Andrei Mardari/NewsMaker

„Nu am ce să ascund, trăiesc cinstit”. Reacția lui Tauber după venirea lui Robu în parlament

Deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber susține că cererea procurorului general interimar Dumitru Robu, privind ridicarea imunității parlamentare, în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală în cazul său și al lui Ilan Șor ar fi o răfuială politică. Speakerul Parlamentului Igor Grosu a precizat că deputații nu vor examina în ședința din 19 mai subiectul.

Marina Tauber susține în spatele solicitării Procuraturii ar fi interese politice.

„E clar că se scumpește benzina, sunt mai multe probleme în țară, cu care stimată sau nestimată guvernare nu puteți face nimic. Și atâta timp cât Ilan Șor, în calitate de președinte a partidului și eu, ca vicepreședinte și deputat, suntem foarte vocali și vorbim mult despre criza în care voi ați adus țara, voi nu aveți altă soluție decât să ne închideți gura prin venirea domnului procuror general interimar Robu. Eu, desigur, nu mă tem de nimic, deja o dată mi s-a ridicat imunitatea. (…) Să știți că nu ne oprim, nu mă tem, nu am ce să ascund, trăiesc cinstit și pot să răspund pentru tot. Reiterez poziția mea și a noastră: dl Robu este utilizat în interes politic”, a declarat aceasta.

În replică, speakerul Parlamentului Igor Grosu i-a spus că solicitarea Procuraturii nu va fi examinată astăzi. El i-a cerut Olesei Stamate să stabilească ora ședinței Comisiei juridice.

„Doamna președintă a Comisiei juridice, vă rog să îi comunicați din timp doamnei deputat unde să vină la Comisie ca să ia cunoștință de învinuirile aduse. Înțeleg că a avut așteptări ca astăzi să se întâmple acest lucru. Astăzi nu o să vă întrețineți cu procurorii. Dar dacă isistați, știți unde e adresa, puteți cere o audiență”, a precizat Grosu.

***

Procurorul general interimar Dumitru Robu a venit la ședința plenară a Parlamentului. Președintele Legislativului Igor Grosu a precizat că au parvenit 4 cereri din partea procurorului general interimar. Două dintre acestea îl vizează pe deputatul Ilan Șor și alte două – pe deputata Marina Tauber. Procuratura solicită ridicarea imunității parlamentare a acestora, în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală.

Cei doi deputați ai Partidului „ȘOR” sunt acuzați de spălare de bani și escrocherie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: