life.ru

NM Espresso: Who is Maia Sandu, va fi lockdown în Chișinău și ce s-a întâmplat cu echipa lui Șevciuk, fostul lider al Transnistriei

Epidemia: situația

1607 persoane din Moldova, inclusiv 103 lucrători medicali au fost diagnosticați cu coronavirus, după ce s-au procesat 4387 de teste. Astfel, numărul celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 92 519 persoane. 74 229 dintre acestea s-au însănătoșit, 2072 au decedat (18 — în ultimele 24 de ore). 16 218 persoane care s-au îmbolnăvit continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 236 dintre ele fiind în stare extrem de gravă, iar 59 — conectate la aparatele de respirație asistată.

În Chișinău ar putea fi instituită carantină parțială. Potrivit lui Boris Gîlca, șeful adjunct al Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău, autoritățile capitalei deocamdată examinează o asemenea eventualitate. El susține că decizia cu privire la înăsprirea măsurilor de carantină ar putea fi luată la ședința din 20 noiembrie a Comisiei municipale de sănătate publică.

Compania aeriană Fly One a anunțat despre reluarea zborurilor din Chișinău spre Moscova și invers. Avioanele vor efectua zboruri de două ori pe săptămână.

Sandu: ce se știe despre noul președinte

Până nu demult, se știa foarte puțin despre familia și viața personală a Maiei Sandu. Dar în timpul campaniei electorale, Sandu a oferit câteva interviuri despre aceasta. În articolul «Who is Майя Санду?» («Cine este Maia Sandu?»), NM a scris, ce a povestit Sandu despre copilăria și familia sa, despre studii și activitatea în SUA, despre carieră și viziunile sale asupra politicii și a politicienilor.

Sandu, ambasadorii și politica externă

Noul președinte, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Moldova, Dereck Hogan și șeful Delegației Uniunii Europene, Peter Michalko. Potrivit celor de la PAS, Sandu a menționat în cadrul discuției că politica externă a Moldovei intră într-o nouă etapă și le-a adresat mulțumiri pentru asistența acordată Moldovei. Totodată, ea a dat asigurări că «va depune toate eforturile pentru ca Moldova să obțină cât mai multe resurse» de la partenerii externi.

Sandu s-a întâlnit și cu ambasadorii României și Rusiei, Daniel Ioniță și Oleg Vasnețov. Sandu i-a comunicat și ambasadorului Ioniță despre noua etapă a politicii externe. Iar ambasadorului Vasnețov i-a spus că își vede misiunea în eliberarea Moldovei din izolarea externă. În același timp, Sandu intenționează să dezvolte bune relații cu Rusia, «bazate pe respectul reciproc și pe pragmatism».

Iar în România s-a discutat despre noul pachet de asistență pentru Moldova. Potrivit afirmațiilor președintelui Klaus Iohannis, planul de acordare a asistenței va fi gata până la vizita pe care o va efectua în Moldova, conform înțelegerii cu Sandu, după inaugurarea ei. Iar MAE al Ucrainei deja «lucrează asupra organizării» vizitei lui Sandu, care a fost invitată în Ucraina de către președintele Vladimir Zelenskiy.

Chicu și demisia

Întrebat despre demisia sa, premierul Ion Chicu a spus că nu vede nicio legătură între alegerea unui președinte nou și mandatul primului ministru, deoarece guvernul este numit și demis de către parlament. Chicu a mai spus că nu are de gând să-și dea demisia, pentru că guvernul are de rezolvat multe probleme urgente, de exemplu, adoptarea proiectelor bugetului și politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor.

Revelionul: fără petreceri

Chicu a mai spus că anul acesta, din cauza epidemiei, autoritățile au decis să nu instaleze pomul de Crăciun în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Nu va fi organizat nici târgul de Crăciun. Însă primăria capitalei va instala un brad lângă Arcul de Triumf și «va organiza ceva în scuarul Catedralei», a adăugat premierul.

Dorin Damir vs Dreptul la dreptate

Dorin Damir, președintele Asociației de luptători FEA, a cerut prin judecată scuze și prejudiciu moral în sumă de 30 mii de lei de la Organizația pentru drepturile omului «Dreptul la dreptate». Reprezentanții organizației susțin că în timpul guvernării lui Plahotniuc, Damir controla judecătoriile și era implicat în «fabricarea» dosarelor penale. Iar luptătorii FEA, potrivit informațiilor «Dreptul la dreptate», sunt folosiți de Damir pentru înlăturarea celor incomozi.

Transnistria

În patru ani de la schimbarea guvernării în Transnistria, când Partidul «Obnovlenie» («Reînnoire»), în spatele căruia se află holdingul «Sheriff», a obținut majoritatea în parlamentul local , iar Krasnoselski, exponentul holdingului, a devenit președinte, mai mulți funcționari de rang înalt din perioada președinției lui Evghenii Șevciuk au ajuns la închisoare ori anchetați, ori fugari. În articolul «Шевчук и его команда» («Șevciuk și echipa sa»), NM a relatat despre ceea ce s-a întâmplat cu oamenii fostului lider al Transnistriei.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 19 noiembrie

  • După o pauză de două luni, parlamentul se va convoca în ședință.
  • Va avea loc ședința Curții Constituționale.
  • Domnica Manole, președinta CC, va susține un briefing.
  • Va avea loc lansarea Moldova Business Week. Anul acesta, evenimentul se desfășoară în regim online.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei/NewsMaker

Perciun, după ce Ceban a acuzat guvernarea de interdicția sa în România: „Nu PAS e problema”

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit pe 10 iulie cu o reacție după ce primarul Chișinăului, Ion Ceban, a învinuit Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru interdicția de intrare în România și pe întreg teritoriul Schengen care i-a fost impusă. Oficialul a respins acuzațiile, declarând că măsura are legătură cu faptele edilului. El a evidențiat pozițiile lui pro-ruse manifestate de-a lungul timpului.

Ani de zile iei bani de la ruși și de la oligarhi, alături de Dodon, pentru a submina parcursul european al Moldovei. Protestezi la Bruxelles împotriva Acordului de Asociere. Susții referendumul ilegal și anticonstituțional din Găgăuzia în 2014 (în timp ce Rusia invadează prima dată Ucraina). Taci complice în fața invaziei repetate a Rusiei în Ucraina. Nu explici niciodată cum se face că te afli la Moscova, în prima zi de război pe 24 februarie 2022. Accepți ajutor electoral din partea agenților FSB – Iurii Gudilin, Olga Grak. Faci front comun cu ideologul moldovenismului primitiv, Tkaciuk, cu Stoianoglo – candidatul Kremlinului, sponsorizat de Șor și Platon, și cu Chicu – omul de paie al lui Plahotniuc. Te afișezi și susții tacit un candidat anti-european la președinția României.

Și apoi te miri de ce o vizită la Bruxelles sau București și două-trei declarații ambigue nu conving pe nimeni că vrei cu adevărat integrarea europeană. Nu. Nu PAS-ul este problema. Ci faptele tale. Istoria ta. Legăturile tale documentate cu serviciile rusești și promovarea, ani la rând, a narațiunilor Moscovei în Moldova. Asta are consecințe. Și nu, nu sunt toți proști. Nici la Chișinău. Nici la Bruxelles”, a scris Dan Perciu pe Facebook.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Totodată, blocul a învinuit guvernarea că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că interdicția împotriva sa este o „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova. El a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: