Evghenia Guțul

NM Espresso: scântei în Găgăuzia, concurenții lui Ion Ceban, fructele moldovenești din India și veșnicul Pre-Vetting

Spre India și Europa

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea și-a prezentat roadele călătoriei în India. Astfel, produsele moldovenești ar putea apărea în piețele zgomotoase din Mumbai și Delhi. De asemenea, la New Delhi, în luna octombrie, va fi inaugurat sediul Ambasadei Republicii Moldova — fapt neglijat de guvernele anterioare, potrivit lui Bolea.

Rămânând la capitolul export. Moldova a exportat în anul curent 16 mii tone de cireșe în valoare de peste 22 mln dolari. Comparând datele cu cele de anul trecut, exportul cireșelor moldovenești în UE a crescut de 12.5 ori. În premieră, în acest an, au făcut cunoștință cu aroma cireșelor noastre locuitorii Spaniei, Belgiei, Olandei și Italiei.
 
Pre-Vetting must go on

Comisia Pre-Vetting îi va evalua repetat pe cei 21 de pretendenți la statutul de membri ai Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, după ce Curtea Supremă de Justiție a anulat rezultatele primei examinări. Ministrul Justiției Veronica Mihailov-Moraru a subliniat că mecanismul Pre-Vetting este unul legal, fapt de necontestat, iar persoanele care nu sunt de acord au dreptul să îl conteste.

Membrul CSM Alexandru Postica consideră că decizia CSJ privind anularea rezultatelor primei evaluări a integrității candidaților trebuie verificată, pentru a asigura o anchetă echitabilă pentru toți.

Situația din justiția moldovenească a fost comentată de Ambasada SUA și Delegația UE la Chișinău. Ambele misiuni diplomatice și-au exprimat speranța că «membrii Comisiei de Evaluare vor analiza în detaliu raționamentele Curții și vor lua în considerare toate constatările, aplicând expertiza și profesionalismul lor în reevaluarea acestor recursuri». Ei au adăugat că cetățenii moldoveni merită o justiție independentă. Potrivit diplomaților străini — «reforma sistemului judiciar este un element cheie pe calea Moldovei către aderarea la UE».
 
Probleme regionale

Reprezentantul Tiraspolului pentru relații externe Vitalii Ignatiev a avut o întrevedere cu membrii misiunii OSCE privind reglementarea transnistreană și s-a plâns că mai mulți locuitori ai Transnistriei ar fi dați în căutare datorită «Legii cu privire la separatism». În replică, Biroul politici de reintegrare a dat asigurări că legea respectivă nu a afectat formatele de dialog existente între Chișinău și Tiraspol.

Iar autonomia găgăuză are propriile probleme. Adunarea Populară de la Comrat nu a aprobat nici astăzi componența noului executiv local. Șapte dintre candidații propuși de bașcanul Evghenia Guțul nu au susținut examenul de limba găgăuză, însă se pare că problema nu este doar aceasta. Oligarhul fugar Ilan Șor, care încearcă să preia puterea în Găgăuzia, nu a reușit să ajungă la un compromis cu deputații locali și cu președintele Adunării Populare, Dmitrii Constantinov și se confruntă cu un val de rezistență la Comrat. Deocamdată, legislatorii locali nici măcar nu au început să examineze componența Executivului, deputații nu au susținut nici structura acestuia. Ce-i drept, aceștia au reușit să strige, să se certe și să lanseze acuzații unii în adresa altora. Mai multe detalii în materialul Ecaterinei Dubasova.
 
Moldova, pe calea schimbării

Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu trei congresmani americani care efectuează o vizită la Chișinău. Oficialii au discutat inclusiv despre strategia de securitate națională.

De asemenea, demnitarii americani au vizitat expoziția dedicată victimelor regimului stalinist. 

Comercianții moldoveni se resemnează treptat cu reforma patentelor și își cumpără aparate de marcat. Încă 236 de antreprenori au făcut pasul pe durata săptămânii trecute, numărul total ajungând la 1584, potrivit Ministerului Economiei.
 
Sănătate și educație

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a dezvăluit că primește zilnic plângeri din partea pacienților, cu privire la durata mare de așteptare pentru a ajunge la medic. Aceasta a povestit că uneori trece atâta timp, încât atunci când ajung la specialiști, pacienții se pomenesc că trebuie să mai dea o dată analizeze. Nemerenco a promis schimbări în acest sens.

Urmează schimbări și în educație. Care anume — explică Daria Slobodcicova în noul său explainer.
  
Alegerile locale bat în ușă

Marea bătălie pentru șefia Chișinăului urmează să înceapă foarte curând. NM vă povestește cine sunt candidații cei mai bine cotați. Spoiler: în continuare, cel mai bine stă actualul primar — Ion Ceban.

PAS a criticat dur candidatul propus de PSRM la funcția de primar. Deputatul Dorian Istratii a menționat că Adrian Albu este un pretendent slab, care nu are șanse de reușită. Acesta este de părere că, deși Ceban se declară pro-european, este de fapt «proiectul Moscovei». Ceban nu a comentat acuzațiile, însă a scris pe rețelele de socializare că s-ar pregăti fraudarea scrutinului. 

Apropo de alegeri. Primarul de Negureni Ion Popa a mulțumit PAS că îl va susține la alegeri, însă a menționat că așteaptă scuze de rigoare. De asemenea, Popa i-a mulțumit public lui Emilian Crețu, care i-a sărit în apărare.
 
Externe

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare.

Bună dimineața!


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Endava continuă Programul de Internship pe Salesforce, MS Dynamics şi ServiceNow, cu accent pe AI

Endava își extinde Programul de Internship pentru toamna anului 2025, oferind o nouă oportunitate pentru cei pasionați de tehnologie și inovație. Această ediție va pune accent pe instrumentele Salesforce, Microsoft Dynamics şi ServiceNow. O atenție sporitǎ va fi acordatǎ integrării tehnologiilor de inteligență artificială (AI), reflectând tendințele actuale din industrie.

Ce presupune programul de Internship?

Programul oferă tinerilor profesioniști oportunitatea de a dobândi experiență practică în configurarea și dezvoltarea de soluții bazate pe platforme low-code și no-code, larg utilizate în mediul de afaceri actual. Participanții vor învăța cum să creeze și să personalizeze aplicații folosind instrumente Microsoft Dynamics precum Power Apps, să analizeze și să vizualizeze date cu Power BI și să automatizeze procese de business cu Power Automate.

În direcția Salesforce, internii vor lucra cu cea mai utilizată platformă de gestionare a relației cu clienții (CRM), explorând atât partea de configurare, cât și dezvoltarea prin instrumente declarative și limbajul de programare Apex. Ei vor avea ocazia să învețe cum să construiască obiecte și relații între acestea, să implementeze reguli de validare, să personalizeze interfețele de utilizator și să automatizeze procesele de business.

În ServiceNow, internii vor lucra cu una dintre cele mai populare platforme de automatizare a proceselor IT și business, utilizată la scară globală pentru digitalizarea serviciilor interne într-o organizație. Participanții vor explora atât partea de configurare, cât și elemente de dezvoltare folosind JavaScript. Ei vor învăța cum să creeze și să gestioneze aplicații personalizate, să configureze flowuri, să dezvolte UI Actions și UI Policies, să automatizeze procese prin Flow Designer și să lucreze cu tabele. De asemenea, vor dobândi noțiuni despre IT Service Management (ITSM) și vor înțelege cum ServiceNow sprijină digitalizarea întregului ciclu de viață al serviciilor IT.

Platforma pune la dispoziția internilor competențele necesare pentru a naviga cu ușurință în cadrul acesteia, iar internshipul le va permite să înțeleagă cum se dezvoltă și se extinde o platformă low-code/no-code într-un mediu real de lucru.

Integrarea AI în Programul de Internship

Un element distinctiv al acestui internship va fi integrarea tehnologiilor de inteligență artificială în platformele Salesforce, Microsoft Dynamics şi ServiceNow. AI joacă un rol din ce în ce mai important în automatizarea proceselor și personalizarea interacțiunilor cu utilizatorii. Prin instrumente precum AI Builder din Power Platform și Einstein AI din Salesforce, participanții vor avea șansa de a explora soluții inteligente care îmbunătățesc eficiența și calitatea deciziilor de business.

Ce cunoștințe și abilități ar trebui să aibă un candidat?

Un candidat ar trebui să posede gândire analitică orientată spre rezolvarea problemelor, abilități solide de comunicare, capacitatea de a lucra în echipă și un nivel avansat de cunoaștere a limbii engleze.

Cunoștințele tehnice sunt de asemenea binevenite, inclusiv:

  • Principii ale programării orientate pe obiecte
  • Cunoștințe de bază de HTML, CSS și JavaScript
  • Înțelegerea sistemelor de control al versiunilor, precum GIT
  • Înțelegere de bază a bazelor de date și a gestionării datelor (tabele, câmpuri, înregistrări)
  • Cunoștințe de bază de SQL: interogări, join-uri și manipulare a datelor
  • Înțelegere de bază a unor termeni IT precum API-uri, JSON-uri etc.
  • Reprezintă un avantaj cunoașterea de bază a Power Platform, Salesforce sau ServiceNow

Ce competențe vor dobândi internii?

Pe parcursul celor trei luni de internship, participanții vor dobândi cunoștințe tehnice solide și le vor aplica în proiecte reale. Competențele-cheie includ:

  • Configurarea și dezvoltarea de aplicații în Microsoft Dynamics, Salesforce şi ServiceNow
  • Utilizarea Power BI pentru analiza și interpretarea datelor
  • Automatizarea fluxurilor de lucru cu Salesforce și Power Automate
  • Dezvoltarea de soluții integrate cu AI în cadrul platformelor
  • Colaborare în mediu Agile

De ce să aplici?

Platformele Salesforce, Power Platform şi ServiceNow sunt din ce în ce mai căutate în industrie, iar acest internship oferă o oportunitate excelentă de a dobândi experiență practică. Endava oferă un mediu de învățare dinamic, acces la tehnologii de ultimă generație și sprijin din partea unor mentori experimentați. 

Dacă ești pasionat de soluții digitale inovatoare și vrei să îți construiești o carieră în IT, acest program este pentru tine.

Pozițiile disponibile și materialele de studiu pot fi accesate AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: