificarea.

Între timp, de la începutul procedurii de Vetting au trecut aproape doi ani. NM a decis să facă un cronologie a acestui proces: de ce a durat atât de mult și când s-ar putea încheia verificarea tuturor judecătorilor și procurorilor. Detalii puteți citi în materialul lui Alexandru Nugmanov „Așteptăm de doi ani Vetting-ului„.

 

 

Problemele Primăriei Chișinău

Primarul capitalei, Ion Ceban, s-a plâns de vandalii care, în timpul nopții, au rupt în centrul orașului câțiva stâlpi care separau carosabilul de zona pietonală: „Cu atâta nerușinare să distrugi bunurile municipale, nu am mai văzut”.

ONG-urile din domeniul mass-media au condamnat atacurile primarului Ceban la adresa postului de televiziune TV8, pe care l-a numit „pampers al PAS”. Experții media consideră că acest comportament este „inadecvat”.

Consilierul municipal Victor Chironda a propus ca una dintre străzile Chișinăului să fie redenumită în onoarea politicianului rus Alexei Navalnîi, care a murit în închisoare vinerea trecută.

 

 

Percheziții și acuzații

Zece percheziții au fost desfășurate de ofițerii CNA pe o cauză penală pornită pe fapte de spălare de bani, rezultată dintr-o însușire istorică a 75,11% din patrimoniul Republicii Moldova deținut în cadrul societății pe acțiuni ”Mioara” din mun. Bălți. O persoană din grupul implicat în schema de spălare de bani a fost reținută, urmând a fi audiată și plasată în izolator.

Procuratura a solicitat arestarea preventivă a primarului comunei Boldurești, Nicanor Ciochină. El este acuzat că a accidentat mortal un adolescent de 14 ani și a fugit de la locul accidentului. Ambulanța a ajuns la locul accidentului abia peste o oră și jumătate.

 

 

Regiunea transnistreană

Paun Rohovei, Ambasador cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, s-a întâlnit la Bruxelles cu reprezentantul special al UE pentru reglementarea transnistreană, Dorota D. Suliga. Ei au discutat dinamica reglementării conflictului. Părțile au remarcat că integrarea europeană va contribui la dezvoltarea și prosperitatea locuitorilor întregii Moldove, inclusiv a regiunii transnistrene.

 

 

Ce ne așteaptă astăzi?

10:00 – la Chișinău, va continua forumul economic;
13:00, Consiliul Național al Monumentelor Istorice se va întruni în ședință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: