„O încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse”. Chișinăul, despre cele două drone găsite la Căușeni și Rîșcani

Ministerul de Externe a declarat că cele două drone, depistate pe 10 noiembrie la Căușeni și Rîșcani, au fost lansate de Federația Rusă. Potrivit Chișinăului, dronele sunt „de tip momeală – utilizate pentru a induce în eroare apărarea antiaeriană ucraineană”. Ministerul a adăugat că „violarea spațiului aerian al Republicii Moldova este o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse” și a cerut Rusiei să respecte statutul de neutralitate și integritate teritorială a Republicii Moldova. 

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a declarat că cele două drone, depistate în ajun în țara noastră, au fost lansate de Federația Rusă: „Într-o singură zi, 2 drone rusești au fost depistate pe teritoriul suveran al Republicii Moldova – una în raionul Căușeni și alta la Rîșcani. Dispunem de informații clare care arată că dronele sunt lansate de Federația Rusă”.

Instituția, condusă de Mihai Popșoi, a adăugat că „violarea spațiului aerian al Republicii Moldova este o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse”.

„Cerem stoparea imediată a lansării acestora. Republica Moldova este o țară pașnică și prioritatea Guvernului este să asigure liniștea și securitatea cetățenilor noștri. Aceste drone pun în pericol viața cetățenilor. Ministerul de Externe cere respectarea de către Rusia a statutului de neutralitate și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată într-o declarație a Ministerului.

Ministrul Mihai Popșoi a adăugat pe o rețea de socializare că cele două drone rusești sunt „de tip momeală – utilizate pentru a induce în eroare apărarea antiaeriană ucraineană”.

Pe 10 noiembrie, pe teritoriul Republicii Moldova au fost depistate două drone. Prima a fost găsită în adiacentul satului Fîrlădeni, raionul Căușeni, de un locuitor. La fața locului au ajuns toate serviciile specializate. Ultimele au stabilit că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească și care nu avea atașat explozibil.” Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina. (…) Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune”, au comunicat reprezentanții poliției. A doua dronă a fost depistată pe un câmp din apropierea satului Borosenii Noi, Rîșcani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

index.hu

Ungaria: premierul cere demisia președintelui. Se ia în calcul modificarea Constituției pentru a-l destitui

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat că, dacă președintele Ungariei Tamás Sulyok nu își va da demisia, guvernul va iniția proceduri legale pentru a-l demite, scrie HotNews, citând Reuters. Precizarea a fost făcută în urma unei întâlniri dintre Magyar și Sulyok.

Magyar a spus că va folosi majoritatea parlamentară de două treimi a partidului său pentru a modifica Constituția și alte acte legislative, în scopul de a-l forța pe Sulyok să părăsească funcția.

Partidul de centru-dreapta al lui Magyar, Tisza, l-a înlăturat pe prim-ministrul Viktor Orban în urma unei victorii electorale în aprilie și s-a angajat să înlăture mai multe personalități numite de Orban în funcții publice cheie în ultimii 16 ani. Magyar i-a cerut lui Sulyok – ales la începutul anului 2024 de parlamentarii din partidul Fidesz al lui Orban – să demisioneze, acuzându-l că nu a reușit să reprezinte unitatea națională în chestiuni majore și că a servit interesele lui Orban și ale guvernului său. Sulyok a refuzat să demisioneze.

„I-am spus președintelui că, dacă își menține poziția și nu demisionează, voi informa astăzi parlamentarii din Tisza cu privire la propunerile noastre legislative și vom începe imediat procedurile necesare”, a declarat Magyar. El a afirmat că procesul legislativ va dura aproximativ o lună și va implica „înlăturarea tuturor marionetelor” care au participat la „demontarea statului de drept și a democrației”.

Partidul Fidesz al lui Orban l-a acuzat pe Magyar că a emis un „ultimatum ilegal” și a afirmat că Sulyok își îndeplinește mandatul legal, valabil până în 2029, și nu poate fi demis din funcție.

Sulyok a ocupat anterior funcția de președinte al Curții Supreme a Ungariei, post pentru care a fost ales tot de Fidesz în 2016.

Președinția în Ungaria are un caracter în mare parte ceremonial, dar Sulyok poate retrimite legile în parlament pentru reexaminare sau le poate trimite Curții Constituționale, ceea ce ar putea încetini sau bloca agenda de reforme a lui Magyar, notează sursa citată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: