PAS

„Nu putem face în doi ani tot ce am ratat în 30”. Raportul PAS la jumătate de mandat în Parlament

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Igor Grosu, președintele Parlamentului, a prezentat pe 10 iulie raportul de activitate al partidului, la doi ani de guvernare. Potrivit lui Grosu, guvernarea nu a putut face în doi ani tot ce s-a ratat în 30 de ani. „Dar am început lucruri importante”, a spus liderul PAS, vorbind despre condamnarea lui Ilan Șor, evaluarea judecătorilor și procurorilor, aplicarea sancțiunilor internaționale împotriva grupărilor care încearcă să destabilizeze țara, inclusiv scoaterea în afara legii a Partidului „ȘOR”. Liderul PAS a anunțat că reprezentanții partidului vor merge în localitățile din țară pentru a prezenta cetățenilor raportul celor doi ani de activitate. 

La 11 iulie se împlinesc 2 ani de când cetățenii Republicii Moldova au obținut o victorie, o victorie în fața hoților și a celor care au sărăcit această țară de-a lungul anilor. (…) De doi ani, Republica Moldova merge pe o cale nouă – calea aderării noastre la Uniunea Europeană. (…) Nu putem face în doi ani tot ce am ratat în 30 de ani, dar am început lucruri importante. Vrem ca până în 2030, Uniunea Europeană să fie la noi acasă”, a menționat Grosu.

El a adăugat că în pofida tuturor crizelor care s-au abătut asupra Moldovei, PAS „a început schimbări în cele mai importante domenii”.

Am pornit lucruri importante în justiție prin evaluarea tuturor judecătorilor și procurorilor din țară, iar primele rezultate au început să apară – Ilan Șor a fost condamnat definitiv în dosarul „furtul miliardului” și va trebui să întoarcă la stat 5 miliarde de lei. Cu ajutorul partenerilor noștri, am obținut aplicarea de sancțiuni internaționale împotriva fugarilor și a grupărilor care încearcă să destabilizeze țara. La sesizarea Guvernului, Curtea Constituțională a decis scoaterea în afara legii a Partidului „ȘOR”. (…) Am introdus amenzi și pedepse mai dure pentru corupția electorală. Am întors cetățenilor Aeroportul Chișinău. Lista este lungă dar pas cu pas le vom veni de hac tuturor celor care au sărăcit această țară”, a comunicat liderul PAS.

PAS

Grosu a mai spus că „reforma justiției este angajamentul de căpătâi al guvernării”.

Avem nevoie de judecători integri la Curtea Supremă de Justiție și în toate instanțele din țară. (…) Noi vom duce până la capăt această reformă chiar dacă avem rezistențe în sistem”, a menționat el.

Totodată, liderul PAS a anunțat că reprezentanții partidului vor merge în localitățile din țară pentru a prezenta cetățenilor raportul celor doi ani de activitate.

Începând de astăzi, împreună cu colegii mei, membri, susținători, vom lua pas la pas fiecare localitate din țară, așa cum am făcut și anul trecut, pentru a ajunge la fiecare cetățean și a face o dare de seamă în legătură cu activitatea noastră. „PAS la raport” este o responsabilitate a noastră, a celor care am primit încrederea de la cetățeni, dar și un element important al democrației”, a conchis Grosu.

De menționat că în cadrul evenimentului PAS a fost prezent și premierul Dorin Recean. Oficialul a ținut și un discurs. Anterior, prim-ministrul Dorin Recean s-a alăturat unui grup de deputați PAS și a împărțit ziare de partid trecătorilor din sectorul Ciocana al capitalei. Purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a explicat trei zile mai târziu că astfel de acțiuni reprezintă o platformă de socializare cu cetățenii și că astfel de evenimente vor fi organizate și pe viitor.

***

Amintim că, în urma scrutinului parlamentar din 11 iulie 2021, PAS a obținut 63 de mandate de deputat, cu un scor de aproape 53% din voturi. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) s-a ales cu 32 de mandate, iar Partidul „ȘOR” – cu 6 mandate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

În Moldova ar putea apărea o nouă companie aeriană? Autoritatea Aeronautică Civilă: este în proces de certificare

Compania Polaris se află în procesul de obținere a Certificatului de Operator Aerian (Air Operator Certificate – AOC), document necesar pentru operarea zborurilor comerciale. Anunțul a fost făcut pe 30 iunie de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC).

„Cadrul normativ aplicabil în Republica Moldova prevede că desfășurarea activităților de transport aerian comercial este permisă doar în baza unui Certificat de Operator Aerian (AOC). (…) După demonstrarea conformității cu toate cerințele tehnice, organizaționale și economice stabilite de legislația în vigoare, Autoritatea Aeronautică Civilă va emite Certificatul de Operator Aerian”, au comunicat reprezentanții AAC.

Precizările instituției vin după ce canalul de Telegram runway09.aviation, specializat în aviația civilă din Republica Moldova, a anunțat că în curând pe piața moldovenească ar putea apărea o nouă companie aeriană – Polaris, care se află în procesul de obținere a autorizațiilor necesare.

„În industrie se spune că, inițial, compania va opera curse charter cu un avion Airbus A321”, au scris administratorii canalului.

În prezent, pe piața transportului aerian de pasageri din Republica Moldova activează două companii: FlyOne și HiSky. Deși HiSky este înregistrată în România, aceasta operează și pe piața din Republica Moldova, iar fondatorii săi sunt cetățeni ai Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: