Poliția Republicii Moldova/foto simbol

Noi detalii în cazul tragediei de la Cahul: procurorii au inițiat un dosar și au reținut militarul prin contract. Ce riscă

Pe cazul copilului de 16 ani care a decedat la unitatea militară din Cahul, în urma unui incident armat, a fost deschis un dosar penal. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală luni, 11 mai, într-un comunicat.

„Aferent cazului care a avut loc la unitatea militară din sudul țării, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Cahul sub conducerea procurorilor de la Cahul au pornit o cauză penală pe faptul încălcării regulilor de mânuire a armei, care a cauzat din imprudență decesul unei persoane”, a transmis PG.

Bănuitul – un militar prin contract – a fost reținut.

Conform instituției, concluziile experților privind cauza exactă a decesului minorului de 16 ani urmează a fi recepționate, pentru a decide acțiunile ulterioare ce se impun.

Dacă vinovăția bănuitului în comiterea faptei va fi demonstrată, acesta riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.

Totodată, Procuratura Generală a menționat că au fost inițiate verificări ale acțiunilor personalului medical care a acordat primul ajutor pacientului, sub aspectul procedurilor realizate, dar și sesizării organelor de drept și furnizarea informațiilor despre starea victimei. De asemenea, s-a decis inițierea verificărilor asupra acțiunilor responsabililor din unitatea militară care au repartizat armamentul din dotare.

Amintim că, pe 10 mai, la unitatea militară din Cahul, un soldat prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi utilizat necorespunzător o armă de foc și a împușcat, preliminar accidental, un militar în termen de 18 ani. Acesta a fost transportat la spital și se află în afara pericolului. În urma incidentului, adolescentul de 16, care se afla în vizită la un soldat, a decedat, după ce ar fi fost pătruns de un glonte.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: