Ministerul Justiției

Noul șef al CNA, despre apartamentul său de 124 m2: „Pentru toți cei curioși menționez aici prețul pe care l-am achitat”

Noul director al Centrului Național Anticorupție (CNA) Iulian Rusu a oferit precizări cu privire la declarația sa de avere, în urma criticilor apărute în spațiul public cu privire la valoarea mică indicată în document a apartamentului său de 124 m2. Acesta a precizat că a plătit 84 000 euro pentru achiziționarea locuinței, iar în următoarea sa declarație de avere va ține cont de noile rigori.

Iulian Rusu a precizat că cea mai recentă declarație de avere a fost depusă în octombrie 2021, când a preluat funcția de secretar de stat al Ministerului Justiției și că aceasta reflectă veniturile obținute în anul 2020. Oficialul urmează să depună o nouă declarație, cu privire la averea și veniturile obținute în 2021.

Noul director al CNA s-a referit la criticile cu privire la apartamentul său de 124 m2, care în declarația sa de avere este estimat la 785 mii de lei (circa 311 euro/m2).

La depunerea declarației de avere și interese m-am condus de legea în vigoare, care stabilește că pentru bunurile imobile se menționează valoarea cadastrală a bunului imobil. (…) Informațiile cu privire la valoarea reală a tranzacției de vânzare cumpărare a apartamentului de 124 mp, precum și orice alte date relevante le voi include în declarația de avere și interese conform noilor rigori ale legii. Pentru toți cei curioși menționez aici prețul pe care l-am achitat pentru apartament este de 84 mii EUR”, a subliniat Rusu.

Totodată, directorul CNA a punctat că pe parcursul ultimilor 7 ani a obținut venituri similare cu cele declarate pentru anul 2020.

Pentru a anticipa întrebări legate de capacitatea mea de a achita acest preț, menționez că venituri similare celor declarate din anul 2020, le-am obținut pe parcursul ultimilor 7 ani, perfect legal, cu achitarea tuturor impozitelor prevăzute de Codul Fiscal. Principalele venituri nu le-am obținut din calitatea de membru al IPRE sau Director Executiv adjunct, ci din contracte de consultanță în principal implementând proiecte finanțate de Comisia Europeană, Consiliul Europei, Banca Mondială, atât relevante pentru Republica Moldova cât și pentru alte state atât membre ale UE cât și din cadrul CSI”, a mai menționat Iulian Rusu.

Amintim că Iulian Rusu a fost numit în funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA), pentru un mandat de cinci ani. Candidatura lui a fost propusă de un grup de deputați din Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate” și a fost susținută cu votul a 57 de deputați. Tot în cadrul ședinței de astăzi, Iulian Rusu a depus jurământul.

Acesta a declarat că deține două apartamente, două mașini și 15 conturi curente și de depozit (9 pe numele său și 6 pe numele partenerei de viață). Cea mai mare sumă deținută în bancă constituie circa 55 mii de euro. Declarația sa de venit o puteți studia AICI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: