facebook.com/victor.chironda

„Nu ne putem permite ca acești bani să fie irosiți pe lucrări necalitative”. Chironda, despre defrișarea copacilor de pe străzile Pușkin și Bodoni

Viceprimarul Victor Chironda a venit cu precizări în legătură cu defrișarea copacilor de pe străzile Pușkin și Gavriil Bănulescu-Bodoni. Acesta a explicat că dacă rădăcinile unor copaci nu sunt înlăturate, în următorii ani, noul pavaj va fi deteriorat.

„Renovarea trotuarelor pe aceste străzi costă circa 40 milioane de lei și noi nu ne putem permite ca acești bani să fie irosiți pe lucrări necalitative. Unul dintre cele mai mari riscuri pentru aceste lucrări sunt rădăcinile unor arbori care nu au putut să se adâncească și au ieșit la suprafață, provocând degradarea învelișului asfaltic sau a pavajului vechi. Dacă aceste rădăcini nu sunt înlăturate, în următorii 1-3 ani, pavajul nou va avea aceeași soartă”, a declarat Victor Chironda.

Potrivit acestuia, arborii spre defrișare au fost selectați de către o comisie specială, conform procedurilor stabilite de lege.

Totodată, Chironda a anunțat că toți copacii tăiați, la toamnă vor fi înlocuiți cu alții noi. Este vorba despre copaci mari, cu diametrul de 3-4 metri, cu coroană și balot. În acest sens este pregătită procedura de achiziție a copacilor.

Amintim că pe 6 august au început lucrările de reparație a trotuarelor de pe străzile Pușkin și Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Pe aceste două străzi va fi modernizat și iluminatul, instalându-se lămpi de tip led. În acest scop, din bugetul municipal au fost alocate 600 de mii de lei. Mai mult, vor fi iluminate decorativ 10 clădiri și monumente de importanță istorică.

Totodată, pe anumite porțiuni vor fi amenajate și locuri de parcare, în rest de-a lungul străzilor vor fi instalate vaze cu flori, dar și alte elemente decorative.

Lucrările de reabilitare a trotuarelor de pe aceste două străzi urmează a fi finalizate până în data de 15 octombrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

În atenția șoferilor! Din 1 noiembrie, se circulă cu farurile aprinse și ziua

Începând cu 1 noiembrie și până pe 31 martie inclusiv, conducătorii auto sunt obligați să circule și pe timp de zi cu lumina de întâlnire conectată, anunță Poliția Republicii Moldova. Măsura are scopul de a crește vizibilitatea vehiculelor și de a reduce riscul de accidente, mai ales în condițiile meteo specifice sezonului rece: ceață, ploaie, zăpadă sau vizibilitate redusă.

Șoferii sunt îndemnați să verifice funcționalitatea sistemului de iluminare înainte de a porni la drum, să adapteze viteza la condițiile de trafic, să păstreze distanța de siguranță între vehicule și să evite manevrele riscante sau depășirile neasigurate.

Poliția reamintește că nerespectarea acestei obligații constituie abatere contravențională și se sancționează conform legislației în vigoare.

„Respectați regulile de circulație – pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur!”, îndeamnă oamenii legii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: