Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) își va revizui Codul deontologic al studenților, urmând a fi introduse sancțiuni mai aspre pentru cei depistați copiind în timpul examenelor. Acestea ar putea include chiar și exmatricularea din cadrul instituție, fără drept de restabilire la studii. Afirmațiile au fost făcute de rectorul UTM, Viorel
Munca de deputat s-a dovedit a fi mult mai complexă. Totodată, ești responsabil pentru fiecare vot. Astfel a comentat rectorul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Viorel Bostan, plecarea sa din Legislativ, după ce a fost ales deputat pe listele PAS la alegerile parlamentare de anul trecut. Declarațiile au fost făcute
Viorel Bostan a fost reales rector al Universității Tehnice a Moldovei (UTM) pentru al treilea mandat consecutiv. Acesta a obținut 751 de voturi din partea membrilor comunității academice – studenți, profesori și cercetători – la alegerile din 23 aprilie. Rezultatele scrutinului au fost validate o zi mai târziu, pe 24
Rectorul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Viorel Bostan, crede că imaginile de pe rețelele de socializare, cu gândaci, „fac parte dintr-o campanie împotriva universității”. Bostan a declarat că au fost verificate mai mult de jumătate dintre camerele căminului, în care au fost raportate insecte, și că nu au fost identificați
Rectorul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Viorel Bostan, a declarat că „mandatele de rector nu se transmit, ci se câștigă în alegeri libere și corecte, prin vot secret”. El a calificat drept atac criticile îndreptate împotriva sa, în contextul modificărilor propuse de Ministerul Educației, care, în rezultat, îi pot prelungi
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că modificarea propusă la Codul Educației, prin care unui rector i s-ar putea acorda un al treilea mandat în cazul în care universitatea a absorbit o altă instituție, prevede ca decizia să fie luată de comunitățile universitare. Potrivit lui Perciun, „atacurile la adresa unuia
Fondatoarea organizației „Prietena Mea”, Ludmila Adamciuc, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, și omul de afaceri Iurie Cojocaru vor participa la alegerile parlamentare din această toamnă, pe lista Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Anunțul a fost făcut de Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul PAS, în cadrul