golosameriki.com/imagine simbol

O bază aeriană americană din Irak a fost atacată cu rachete „Katiușa”. Reacția Pentangonului

O bază aeriană americană din Irak a fost atacată în data de 5 august. Secretarul Apărării al SUA, Lloyd Austin, a declarat că în spatele atacului ar sta „o grupare militantă afiliată Iranului”. De cealaltă parte, agenția de presă Reuters, care face trimitere la sursele sale, scrie că baza aeriană a fost bombardată cu rachete „Katiușa” și că cel puțin cinci militari americani au suferit răni. 

Atacul a avut loc la baza aeriană americană Al-Asad din vestul Irakului. Secretarul Apărării al SUA, Lloyd Austin, a anunțat că a purtat o discuție telefonică cu omlogul său israelian, Yoav Galant, precizând că acesta a fost comis de „o grupare militantă afiliată Iranului”. Potrivit lui, în timpul covorbirii, „a reafirmat angajamentul SUA față de apărarea Israelului în fața amenințărilor din partea Iranului, Hezbollah-ului libanez și alte grupări militante”.

Între timp, Reuters scrie că două rachete „Katiușa” au fost lansate asupra bazei aeriene americane. O sursă din structurile de securitate irakiene, care a dorit să rămână anonimă, a declarat agenției de presă că rachetele au aterizat în interiorul bazei. Deocamdată nu este clar dacă atacul are vreo legătură cu amenințările Iranului de a răzbuna moartea liderului Biroului politic al grupării teroriste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh.

Potrivit Reuters, care face trimitere la oficiali din SUA, cel puțin cinci militari americani au fost răniți în atac.

Precizăm că Israelul se așteaptă la un atac din partea Iranului după moartea liderului Biroului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, în data de 31 iulie. Acesta a decedat după ce în casa în care se afla a explodat o bombă plasată acolo cu două luni înainte. Hamas consideră că Israelul se face vinovat de decesul lui Haniyeh, în timp ce autoritățile israeliene nu au comentat deocamdată incidentul. Anterior, presa internațională a scris că atacul Iranului ar urma să aibă loc pe 5 august, în timp ce alte informații indică datele de 12 și 13 august – când Israelul marchează Tisha Bʼav, ziua de doliu a poporului evreu pentru distrugerea Templului din Ierusalim.

Pe 4 august, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a recomandat cetățenilor moldoveni să evite călătoriile în Israel și zona Orientului Mijlociu, din cauza riscului „sporit” de escaladare a conflictului militar de acolo. Ulterior, ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman a declarat că autoritățile de la Tel Aviv mențin același grad de alertă, însă situația este „incertă”.

***

Israelul și Hamas se află în război după atacul grupării teroriste din 7 octombrie 2023 asupra teritoriului israelian. Iranul susține Hamas în acest conflict armat, iar SUA – Israelul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: