O mașină a Poliției de Frontieră, implicată într-un accident rutier. Ce spun reprezentanții instituției 
Full Article 1 minutes read

O mașină a Poliției de Frontieră, implicată într-un accident rutier. Ce spun reprezentanții instituției 

La încercarea de a evita lovirea unui câine, care a ieșit în trafic, mașina de serviciu a Poliției de Frontieră a fost implicată într-un accident rutier – comunică reprezentanții Poliției, pe 13 iunie. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de astăzi, în localitatea Brânza din raionul Cahul.

În timpul transportării polițiștilor de frontieră din schimbul de noapte către Direcția regională Sud, mijlocul de transport din dotarea Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești a derapat de pe traseu și s-a oprit într-un gard, adaugă reprezentanții Poliției de Frontieră.

„Ca urmare nimeni nu a avut de suferit, doar mașina și gardul au fost avariate”, comunică instituția de frontieră.

În consecință, la fața locului a fost solicitată intervenția angajaților de la IGP pentru documentarea cazului. Totodată, la nivelul Poliției de Frontieră vor fi inițiate cercetări interne pentru elucidarea circumstanțelor.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: