Facebook/Maia Sandu

O misiune a grupului „Agenția Franceză pentru Dezvoltare” vine în Moldova

O misiune a grupului „Agenția Franceză pentru Dezvoltare” (AFD, Expertise France, Proparco) va vizita Republica Moldova în perioada 21-24 martie. Aceasta va examina oportunitățile de sprijin pentru dezvoltarea economică și socială a țării, precum și posibilitățile de susținere a reformelor din Moldova.

Vizita va avea loc ca urmare a deciziilor luate în cadrul deplasării de lucru a președintei Maia Sandu în Franța, pe 3 și 4 februarie 2021, în cadrul căreia autoritățile franceze și-au exprimat sprijinul politic pentru programul de combatere a corupției și inițierea reformelor esențiale, în special în sectorul justiției, precum și îmbunătățirea situației din domeniul social, al sănătății și al economiei.

Delegația grupului AFD se va întâlni cu președintele Maia Sandu și consilierii săi, reprezentanți ai mai multor ministere (Afaceri Externe și Integrare Europeană, Finanțe, Economie și Infrastructură, Sănătate, Justiție, Agricultură, Dezvoltare regională și Mediu). De asemenea, se va întâlni cu reprezentanți ai delegației europene la Chișinău, precum și cu donatori europeni și internaționali și cu câteva companii din Republica Moldova și Franța.

„Această misiune a grupului AFD confirmă în mod concret dorința forte a Franței de a susține mișcarea de reformă și modernizare a Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă.

Precizăm că, pe 20 martie, este marcată Ziua Internațională a Francofoniei. Cu această ocazie, președinta țării Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare. Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) de mai bine de 25 de ani.

Dragi prieteni, vă felicit cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei! Chers amis, je vous adresse toutes mes…

Publicată de Maia Sandu pe Sâmbătă, 20 martie 2021

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

agora.md/foto simbol

Un nou accident pe calea ferată în Moldova: o locomotivă s-a ciocnit cu un automobil

O locomotivă s-a ciocnit cu un automobil pe 19 august, pe sectorul de cale ferată Bălți-Slobozia-Florești. Despre acest lucru au anunțat reprezentanții întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, care au precizat că nu au fost înregistrate victime.

Potrivit întreprinderii, coliziunea dintre locomotivă și automobil s-a produs pe sectorul Bălți–Slobozia–Florești, la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 13, pichetul 2. Incidentul a avut loc în jurul orei 14:40. Întreprinderea a menționat că, la momentul impactului, locomotiva se deplasa cu o viteză de aproximativ 20 km/h, iar vizibilitatea în zonă era bună.

„În urma impactului, nu au fost înregistrate victime. La fața locului a fost solicitată poliția, pentru documentarea circumstanțelor producerii incidentului”, a precizat întreprinderea.

***

În iunie curent, CFM raporta că, în 2025, au avut loc 10 astfel de accidente pe trecerea la nivel cu calea ferată, însă, de la începutul anului 2026, au fost documentate deja 12. Tot atunci, întreprinderea anunța că o mașină cu cinci persoane, inclusiv trei minori, a fost lovită de o locomotivă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: