„Nu am cumpărat voturi”. Stoianoglo a comentat schema lui Șor privind coruperea alegătorilor

Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la alegerile prezidențiale, neagă orice implicare în cumpărarea de voturi, susținând că nici el, nici PSRM nu au recurs la astfel de practici în campania electorală. În același timp, acesta acuză guvernarea actuală că ar fi „creat condiții și permis” desfășurarea schemei de corupere electorală organizată de oligarhul fugar Ilan Șor, în scopul fraudării scrutinului din 20 octombrie. Răspunsul a fost oferit pentru NM într-o transmisiune live pe rețelele sociale din 31 octombrie.

„Nu am cumpărat niciodată voturi. Vă asigur, și spun cu toată responsabilitatea, că acest lucru nu a fost făcut la aceste alegeri, nici din partea mea – pentru că sunt om al legii, nici din partea Partidului Socialiștilor. Dar aș dori să îndemn pe toată lumea să se îndepărteze de declarațiile politice, de faptul că vedem în fiecare persoană un hoț și un corupt. Astăzi, astfel de declarații sunt periculoase pentru societatea noastră. Ele împart societatea noastră pe criterii politice. Fixarea cumpărării de voturi ține de competența organelor de drept. Și numai organele de drept au dreptul să facă astfel de declarații. În plus, încălcările de acest tip nu ar trebui doar înregistrate, ci și prevenite. Aceasta este principala funcție a organelor de drept. Atunci când nu o facem la timp, o prezentăm doar în timpul campaniei electorale și o facem selectiv, atunci obținem aceste rezultate. Actuala guvernare a permis toate aceste fenomene în procesul electoral. Putem da vina pe Șor sau pe altcineva pentru acest lucru. Însă anume actuala guvernare a creat condițiile și a permis ca acest lucru să se întâmple”, a declarat Alexandr Stoianoglo.

Întrebat cum ar acționa împotriva rețelei de corupere electorală, dacă ar deține funcția de procuror general, concurentul electoral a afirmat că astfel de „scandaluri cu finanțare ilegală” nu ar exista sub mandatul său, criticând autoritățile actuale pentru pretinsă lipsă de acțiune: „Șor, din câte știu, nu este în țară de cinci deja, în tot acest timp țara este condusă de voi. Cum ați permis să se întâmple asta? Pentru acest lucru trebuie să poarte responsabilitate doar actuala guvernare”.

PAS nu a comentat deocamdată acuzațiile lui Stoianoglo.

Rezultatele alegerilor și impactul schemei de corupere

Amintim că alegerile din 20 octombrie s-au desfășurat pe fundalul unui scandal de corupere electorală orchestrată de organizația lui Ilan Șor, vizând influențarea atât a prezidențialelor, cât și a referendumului constituțional cu privire la aderarea la UE. În cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu, candidata PAS, a obținut 42,49% din voturi, iar Stoianoglo, susținut de PSRM, 25,95%. Cei doi se vor confrunta în turul al doilea, pe 3 noiembrie. Conform anchetei, organizația „Șor” a mobilizat peste 130 000 de persoane pentru a influența votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă sancționată internațional. Procurorii estimează că numărul celor implicați ar putea depăși 300 000 la finalul anchetei, iar până acum au fost identificați 39 de milioane de dolari care au circulat prin rețea.

Șor pentru Stoianoglo?

O investigație jurnalistică a Ziarului de Gardă, care a fost publicată în data de 31 octombrie, arată că Ilan Șor l-ar susține în turul II al alegerilor prezidențiale pe Alexandr Stoianoglo.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Agrobiznes.md

„Nu cerem o favoare”: Producătorii de sfeclă de zahăr cer o întâlnire urgentă cu premierul sau se alătură protestelor fermierilor

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova cere o întâlnire urgentă cu autoritățile pentru a discuta despre viitorul sectorului și achitarea subvențiilor promise. Fermierii au avertizat, pe 29 octombrie, că, dacă întrevederea nu va avea loc până pe 6 noiembrie, vor merge să ceară răspunsuri la sediile instituțiilor și se vor alătura protestelor agricultorilor.

Scrisoarea este adresată premierului Vasile Tofan, ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, și președinților comisiilor parlamentare pentru agricultură și economie. Documentul a fost transmis și Asociației „Forța Fermierilor” și Asociației Naționale a Producătorilor de Culturi Oleaginoase.

Producătorii susțin că solicitările lor anterioare au rămas fără răspuns. Pe 29 septembrie, aceștia au cerut lansarea apelului pentru acordarea sprijinului financiar destinat cultivatorilor de sfeclă de zahăr. Nici acest demers, nici apelul comun al asociațiilor agricole din 21 octombrie nu ar fi primit un răspuns din partea autorităților.

„Nu cerem o favoare, ci respectarea unui act normativ în vigoare. Fermierii au semănat sfeclă în 2025-2026 bazându-se pe acest angajament al statului”, se arată în scrisoare.

Potrivit asociației, pentru plățile solicitate ar fi necesare 30–40 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta mai puțin de o zecime din veniturile aduse anual de sector la bugetul public. Producătorii spun că ramura asigură circa 3.500 de locuri de muncă, mai ales în satele din nordul țării, și valorifică investiții de aproximativ 130 de milioane de euro.

„Avertizăm în mod clar: dacă plățile promise nu vor fi acordate, în anul 2027 Republica Moldova riscă să rămână fără zahăr produs autohton”, avertizează asociația.

La întâlnirea solicitată, producătorii vor un calendar pentru lansarea apelului și achitarea sprijinului aferent anului 2026, până la 31 decembrie. De asemenea, cer măsuri pentru echilibrarea pieței interne a zahărului, inclusiv reglementarea importurilor.

Asociația susține că își dorește dialog și că a încercat să evite protestele de stradă. Dacă întâlnirea nu va fi convocată, fermierii anunță că se vor prezenta organizat, însoțiți de presă, la Guvern, Ministerul Agriculturii și Parlament.

„Totodată, membrii APSZM vor fi nevoiți să se alăture protestelor producătorilor agricoli. Este o decizie pe care nu ne-o dorim și la care am fi împinși de lipsa de reacție a autorităților”, se menționează în demers.

NM a solicitat o reacție de la Guvern, însă până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

Amintim, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat, pe 2 octombrie, că fondurile rămase neutilizate în cadrul unor forme de subvenționare vor fi redistribuite pentru achitarea cererilor de plăți complementare depuse în 2025. Potrivit instituției, decizia viza peste 3.700 de fermieri.

Directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a criticat atunci decizia. Potrivit lui, redistribuirea lasă fără finanțare măsuri prevăzute pentru 2026 în Programul strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030. Tot atunci, cultivatorii de sfeclă de zahăr au cerut să le fie acordate subvențiile pentru acest an. În caz contrar, avertizau ei, s-ar putea alătura protestelor agricultorilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: