jurnaliști în parlament
Максим Андреев, NewsMaker

Ofițerii Serviciului de Protecție și Pază de Stat, supărați pe jurnaliști: „Regretăm acțiunile și comportamentul unor reprezentanți ai presei”

Reprezentanții Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) susțin că „regretă acțiunile și comportamentul unor reprezentanți ai presei care nu și-au onorat obligațiunile” și că aceste acțiuni ar fi condus la „încălcarea ordinii și securității în parlamentul Republicii Moldova”. Reacția vine după ce, în cadrul ședinței din 20 iulie a legislativului, jurnaliștii s-au arătat nemulțumiți de faptul că transmisiunea live a ședinței este întreruptă în unele situații și au cerut să li se permită accesul în sala de ședințe.

„Regretăm acțiunile și comportamentul unor reprezentanți ai presei care nu și-au onorat obligațiunile menționate supra, fapt ce a condus la încălcarea ordinii și securității în Parlamentul Republicii Moldova. Notăm că în astfel de cazuri, cadrul normativ acordă dreptul ofițerilor de protecție să întreprindă unele acțiuni coercitive pentru a restabili ordinea și liniștea în sediul obiectivului aflat în pază”, se arată în mesajul publicat de SPPS.

Reprezentanții instituției invocă faptul că accesul, ordinea și securitatea în parlamentul Republicii Moldova sunt stipulate în Legea nr.134/2008 și în Regulamentul privind accesul în sediul parlamentului. Prin urmare, ofițerii SPPS nu au făcut decât să își îndeplinească datoria.

„Pe această cale, ne exprimăm convingerea că ofițerii SPPS vor fi lăsați nestingherit să se consacre, în continuare, efortului de exercitare a atribuțiilor de asigurare a pazei obiectivului, precum și de protecție a persoanelor protejate. Facem apel repetat către toate instituțiile media să respecte cerințele înaintate de către ofițerii de protecție în timpul desfășurării măsurilor de securitate și să renunțe la acțiunile provocatoare la adresa ofițerilor SPPS”.

Reprezentanții SPPS nu au menționat, însă, faptul că jurnaliștii au fost invitați să urmărească ședința parlamentului chiar de către deputați: Mihai Popșoi (PAS), Igor Grosu (PAS), Radu Marian, (PAS), Andrian Candu (Pro Moldova), Serghei Sîrbu (Pro Moldova) și Marina Tauber (Partidul „ȘOR”).

jurnaliști în parlament
Максим Андреев/NewsMaker
jurnaliști în parlament
Максим Андреев/NewsMaker
grosu
Максим Андреев, NewsMaker

Speakerul parlamentului Zinaida Grecianîi a propus să fie lăsat în sala de ședințe câte un operator de la fiecare televiziune acreditată, însă președintele de onoare al PDM Dumitru Diacov a menționat că prezența a prea multor persoane în sala de ședințe ar transforma legislativul într-un „focar de COVID-19”.

După altercații între jurnaliști, deputați și ofițerii de la SPPS, reprezentanții presei au fost lăsați să intre în sala de ședințe.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, la Chișinău de Ziua Independenței: „Prietenii trebuie să fie umăr la umăr” (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. După întâlnirea cu președinta Maia Sandu, liderul de la Kiev a declarat că cele două țări lucrează pentru a-și consolida cooperarea în domeniile securității, energiei și infrastructurii.

„Lucrăm pentru a asigura mai multe oportunități comune în domeniul securității, energiei și infrastructurii. Acum este deosebit de important să fim împreună și să ne consolidăm reciproc”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev, unde a participat la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

„Zilele trecute, președinta Republicii Moldova a fost alături de noi în Ucraina, de Ziua Independenței noastre. Astăzi, Ucraina este alături de Moldova de Ziua Independenței sale. Prietenii trebuie să fie umăr la umăr”, a transmis Zelenski.

Volodimir Zelenski a ajuns în după-amiaza zilei de 27 august la Președinție, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu. La Chișinău se află și președintele României, Nicușor Dan.

Cei trei lideri au susținut o conferință de presă comună, după o reuniune trilaterală, iar seara vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991, prin adoptarea Declarației de Independență. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!




















Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: