Întreprinderea Municipală Regia Autosalubritate

O autospecială a Primăriei Chișinău s-a ciocnit cu o mașină, a doborât un pilon și a ajuns într-un gard FOTO 

O autospecială de tip camion s-a ciocnit cu un automobil de model Volkswagen, pe o stradă din Chișinău. În consecință, autospeciala a derapat de pe traseu, s-a izbit de un gard și a doborât un pilon de telecomunicații. Autospeciala aparține întreprinderii municipale Regia Autosalubritate. Cea din urmă a spus că accidentul a avut loc după ce șoferul camionului a pierdut controlul volanului. El ar fi suferit un „episod medical”, la moment se află în afara oricărui pericol. Potrivit întreprinderii, șoferul autospecialei activează de câteva luni în cadrul Regiei Autosalubritate, totodată are o experiență de 4 ani ca șofer de ambulanță. În plus, înainte de a ieși la traseu, el ar fi trecut controlul medical de rutină și a fost verificat cu alcooltestul, „nefiind identificate probleme de sănătate sau alte suspiciuni”. 

Pentru NewsMaker, ofițerul de presă al poliției capitalei Natalia Stati a declarat că oamenii legii au fost informați despre accident pe 9 septembrie, la ora 08:41.

Polițiștii au fost anunțați că pe strada Petru Ungureanu s-au ciocnit două mijloace de transport – o autospecială de tip camion, la volanul căreia se afla un șofer de 54 de ani, și un automobil de model Volkswagen – la volan fiind un șofer în vârstă de 38 de ani.

„În urma impactului, camionul a derapat de pe traseu. Preliminar, nimeni nu a avut de pătimit”, a comunicat reprezentanta poliției, adăugând că a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Autospeciala, implicată în accident, aparține întreprinderii municipale Regia Autosalubritate – responsabilă de colectarea și transportarea deșeurilor în municipiul Chișinău.

Întreprinderea a explicat pe o rețea de socializare că „accidentul s-a produs în urma unui episod medical suferit de către șofer, care a pierdut controlul asupra camionului”.

„Rămas fără control, vehiculul s-a deplasat cu spatele, lovind un automobil care circula în urma sa, după care a ieșit de pe carosabil, s-a izbit de un gard și a doborât un pilon de telecomunicații. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului. Colegul nostru a fost preluat de urgență de o ambulanță, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. După investigațiile medicale necesare, acesta se află acum în afara oricărui pericol. (…) Șoferul autospecialei activează de câteva luni în cadrul Regiei „Autosalubritate”, având o experiență de 4 ani ca șofer de ambulanță. Menționăm că, înainte de a ieși la traseu, șoferul a trecut controlul medical de rutină și a fost verificat cu alcooltestul, nefiind identificate probleme de sănătate sau alte suspiciuni”, au declarat reprezentanții întreprinderii.

Cu referire la autospecială, întreprinderea a precizat că aceasta a fost achiziționată în 2018. Totodată, întreprinderea a ținut să precizeze că autovehiculul „nu are nici o legătură cu autospecialele noi din parcul auto al întreprinderii”.

„Regia „Autosalubritate” colaborează cu autoritățile competente pentru clarificarea completă a circumstanțelor accidentului”, au adăugat reprezentanții întreprinderii din Chișinău.

Lucia Coșarca /

Accidentul din data de 9 septembrie a avut loc exact după o lună când o altă autospecială a municipalității a fost implicată într-un incident. Pe 9 august, o autospecială a Primăriei Chișinău era în pericol de a se prăbuși de pe podul Ismail. Atunci se menționa că un autoturism i-ar fi tăiat calea autospecialei. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: