Instagram / Kristina Joksimovic

O finalistă la Miss Elveția a fost sugrumată, dezmembrată și pasată în blender de soțul ei

O fostă finalistă la Miss Elveția și fost model, Kristina Joksimovic, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită moartă în casa ei din Binningen, Elveția. Soțul ei, Thomas, a recunoscut că a comis crima în luna februarie a acestui an și rămâne în arest, relatează presa elvețiană. Acum au fost făcute publice detalii macabre din anchetă: femeia a fost sugrumată, dezmembrată și pasată în blender de soțul ei, spun anchetatorii.

Informațiile apar în motivarea judecătorilor de la Curtea Federală din Lausanne, prin care este respinsă cererea de eliberare din închisoare a suspectului, potrivit bzbasel.ch, citat de Digi24.ro Bărbatul, al cărui nume de familie nu a fost făcut public, a recunoscut crima în timpul unei reconstituiri, în martie, și a susținut că a fost în legitimă apărare, pentru că femeia l-a atacat brusc cu un cuțit, „după o discuție amicală”.

Anchetatorii cred însă că este vorba despre o crimă cu premeditare. Ei spun că, după ce a sugrumat-o pe Kristina, inculpatul ar fi folosit un ferăstrău și o foarfecă de grădină pentru a dezmembra trupul victimei sale, pe care apoi a încercat să-l dizolve cu substanțe chimice și să-l paseze folosind un blender de bucătărie industrial. Aparatul folosit a fost găsit și în casă.

„Moartea nu a fost rezultatul unui act de autoapărare”, se arată în raportul autopsiei, potrivit 20min.ch.

Anchetatorii mai spun că suspectul a manifestat un „nivel considerabil de energie criminală, lipsă de empatie și sânge rece după ce și-a ucis soția” și a încercat să acopere crima.

Procurorii au mai dezvăluit că bărbatul a mai avut tendințe violente și în treccut. Și-ar fi strâns o fostă parteneră de gât, a lovit-o și a împins-o într-un perete.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Inteligența artificială și dezinformarea, în mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului: „Educația este singura șansă a copiilor noștri”

Școala trebuie să pregătească copiii pentru o lume în care inteligența artificială și dezinformarea aduc noi provocări, spune președinta Maia Sandu în mesajul transmis pe 5 octombrie, de Ziua Profesorului. Șefa statului a amintit că profesorii nu pot face acest lucru singuri: statul trebuie să asigure condiții mai bune în școli și salarii care să reflecte importanța profesiei, iar societatea și familiile să le respecte munca.

Potrivit președintei, în acest an, 114 absolvenți au obținut media 10 la bacalaureat, iar rata de promovare a crescut. Maia Sandu susține că, în ultimii trei ani, elevii din Republica Moldova au revenit de la olimpiadele internaționale cu 149 de medalii și diplome. Șefa statului a apreciat și contribuția profesorilor la integrarea copiilor cu dizabilități și a elevilor refugiați, pe care îi ajută să învețe limba română și să se simtă parte din comunitate.

Totodată, președinta a atras atenția asupra provocărilor din educație. Potrivit acesteia, rezultatele testelor PISA indică un mic progres la științe, însă diferențele dintre sate și orașe rămân mari, la fel ca distanța față de țările cu cele mai bune rezultate.

„Noile generații vor trăi într-o lume foarte diferită de cea în care am crescut noi. Mai complicată, cu inteligența artificială, dezinformare și alte schimbări greu de anticipat. Educația este singura șansă a copiilor noștri de a fi pregătiți pentru aceste noi realități și șansa țării noastre de a deveni competitivă. (…) Este responsabilitatea statului să creeze condiții mai bune în școli și pentru profesori, să ofere salarii care să reflecte importanța acestei profesii și posibilități reale de a crește profesional”, a declarat șefa statului.

Președinta a adăugat că respectul față de profesori este necesar pentru a-i păstra în școli și pentru a atrage mai mulți tineri în această profesie: „Școala și familia trebuie să fie parteneri, nu două lumi separate. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să punem din nou educația în capul mesei. Doar împreună îi putem pregăti pe copiii noștri pentru lumea de mâine. Sunt sigură că putem reuși. La mulți ani, dragi profesori!”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: