hromadske.ua

Numărul morților în Dnipro a crescut la 20. Soarta a peste 40 de persoane este încă necunoscută 

Până în prezent se cunoaște despre 20 de persoane care au murit, urmare a prăbușirii blocului de locuit din Dnipro. Alte 73 de persoane au fost rănite.

Autoritățile din Ucraina raportează că în spitale se află mai mult de 40 de persoane, iar patru dintre acestea sunt la terapie intensivă în stare gravă.

Serviciul de Stat pentru Situații Excepționale a Ucrainei a anunțat că cel puțin un copil se numără printre morți, iar printre răniți – 14 minori. Până în dimineața zilei de 15 ianuarie, 38 de persoane au fost salvate, inclusiv șase copii.

Potrivit șefului administrației militare regionale Valentin Reznicenko, soarta a peste 40 de persoane este încă necunoscută și operațiunea de salvare continuă.

Autoritățile din Ucraina menționează că potrivit datelor preliminare, în urma atacului au fost distruse 72 de apartamente și alte 230 au fost deteriorate.

***

Potrivit Kievului, Rusia a lansat pe 14 ianuarie 38 de rachete de diferite tipuri asupra Ucrainei. 25 dintre aceste au fost nimicite. Una dintre acestea a nimerit un bloc de locuit din orașul Dnipro.

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a comentat cele întâmplate: „Memorie veșnică celor ale căror vieți au fost răpite de teroarea rusă. Lumea trebuie să oprească acest rău. Continuă căutările sub dărâmături. Luptăm pentru fiecare om, pentru fiecare viață. Îi vom găsi pe toți cei care se fac responsabili. Toți vor fi trași la răspundere”.

Ministerul rus al Apărării a publicat o fotografie cu o rachetă în loc de comentariu cu privire la atacul masiv asupra Ucrainei din 14 ianuarie. Moscova nu a comentat oficial deocamdată atacul.

Alexei Arestovici, consilier al şefului de cabinet al preşedintelui ucrainean Vladimir Zelenski, susține că racheta care a lovit blocul de locuit din Dnipro ar fi fost doborâtă de sistemul de apărare antiaeriană al Ucrainei. Potrivit acestuia, aparatul oricum a căzut peste clădire și a explodat.

În dimineața de 15 ianuarie, forțele armate ucrainene l-au contrazis pe Arestovici și au îndemnat populația să se informeze doar de la prima sursă. „Radarul a detectat locul aproximativ de lansare, altitudinea, viteza de zbor. Nu există nicio îndoială că a fost o rachetă X-22. Forțele armate ale Ucrainei nu dispun de mijloace necesare ca să doboare acest tip de rachetă”, se arată în comentariul oficial.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: