Moldovagaz

Oficial: Moldovagaz nu mai poate furniza gaze naturale consumatorilor. De când Energocom îi preia atribuțiile

Moldovagaz, companie-fiică a concernului rus Gazprom, a rămas fără licență pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor din Republica Moldova. Decizia a fost luată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în ședința din 4 august.

Decizia vine după ce Moldovagaz a informat ANRE, în luna iulie, că nu poate finaliza separarea cerută de lege, din cauza lipsei unui consens între acționarii majoritari. Compania a mai menționat, potrivit ANRE, că este dispusă să colaboreze cu noul furnizor, Energocom, pentru a asigura o tranziție fără întreruperi în livrarea gazelor către populație.

Astfel, începând cu 1 septembrie 2025, furnizarea de gaze naturale către aproximativ 800.000 de consumatori casnici va fi preluată oficial de compania de stat „Energocom”. Până atunci, ambele companii trebuie să finalizeze toate măsurile organizatorice necesare.

Într-o reacție oficială, Moldovagaz a anunțat că a luat act de decizia ANRE. Compania precizează că, în perioada următoare, va publica informații privind citirea datelor de consum pentru luna august și despre modul de facturare, astfel încât tranziția să nu afecteze negativ consumatorii.

Totodată, Moldovagaz a precizat că, în cazul în care Energocom va solicita sprijin pentru emiterea facturilor sau deservirea consumatorilor, cele două părți vor negocia și vor semna un acord în acest sens. Obiectivul declarat este menținerea unui serviciu de calitate pentru cei peste 830.000 de consumatori casnici vizați de tranziție.

ANRE precizează că, întrucât procesul de aprobare a noilor prețuri reglementate pentru Energocom necesită mai multe etape tehnice și administrative, compania va aplica temporar tarifele actuale aplicate de Moldovagaz.

ANRE a precizat că până la 1 septembrie urmează să fie desemnat, la propunerea Ministerului Energiei, și furnizorul responsabil pentru aprovizionarea regiunii transnistrene.

NM a analizat de ce s-a ajuns la situația în care Moldovagaz a pierdut licența, ce riscuri implică pentru consumatori și care este legătura cu pachetul energetic european, cu concernul rus „Gazprom” și cu operatorul român Vestmoldtransgaz – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: