Profimedia

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut cu 21% în comparație cu săptămâna trecută

În comparație cu săptămâna trecută, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut cu 21%. Datele au fost prezentate de către Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, în cadrul unei conferințe de presă.

„În comparație cu alte țările din regiune, Republica Moldova înregistrează o incidență de 2595 de cazuri la 1 milion de populație. Suntem nu departe cea mai infectată țară, dar avem indicatori mult mai trecuți decât alte țări din regiune, inclusiv Ungaria, Bulgaria, Grecia”, a declarat Nicolae Furtună.

Potrivit acestuia, cel mai afectat teritoriu este raionul Soroca, urmat de Ștefan Vodă, Bălți, Glodeni și Chișinău. „Municipiul Bălți este în ascensiune. Acum trei săptămâni nu se regăsea în primele cinci teritorii”, a precizat Nicolae Furtună.

De asemenea, în comparație cu săptămâna trecută, numărul celor vindecaților a crescut cu 33%, iar numărul deceselor a crescut cu 13%.

În prezent, 58% din persoane infectate s-au vindecat. Este vorba despre 5240 de persoane. Totodată, 317 persoane au decedat.

Precizăm că actualmente, în Republica Moldova sunt 3461 de cazuri active de coronavirus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: