privesc.eu

Oficial: Alexandr Stoianoglo a fost reținut. Ce acuzații i se aduc șefului suspendat al PG?

Șeful suspendat al Procuraturii Generale Alexandr Stoianoglo a fost reținut în seara de 5 octombrie pentru 72 de ore. Se întâmplă la câteva ore după demararea unei anchete penale pe numele său și suspendarea sa din funcția de procuror general. Stoianoglo este acuzat de abuz în serviciu. El a fost scos din clădirea Procuraturii Generale de angajații SIS.

Procurorul Victor Furtună a negat informația privind reținerea soției lui Stoianoglo și a adăugat că aceasta nu are „niciun statut procesual în dosar”. Acesta a precizat că au fost efectuate percheziții în biroul de serviciu al șefului suspendat al PG: „Au fost comansate patru capete de acuzare: abuz în serviciu, depășirea acțiunilor de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații în fața unor organe competente”.

Alexandr Stoianoglo va fi deținut în izolatorul de poliție situat în str. Tighina 6.

La scurt timp după ce ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a anunțat despre suspendarea din funcția de procuror general și pornirea unei anchete penale pe numele său, Alexandr Stoianoglo a transmis printr-un comunicat de presă că va susțineo conferință. Cu câteva minute înainte ca acesta să înceapă, în clădire a intrat un grup de angajați ai SIS cu cagule.

***

Amintim că membrii CSP s-au întrunit pe 5 octombrie în ședință extraordinară, pentru a examina sesizarea depusă de deputatul PAS Lilian Carp, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică față de activitatea lui Stoianoglo de pe timpul când a deținut funcția de deputat, dar și față de activitatea sa în calitate de procuror general. Stoianoglo este acuzat de corupere pasivă și abuz în serviciu.

Lilian Carp susține că, în anul 2011, Alexandr Stoianoglo, fiind deputat și președinte al CSNAOP, a semnat un raport la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, prin care a fost introdusă în legislație sintagma „având efect suspensiv”.

„Această sintagmă a permis reprezentanților companiilor nerezidente, ale căror conturi au fost blocate prin deciziile Serviciului prevenire și combaterea spălării banilor, să deblocheze conturile și să transfere banii doar prin prezentarea la bancă a recursului asupra deciziei de suspendare a operațiunilor financiare”, a explicat deputatul.

De asemenea,  Carp a făcut trimitere la investigația publicată de un portal ucrainean în aprilie 2021, în care se susține că omul de afaceri Veaceslav Platon i-ar fi plătit lui Alexandr Stoianoglo suma de 5,5 mln de dolari pentru eliberarea sa. Jurnaliștii au amintit de declarația fostului șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari, care a declarat că Platon a scris pe numele soției lui Stoianoglo două companii care dețineau acțiuni Moldindconbank (MICB).

Lui Stoianoglo i s-a reproșat și faptul că Procuratura Generală a dispus achitarea unei indemnizații de 270 de mii de lei fostului șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă, în pofida faptului că acesta nu ar fi avut dreptul să pretindă la acești bani. Mai exact, Chitoroagă a fost suspendat din funcția de procuror, în urma unui demers al lui Stoianoglo, după ce acesta s-a ales cu un dosar penal gestionat de Procuratura Anticorupție.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: