stiri.md

O susținătoare a invaziei ruse din Ucraina se vrea președinte al Moldovei. Ludmila Corsun și-a anunțat candidatura

Ludmila Corsun, președinta „Autonomiei Federale național-culturală a Moldovenilor din Rusia”, va candida la alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut de aceasta în seara de 21 august, în timpul unei întâlniri cu susținătorii săi. 

Apariția mea în politică este un pas conștient, responsabil, bine gândit și absolut echilibrat. Observ în ce direcție se îndreaptă republica și nu pot rămâne deoparte. Este necesară crearea unei echipe de specialiști profesioniști, necorupți și reformarea unui sistem întreg de conducere”, a declarat ea în timpul întâlnirii.

Despre Ludmila Corsun se știe că este o persoană publică și avocat. A trăit în afara țării mai bine de 20 de ani, îl susține pe președintele rus Vladimir Putin și invazia asupra Ucrainei, pe care acesta a început-o. De asemenea, ea a elaborat un program pentru construirea unui sat moldovenesc în străinătate.

Precizăm că alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova se vor desfășura în data de 20 octombrie. Concomitent, va avea loc referendumul constituțional privind integrarea europeană.

Persoanele care au anunțat deja oficial că vor candida la scrutinul prezidențial sunt:

– Maia Sandu (actuala președintă a țării);
– Tudor Ulianovschi (ex-ministru de externe în guvernul Filip);
– Andrei Năstase (fondatorul Platformei DA, ex-ministru de interne);
– Vlad Filat (lider PLDM);
– Renato Usatîi (liderul formațiunii „Partidul Nostru”);
– Ion Chicu (lider PDCM, fost prim-ministru);
– Alexandr Stoianoglo (ex-procuror general);
– Irina Vlah (ex-bașcan al Găgăuziei, lidera Platformei „Moldova”);
– Natalia Morari (jurnalistă);
– Vasile Tarlev (ex-premier);
– Victoria Furtună (ex-procuror anticorupție);
– Valeriu Pleșca (ex-ministru al Apărării);
– Alexandru Arseni (doctor în drept);
– Vasile Bolea (deputat neafiliat, candidatul Blocului „Victoria” creat de fugarul Ilan Șor);
– Ștefan Savițchi (candidat independent);
– Octavian Țîcu (istoric, ex-deputat);
– Igor Munteanu (liderul CUB);
– Ludmila Corsun (avocat).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: