odi.org

O misiune a FMI va veni la Chișinău săptămâna viitoare

O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, se va afla în vizită la Chișinău în perioada 22 ianuarie–5 februarie. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă publicat astăzi, 17 ianuarie, pe site-ul instituției.

Pe parcursul vizitei, misiunea va purta discuții cu autoritățile în contextul pregătirii pentru consultările periodice prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI pentru anul 2020 și a celei de-a șasea evaluări, finale, a Programului susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanțare extinsă).

Misiunea va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins în implementarea programului autorităților, va actualiza datele și va evalua perspectivele la nivel macroeconomic, precum și va discuta cu autoritățile despre provocările pe termen mediu, riscurile cu care se confruntă economia Republicii Moldova și politicile necesare pentru a le face față.

Precizăm că programul pe o durată de trei ani al autorităților moldovenești, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. El este finanțat printr-un credit în valoare totală de circa 182 milioane de dolari. Dintre acestea, circa 160 milioane de dolari au fost deja debursate.

Amintim că Anterior, premierul Ion Chicu a declarat că guvernul își propune să păstreze relațiile cu FMI, „însă nu cu orice preț”.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Marea Dictare Națională: mai multe note de „10” și mai puține de „9” față de anul trecut. Ce premii au fost acordate

26 de participanți la Marea Dictare Națională din 2026 au obținut nota „10”, iar 105 – nota „9”. Cele 131 de persoane care au obținut notele „9” și „10” au fost premiate în cadrul unei ceremonii oficiale organizate de Ministerul Educației și Cercetării.

Ceremonia a avut loc pe 11 octombrie, la Teatrul Republican „Luceafărul”. Evenimentul a inclus și spectacolul „Testamentul” de Gheorghe Urschi. Participanții au avut astfel ocazia să urmărească pe scenă opera din care a fost selectat fragmentul adaptat pentru dictarea din acest an.

Cei 26 de participanți cu nota „10” au primit câte un abonament pentru activități sportive, un set de cărți, un voucher în valoare de 1.000 de lei pentru procurarea cărților, o baterie externă și o invitație pentru două persoane la Teatrul „Luceafărul”. Cei 105 de participanți care au luat  nota „9” au primit câte un voucher de 100 de lei pentru cărți, o baterie externă și o invitație pentru două persoane la teatru.

Potrivit Ministerului Educației, cele 26 de persoane care au obținut nota „10” sunt: Cojocaru Mircea, Bulban Amalia, Lungu Patricia, Lungu Tatiana, Ozhan Marcela, Știrbu Carolina, Pasat Adelina, Druc Antonina, Roșca Cristina, Ilașco Svetlana, Moraru Nina, Durnea Anastasia, Cazacliu Ana, Păsat Victoria, Suslov Anastasia, Pleșca Polina, Tătaru Petru Alexandru, Tonu Angelica, Pisica Alina, Popa Tatiana, Diacenco-Mosanu Daniela, Rebeja Olga, Haritonova Taisia, Gherb Nadejda, Balan Olga și Zamă Mia.

Cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale a fost organizată pe 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române, și a reunit aproape 3.500 de persoane la Chișinău și în 16 raioane ale țării.  Pentru prima dată, la dictare au participat și persoane cu deficiențe de vedere.

Spre comparație, în 2025, 18 participanți la Marea Dictare Națională au obținut nota maximă „10”, iar 120 au obținut nota „9”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: