Татьяна Султанова, NewsMaker

O pacientă infectată cu coronavirus a fugit din spital, după care s-a întors și a cerut de mâncare

O pacientă infectată cu coronavirus, care era internată la Spitalul Sf. Arhanghel Mihail din capitală, a fugit din instituție. Aceasta s-a întors, însă, peste câteva ore. În pofida faptului că a revenit în spital, ea riscă o amendă de până la 25 de mii de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalul Sf. Arhanghel Mihail din capitală, Olga Struhgțacaia, femeia a recurs la acest gest pentru că ar fi fost nemulțumită de condițiile din spital.

„Asta chiar dacă noi avem condiții bune, iar paturile sunt amplasate la o distanță destul de mare unul de altul. Ea se indigna că a fost internată într-o încăpere cu încă patru persoane”, a precizat purtătoarea de cuvânt a instituției.

Aceasta a mai spus că femeia a părăsit instituția la ora 11:00. Pacienta a ieșit prin secția unde sunt aduși pacienții, iar la ieșire a spus că a fost externată. Medicii au anunțat poliția despre cele întâmplate iar femeia a fost căutată timp de câteva ore. După ora 14:00 ea s-a întors în spital și a cerut de mâncare.

Femeia este originară din Ceadîr-Lunga.

Ofițerul de presă al poliției capitalei, Natalia Stati a precizat pentru NM că pacienta riscă o amendă de la 22,5 până la 25 de mii de lei, în pofida faptului că s-a întors în spital.

Precizăm că nu este primul caz când pacienții infectați cu coronavirus din Republica Moldova fug din spital. Pe 28 martie, un bărbat testat pozitiv a fugit din Spitalul Republican. El a fost găsit de poliție peste câteva ore și adus înapoi.

Anterior, pe 12 martie, o femeie care a ajuns la Unitatea Primiri Urgente (UPU), fiind suspectă de infectare, a agresat personalul medical și a fugit din spital, împreună cu copilul său.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Marcel Spatari ar urma să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe. Cine îl va înlocui la integrare europeană

Deputatul PAS Marcel Spatari ar urma să preia conducerea Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel – șefia Comisiei pentru integrare europeană. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 9 septembrie de Biroul permanent al Parlamentului.

Marcel Spatari, care conduce în prezent Comisia pentru integrare europeană, ar urma să preia funcția rămasă vacantă după ce deputatul PAS Radu Marian a demisionat de la șefia Comisiei economie, buget și finanțe, în contextul scandalului legat de MoldATSA.

Conducerea Comisiei pentru integrare europeană ar urma să fie preluată de deputatul Adrian Băluțel.

Totodată, Iurie Levinschi este propus pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară, iar Ion Groza – pentru cea de vicepreședinte al Comisiei politică externă.

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a anunțat că modificările, propuse de fracțiunea PAS, urmează să fie aprobate în plen pe 10 septembrie.

„Colegii noștri sunt profesioniști, au experiența și pregătirea necesare și sunt gata să le pună în slujba cetățenilor. Spor și izbândă”, a scris Gherman pe rețele.

Marcel Spatari a confirmat că a acceptat propunerea fracțiunii PAS. Deputatul a declarat că își va concentra activitatea asupra valorificării Planului de creștere al Uniunii Europene, simplificării sistemului fiscal și alinierii mediului de afaceri la noile standarde economice.

„Este o funcție de mare responsabilitate, pe care o voi exercita cu același obiectiv – regătirea țării noastre să profite pe deplin de Planul de Creștere al UE, un sistem fiscal simplu și echitabil, un mediu de afaceri aliniat noilor standarde economice. Mulțumesc pentru încredere!”, a scris Marcel Spatari pe rețele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: