gov.md

„Obiectivul lor este de a-i lăsa pe moldoveni fără stat”. Chicu îi numește „iresponsabili” pe deputații care critică acordul privind creditul rusesc

Guvernul Republicii Moldova nu renunță la negocierile privind obținerea unui credit din Federația Rusă, iar cei care susțin că acordul respectiv nu este în interesul țării sunt „iresponsabili” și vor „să distrugă acest stat”. Declarația a fost făcută de pim-ministrul Ion Chicu, după ședința conducerii de vârf a țării din 1 iunie.

„Vreau să remarc pentru toți, pentru că, în ultimele zile, s-au agitat din nou acei care chipurile lucrează pentru Republica Moldova, dar lucrează în detrimentul poporului, parlamentari în primul rând: creditul rusesc și acordul care a fost semnat de guvern este în interesul Republicii Moldova, la condiții favorabile, iar iresponsabilii din parlament, acei care nu pot o zi fără ca să vină la putere, au adus un prejudiciu enorm, „dinamitând” acest credit de 4,2 mlrde lei. Și toată grija acestor iresponsabili este să facă ca în R. Moldova să fie cît mai rău, pentru că aceasta este cea mai ușoară cale de a distruge acest stat, or obiectivul lor este de a-i lăsa pe moldoveni fără stat”, a declarat șeful executivului.

Ion Chicu a precizat că guvernul nu va renunța la eforturile de a identifica surse suplimentare pentru a compensa deficitul bugetului de stat. Acesta a mai spus că, în condițiile extreme pe care le parcurge R. Moldova, aceasta este singura cale pentru stat de a-și onora obligațiunile față de oameni.

Aminitm că, pe 7 mai,  Curtea Constituțională a decis că legea privind ratificarea acordului de împrumut cu Federația Rusă, în valoare de 200 milioane de euro, este neconstituțională.

Mai multe prevederi ale respectivei legi au fost contestate de deputații din grupul Pro Moldova, cei din Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr (Platforma DA) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Moldova ar putea primi încă 157 de milioane de euro din Planul de Creștere al UE

Uniunea Europeană evaluează în prezent reformele implementate de Republica Moldova până în iunie 2026, iar rezultatele evaluării vor determina acordarea unei noi tranșe de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru economie și productivitate, punere în aplicare și simplificare, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Vasile Tofan, care a avut loc joi, 1 octombrie, la Chișinău.

„Am discutat cele 1,9 miliarde de euro din Planul de creștere pentru Moldova. Implementarea avansează bine. Peste 500 de milioane de euro granturi au fost deja puse la dispoziția Republicii Moldova și, la moment, evaluăm pașii de reformă care trebuiau să fie întreprinși până în iunie 2026 pentru a debursa încă 157 de milioane de euro, care vor veni ca sprijin curând”, a declarat Vladis Dombrovskis.

Totodată, oficialul a menționat că, până în decembrie, trebuie implementate încă 40 de reforme, iar alte 57 sunt preconizate pentru anul 2027. Măsurile vizează inclusiv întreprinderile de stat și administrația publică.

Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: