Noi detalii despre perchezițiile și reținerile în cazul deposedării de terenuri a Primăriei or. Durlești

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție, într-un comunicat de presă, anunță că procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție, în data de 12 ianuarie, au efectuat percheziții la domiciliile a trei persoane suspecte a fi implicate în dosarul privind deposedarea de terenuri a Primăriei orașului Durlești. În rezultatul perchezițiilor efectuate au fost reținute trei persoane, pe un termen de 72 de ore.

Aceștia sunt bănuiți de complicitate în săvârșirea infracțiunii de abuz de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat. Totodată, ei sunt bănuiți de spălarea banilor în proporții deosebit de mari. „Infracțiuni săvârșite în comun cu funcționarii publici din cadrul Consiliului și Primăriei or. Durlești, mun. Chișinău, manifestată prin deposedarea de terenuri a administrației publice locale”, au adăugat reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

„Schema infracțională de deposedare a Primăriei orașului Durlești de terenuri a fost pusă în aplicare în perioada anilor 2005-2007. Astfel, urmare a acțiunilor ilegale ale funcționarilor publici din cadrul Consiliului și Primăriei orașului Durlești, mun. Chișinău, care au acționat în cadrul unui grup criminal organizat, administrația publică locală a orașului Durlești a fost deposedată de 25 terenuri, cu suprafața totală de 1,5442 ha, în valoare de 7 750 751 lei”, comunică oamenii legii.

La moment, procurorii anticorupție urmează să decidă asupra măsurilor preventive ce urmează a fi aplicate în privința celor trei persoane reținute, iar investigațiile în cadrul acestei cauze penale continuă.

***

Amintim că în dimineața zilei de 12 ianuarie, a fost reținut Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”, dar și fostul deputat democrat Veaceslav Nedelea. Aceștia a fost reținuți pentru 72 de ore.

De menționat că, anterior, TV8 – în cadrul unei investigații, a vorbit despre un cartier întreg în una dintre cele mai scumpe zone ale Durleștiului și alte zeci de terenuri de construcții și terenuri agricole. Potrivit investigației, acestea au ajuns printr-un șir de tranzacții dubioase în proprietatea rudelor foștilor primari ai localității – Nicolae Crudu și Veaceslav Nedelea. Sursa declara că schema implică mai multe persoane cunoscute opiniei publice, inclusiv activistul și luptătorul împotriva corupției Vasile Costiuc, tot el lider al Partidului Democrația Acasă.

Acum câteva săptămâni, a fost arestată Diana Crudu, fiica fostului primar, iar luni judecătorii au dispus plasarea acesteia în arest la domiciliu.

„În noiembrie curent, după reținerea Dianei Crudu de către oamenii legii, Costiuc a organizat un protest la sediul Procuraturii Anticorupție, unde a cerut eliberarea fiicei nașilor săi, scandând că este nevinovată. Ulterior, imaginile video de la protest au fost șterse de pe pagina de facebook a lui Vasile Costiuc”, se arată în investigație.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: