Numărul elevilor cu nota 10 din oficiu la BAC la Informatică a crescut cu 550 % în doi ani

În secolul XXI, competențele digitale sunt esențiale pentru succesul tinerilor atât în educație, cât și în carieră. Conform unui sondaj Eurobarometru realizat la nivelul 27 de state membre ale Uniunii Europene, 78% dintre cetățeni consideră că competențele digitale ar trebui să beneficieze de aceeași atenție în școală ca cititul, matematica și științele. 

În ultimii doi ani, această orientare practică spre competențe s‑a văzut clar și în rezultatele examenului național de Bacalaureat. Conform informațiilor publicate de Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în 2024, 61 de elevi au beneficiat de nota 10 din oficiu la proba de Informatică pe baza certificărilor internaționale Certiport. În 2025, acest număr a crescut la 397 de elevi. O creștere de peste 550%, demonstrând interesul tot mai mare al elevilor și al părinților pentru o pregătire în IT care depășește simpla memorare pentru examen.

În această evoluție, programul Tekwill Junior a jucat un rol cheie, pregătind și certificând în cadrul „Centrului Național de Certificare Certiport” aproximativ 853 de elevi în competențe IT astfel încât aceștia nu doar să fie scutiți de BAC-ul la informatica, ci și să dobândească o bază solidă de cunoștințe practice, pe care o pot aplica la facultate sau în viitoarea lor carieră în IT, dezvoltând gândire logică, rezolvare de probleme și înțelegerea reală a tehnologiei.

Un element definitoriu al succesului elevilor Tekwill Junior este pregătirea cu mentori care activează în industria IT. Aceștia explică conceptele de programare, baze de date și networking, oferă exemple practice din proiecte reale și verifică progresul elevilor, pregătindu-i astfel pentru certificări în IT, pentru facultate sau chiar pentru viitoarele lor cariere. Pentru unii absolvenți, pregătirea le-a oferit oportunitatea să se angajeze în domeniile studiate chiar de la 16 ani.

De ce contează pentru părinți?

  • Elevii dobândesc competențe reale în IT, care le oferă o înțelegere solidă a tehnologiei și îi pregătesc să continue studiile la facultăți tehnice sau alte programe competitive. Învățarea nu se mai bazează pe memorare, ci pe gândire ca un profesionist IT, o abilitate apreciată atât de universități, cât și de angajatori.
  • Programele de certificare Certiport sunt structurate astfel încât elevii au posibilitatea de a relua examenul, ceea ce reduce presiunea „reușitei din prima” și transformă evaluarea într-un proces de progres, nu de penalizare. Sprijinul constant al mentorului diminuează anxietatea examenelor și crește încrederea elevilor, oferindu-le un parcurs de învățare sigur și orientat spre performanță.
  • În plus, beneficiile sunt concrete și recunoscute oficial: conform Ordinului nr. 666 din 03.05.2024 publicat de Ministerul Educației și Cercetării, pct. 76, elevii care obțin cele 3 certificări Certiport sunt scutiți de teza semestrială la informatică și primesc nota 10 din oficiu.
  • Mai mult decât atât, pentru aproximativ 20% dintre elevi, certificările nu înseamnă doar nota 10 la Bacalaureat, ci și oportunitatea reală de a se angaja în domeniul IT încă din perioada studiilor, având deja competențe validate internațional.

Pentru a obține nota 10 din oficiu la Informatică, elevii trebuie să susțină cele trei certificări internaționale Certiport: Limbajele de Programare, Baze de Date SQL, Networking. 

Pentru părinți, investiția într-o pregătire oferită de programul Tekwill Junior este o investiție în viitorul copilului. Cursurile oferă competențe practice care îi ajută nu doar să exceleze la examen, ci și să ia decizii informate privind facultatea și cariera în tehnologie sau în alte domenii în care abilitățile digitale sunt un avantaj real.

Înscriere și informații: https://tekwill.online/cursuri-certiport/

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Tofan va participa la Summitul Liderilor de la Antalya. Peste 100 de oficiali, așteptați la conferința ONU pentru climă

Prim-ministrul Vasile Tofan va merge pe 11 noiembrie la Antalya, în Turcia, pentru a participa la Summitul Liderilor din cadrul conferinței ONU privind schimbările climatice (COP31). Potrivit programului provizoriu, Tofan urmează să ia cuvântul în prima zi a summitului.

Conform agendei anunțate de Guvern, Tofan va participa și la un eveniment organizat de Bulgaria, dedicat securității apei, energiei și transporturilor în contextul schimbărilor climatice. Programul vizitei mai include întâlniri cu oficiali de rang înalt și cu reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale.

La conferința COP31 sunt așteptați 102 lideri și reprezentanți de rang înalt din 95 de țări și șapte organizații internaționale, a precizat Ministerul Mediului din Turcia, citat de agenția turcă Anadolu. Printre aceștia: 37 de șefi de stat și 35 de șefi de guvern.

Summitul Liderilor are loc în perioada 11-12 noiembrie, la invitația președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan. În aceeași zi cu Tofan sunt programate intervențiile președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ale președinților Braziliei și Finlandei, Luiz Inácio Lula da Silva și Alexander Stubb, precum și a premierului bulgar Rumen Radev, potrivit programului provizoriu al ONU.

Turcia găzduiește pentru prima dată conferința anuală a ONU privind clima. Reuniunea va continua până pe 20 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Андрей Мардарь / NewsMaker

Șoferul care a lovit o mașină de poliție în timpul unei operațiuni antibraconaj, plasat în arest pentru 30 de zile

Șoferul care a lovit o mașină de poliție în timpul unei operațiuni de combatere a braconajului în raionul Dubăsari a fost plasat marți, 10 noiembrie, în arest preventiv pentru 30 de zile. Procuratura Generală (PG) a anunțat, într-un comunicat, că bărbatul este acuzat de braconaj și aplicarea violenței periculoase pentru viaţa și sănătatea oamenilor legii.

Incidentul s-a produs în noaptea de 7 noiembrie, aproape de miezul nopții, în extravilanul satului Ustia. Polițiștii desfășurau atunci acțiuni de prevenire și combatere a braconajului, când au observat un automobil de marca Ford. Șoferul, în vârstă de 40 de ani, nu s-ar fi conformat somațiilor oamenilor legii de a opri și și-ar fi continuat deplasarea.

În timpul urmăririi, bărbatul ar fi tamponat intenționat partea stângă-față a automobilului de serviciu al poliției, un Dacia Duster, după care și-ar fi continuat drumul. Ulterior, acesta ar fi pierdut controlul volanului și s-ar fi izbit de gardul unei gospodării. În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită.

Automobilul bărbatului a fost percheziționat, iar polițiștii au găsit în portbagaj trei mistreți. De asemenea, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul bărbatului, de unde au ridicat obiecte relevante pentru anchetă.

Pe acest caz au fost pornite două cauze penale: una pentru violența săvârșită asupra unor persoane cu funcție de răspundere și alta pentru vânatul ilegal.

Pe 10 noiembrie, la solicitarea procurorului de caz, instanța a dispus plasarea bărbatului în arest preventiv pentru 30 de zile.

„Acțiunile procesuale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta, inclusiv în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor făptuitorilor”, a transmis PG.

realitatea.md

Veteranii muncii ar putea primi bilete gratuite la sanatoriu o dată la trei ani, chiar dacă sunt angajați. Ce prevede proiectul Guvernului

Veteranii muncii, inclusiv cei care continuă să lucreze, ar putea beneficia de bilete gratuite pentru tratament sanatorial o dată la trei ani. De acest drept ar urma să beneficieze și femeile care au o vechime în muncă de cel puțin 35 de ani și bărbații cu cel puțin 40 de ani de activitate, chiar dacă nu au statut de veteran al muncii. Prevederile se regăsesc într-un proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care urmează a fi examinat la ședința de Guvern din 11 noiembrie.

Potrivit documentului, biletele de tratament sanatorial vor putea fi acordate veteranilor muncii o dată la trei ani. Dreptul va fi extins și asupra persoanelor care au acumulat o vechime în muncă de cel puțin 35 de ani în cazul femeilor și 40 de ani în cazul bărbaților, dar care nu se încadrează în categoria veteranilor muncii. Acordarea biletelor va depinde însă de mijloacele financiare disponibile în acest scop.

Proiectul prevede și modificări pentru veteranii de război și persoanele cu dizabilități de pe urma războiului.

Astfel, persoanele cu dizabilități de pe urma războiului vor putea beneficia de tratament gratuit o dată la doi ani. Acestea vor putea alege între tratamentul în centrele de reabilitare aflate în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și obținerea unui bilet de tratament sanatorial prin intermediul caselor teritoriale de asigurări sociale.

În cazul veteranilor de război, proiectul stabilește acordarea tratamentului în centrele de reabilitare ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale o dată la trei ani.

Totodată, documentul elimină prevederile referitoare la acordarea biletelor de tratament sanatorial veteranilor de război fără grad de dizabilitate.

Pentru anul 2026, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost prevăzute aproximativ 76 de milioane de lei pentru asigurarea dreptului la tratament balneo-sanatorial.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și urmează să fie aprobat de Guvern. Dacă va fi adoptată, hotărârea va intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial.

Cumpărarea unei case în Moldova: la ce să fiți atenți

Multe familii visează la o casă a lor, cu terasă, grădină și loc de parcare. La alegerea unei case trebuie însă să țineți cont de mult mai multe detalii decât la cumpărarea unui apartament. Un interior frumos amenajat și camerele spațioase pot atrage atenția, dar confortul de zi cu zi depinde adesea de lucruri care nu se observă imediat în fotografii.

Amplasarea: nu contează doar distanța până la oraș

O casă din suburbiile Chișinăului se poate afla la doar câțiva kilometri de capitală, însă drumul spre serviciu, la orele de vârf, poate dura mult mai mult decât vă așteptați.

Înainte de a cumpăra, este util să verificați starea drumurilor de acces, disponibilitatea transportului public și dacă în apropiere există magazine, școli și alte locuri importante pentru dumneavoastră. Merită să parcurgeți măcar o dată traseul obișnuit, dimineața sau seara, pentru a vedea cât de bine vi se potrivește amplasarea casei.

Terenul, utilitățile și costurile de întreținere

Când comparați casele, luați în calcul atât suprafața locuibilă, cât și dimensiunea terenului. Gândiți-vă din timp dacă veți avea suficient spațiu pentru parcare, relaxare, grădină sau viitoare construcții.

Încălzirea, alimentarea cu apă și canalizarea merită o atenție aparte. Aflați ce sisteme sunt instalate, în ce stare se află și cât costă încălzirea casei iarna. Chiar și o casă cu un preț relativ mic poate necesita investiții suplimentare semnificative.

Înainte de a lua o decizie, verificați și starea acoperișului, a pereților și a fundației, iar dacă este nevoie, apelați la un specialist.

Cum să găsiți mai repede casa potrivită

După ce ați stabilit principalele cerințe, puteți începe să consultați ofertele. Pe Rentix găsiți case de vânzare în toată Moldova, iar platforma reunește, în total, mii de anunțuri imobiliare.

Prezentarea clară a anunțurilor vă permite să parcurgeți rapid ofertele, să vedeți în fotografii cum arată casa la exterior și în interior și să comparați suprafața casei, dimensiunea terenului, prețul și alte caracteristici. Astfel, puteți analiza multe variante într-un timp scurt și le puteți alege pe cele mai interesante pentru o vizionare.

Pentru o căutare mai precisă, este suficient să descrieți ce vă doriți cu propriile cuvinte. De exemplu: „Casă de vânzare aproape de Chișinău, cu un teren de cel puțin 5 ari, garaj și interior amenajat de un designer, până la 200.000 de euro”.

Rentix vă va afișa oferte potrivite, iar dacă sunt puține rezultate care corespund exact cerințelor, vă va arăta și variante similare. Puteți căuta și pe hartă, pentru a vedea unde se află casele. Puteți adăuga cu ușurință ofertele care vă plac la favorite și vă puteți abona la notificări despre anunțurile noi care corespund criteriilor alese.

Actele — ultima etapă, dar una importantă

Înainte de a plăti arvuna, asigurați-vă că actele privind drepturile asupra casei și terenului sunt întocmite corespunzător. Verificați datele cadastrale. Vedeți dacă toate construcțiile existente corespund celor din acte și dacă sunt înregistrate restricții. Informațiile despre proprietar și situația juridică a imobilului pot fi verificate în documentele din Registrul bunurilor imobile din Republica Moldova.

Cumpărarea unei case este o decizie importantă, așa că nu vă grăbiți să alegeți. Cu cât comparați mai atent ofertele și verificați mai bine proprietatea care vă interesează, cu atât scade riscul unor surprize neplăcute după cumpărare. Găsiți mai ușor casa potrivită pe rentix.md

O profesoară din Harkov a plecat să-și viziteze părinții în Crimeea, dar a fost reținută în Rusia. A murit după trei luni de detenție

O profesoară din Harkov, care plecase în vara lui 2026 spre Sevastopol pentru a-și ajuta părinții, a murit la Vladikavkaz, în Rusia. Aleksandra Kazarovițkaia nu a mai ajuns în Crimeea anexată, scrie publicația „Dojdi”, care citează „Novaia Gazeta Europa”. Anterior, presa a scris că profesoara a murit la Sevastopol.

Locul decesului a fost confirmat pentru „Novaia Gazeta Europa” de Irina Salnik, o prietenă a profesoarei. O altă prietenă, Anna Zelenskaia-Sumkina, a declarat, citând cunoscuți, că femeia a fost găsită moartă într-o casă particulară. Data indicată a decesului este 24 octombrie. Trupul ei a fost adus la Sevastopol, unde a fost înmormântată pe 3 noiembrie.

Kazarovițkaia locuia de ceva timp în Turcia împreună cu soțul ei. Potrivit colegilor, ea plecase spre Sevastopol ca să-și ajute părinții să vândă apartamentul și să se mute în Turcia. Aceștia spun că profesoara a fost reținută după ce forțele de ordine i-au găsit corespondența cu un voluntar, care data de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina.

Tot potrivit colegilor, Kazarovițkaia ar fi petrecut trei luni în izolare, în așteptarea procesului. Ei spun că autoritățile ruse spun că aceasta s-ar fi sinucis. Apropiații tinerii nu sunt de acord, însă, cu versiunea oficială. Deocamdată, nu se știe nici unde aceasta a fost reținută, în ce centru de arest preventiv a fost ținută sau cum a ajuns la Vladikavkaz.

Pe 4 noiembrie, școala de limbi străine „Professional” din Harkov, pe care Kazarovițkaia a cofondat-o, a anunțat decesul acesteia. „A fost ucisă de Rusia”, a scris școala, citată de Dojdi.

Cazul Aleksandrei Kazarovițkaia nu este unul izolat, spun reprezentanții Centrului ucrainean pentru drepturile omului Zmina. Ei amintesc de Leniie Umerova, o tătară crimeeană cu cetățenie ucraineană, care încerca să ajungă în Crimeea anexată de Rusia pentru a-și vedea tatăl bolnav de cancer. Serviciile speciale ruse au reținut-o în decembrie 2022, la granița dintre Rusia și Georgia. Au urmat mai multe arestări succesive, după care Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat-o de spionaj, scrie Meduza.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: