Un bărbat de 61 de ani a fost condamnat la 8 ani și 7 luni de închisoare după ce a înșelat o companie din sectorul agricol. Acesta s-a dat drept reprezentantul unei întreprinderi și a negociat cumpărarea de la aceasta a unor produse în valoare de aproximativ 500 000 de
Guvernul Republicii Moldova va decide, în ședința din 6 noiembrie, instituirea unei comisii pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a noului sediu al Ambasadei SUA la Chișinău. Proiectul prevede ca Roman Cojuhari, directorul Agenției Proprietății Publice, să conducă această comisie iar primarul capitalei Ion Ceban
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a dezmințit zvonurile privind vânzarea pământurilor din Republica Moldova către companii sau persoane străine, subliniind că legislația interzice clar astfel de tranzacții. El a atras atenția asupra dezinformărilor intensificate în perioada electorală, menționând că deseori a văzut suprapus acest fals și cu aspectul
Fostul Aeroport Internațional Cahul se vinde pentru suma de 2 500 000 de euro. Un anunț în acest sens a fost publicat pe o platformă online de vânzări. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) din Republica Moldova a declarat că terenul ex-aeroportului și bunurile acestuia se află în proprietate privată, iar
Președinta Maia Sandu, candidata Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate la alegerile prezidențiale, a declarat că „pământurile moldovenilor vor rămâne ale moldovenilor”. Sandu a adăugat că noi avem o experiență „când au venit alții peste noi și le-au confiscat buneilor noștri pământurile”. Însă acolo unde vrem noi să mergem, a
Apple a prezentat iPhone 16 – primele sale telefoane noi de la anunțarea funcțiilor de inteligență artificială Apple Intelligence. Spre deosebire de modelele de bază din linia iPhone 15, toate modelele iPhone din acest an sunt compatibile cu funcțiile generative bazate pe inteligență artificială pe care compania le va adăuga
Chișinăul a venit cu explicații după ce presa română a scris că Guvernul de la București urmează să discute cumpărarea Portului Giurgiulești din Republica Moldova. Purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a declarat că la Giurgiulești funcționează două entități de infrastructură portuară: Portul Internațional Liber de la Giurgiulești, care
Parlamentul a ratificat în lectură finală acordul care prevede vânzarea terenului ex-stadionului republican din Chișinău Guvernului Statelor Unite pentru construirea noului sediu al ambasadei SUA. S-a întâmplat în cadrul ședinței plenare din 31 iulie. Potrivit Acordului, pe terenul din strada Tighina 12 din capitală, unde era situat fostul stadion republican
Republica Moldova a scos la vânzare mașinile confiscate de la oligarhul fugar Ilan Șor. Este vorba despre un Bentley Continental și o Volga, care urmează să fie licitate pe 9 iulie. Banii obținuți din vânzare vor recupera o mică parte din prejudiciul adus de Ilan Șor în frauda bancară. Precizările
Oamenii legii anunță că au descins joi, 15 februarie, pe mai multe adrese din sudul țării. Perchezițiile au loc într-un dosar de confecționare, deținere, vânzare și folosire a documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP) sunt vizate inclusiv câteva școli auto, dar și