screenshot

Ofițerii SIS, eliberați de Rusia în schimbul internațional de deținuți, au ajuns în Moldova. Primele imagini

Cei doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care au fost deținuți în Federația Rusă și eliberați în urma unui schimb internațional de persoane, au ajuns în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de SIS, care a publicat imagini video cu sosirea acestora în țară.

Serviciul de Informații și Securitate a comunicat că ofițerii au fost însoțiți în Republica Moldova de directorul instituției, Alexandru Musteața, și alți angajați SIS, implicați direct în operațiunea de eliberare.

„În prezent, colegii noștri sunt supuși procedurilor standard de evaluare și monitorizare medicală, beneficiind de întregul suport instituțional, precum și de asistența și grija necesare pentru recuperare și reintegrare deplină”, a precizat instituția.

SIS: Balan nu mai are acces la informații secrete din 2019

Serviciul de Informații și Securitate a mai menționat că continuă să-l investigheze pe Alexandru Balan, ex-directorul adjunct SIS condamnat pentru divulgarea secretului de stat, care a fost eliberat în schimbul celor doi ofițeri. Ancheta, care a început în 2023, vizează „evaluarea exhaustivă a impactului actelor de trădare asupra spectrului de informații și operațiuni potențial compromise, realizate de Alexandru Balan”.

SIS a subliniat că Balan a fost suspendat din funcție încă în anul 2019, fiindu-i totodată retras accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat.

„Serviciul desfășoară, în mod continuu și sistematic, un ansamblu complex de măsuri operative și analitice orientate spre identificarea, documentarea și contracararea tuturor persoanelor implicate în acțiuni de trădare de patrie. (…) La fel, subliniem că procesul de reformă instituțională înițiat în ultimii 4 ani a inclus o revizuire profundă a metodologiilor operative, cu obiectul consolidării mecanismului de protecție a sistemului național de informații. Serviciul continuă să își fortifice capacitățile, cu un accent deosebit pe dezvoltarea resurselor umane și pe protejarea ofițerilor de informații care își desfășoara activitatea în interesul Republicii Moldova”, a adăugat SIS.

Amintim că, pe 28 aprilie, la punctul de trecere Pererov – Beloveja, la frontiera belaruso-polonă, a avut loc un schimb multilateral de deținuți, la care au participat Polonia, Republica Moldova, Rusia și Belarus. În cadrul operațiunii, părțile au făcut un schimb de 10 persoane, după formula „cinci la cinci”. Republica Moldova i-a recuperat pe cei doi ofițeri de informații, care ar fi fost arestați de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei la Moscova, în primăvara anului 2025.

Anterior, FSB a declarat că cei doi ar fi îndeplinit misiuni ale SIS „îndreptate împotriva securității Rusiei”. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a respins atunci acuzațiile privind implicarea celor două persoane în activități ale serviciilor speciale. MAI a calificat declarația părții ruse drept neîntemeiată și speculativă.

În schimbul celor doi ofițeri de informații, la solicitarea Moscovei, Republica Moldova i-a predat pe Alexandru Balan și Nina Popova, cetățeană rusă.

Alexandru Balan, care deține cetățenie moldovenească și română, a fost arestat în România în septembrie 2025, într-un dosar de trădare de patrie. Acesta este acuzat că s-a întâlnit de două ori, la Budapesta, cu reprezentanți ai KGB-ului Belarusului și a transmis informații secrete în schimbul banilor.

Fostul șef adjunct SIS a fost judecat într-un dosar de trădare de patrie și în Republica Moldova, în care a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani pe 15 aprilie, după prima ședință de judecată, care s-a desfășurat cu ușile închise. Balan, care se afla în arest la domiciliu în România și a participat prin videoconferință, și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea cauzei penale în procedură simplificată.

Ulterior, pe 24 aprilie, Alexandru Balan a fost extrădat din România la Chișinău.

Pe 28 aprilie, în ziua schimbului internațional de persoane, președinta Maia Sandu l-a grațiat pe Alexandru Balan pentru a putea pleca în Belarus.

Acesta a ajuns în Belarus în seara aceleiași zile. Presa belarusă de stat a publicat imagini video în care acesta este întâmpinat cu flori și cadouri. Mass-media l-a prezentat pe Balan drept „agent de informații” care „și-a îndeplinit datoria față de patrie”. Potrivit acesteia, florile și cadourile ar fi venitdin partea președintelui Alexandr Lukașenko.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

Candidatul PSRM la funcția de bașcan, promovat artificial pe TikTok? Reacția lui Găgăuz: „O provocare bine pusă la punct”

Fiodor Găgăuz, candidatul PSRM la funcția de bașcan al Găgăuziei, spune că nu are nicio legătură cu cele cel puțin 20 de conturi de TikTok care, potrivit WatchDog, îi promovează mesajele. El califică situația drept „o provocare” menită să-l discrediteze și cere organelor de drept să investigheze cazul.

Candidatul socialiștilor califică informațiile despre promovarea sa pe TikTok drept „o provocare bine pusă la punct”, menită să-l discrediteze.

„Pe rețelele de socializare au apărut informații potrivit cărora mai multe conturi de TikTok ar fi implicate în promovarea mea. Consider că este vorba despre o provocare bine pusă la punct, al cărei scop este să mă discrediteze în calitate de candidat la funcția de Bașcan al Găgăuziei”, a scris Găgăuz într-o postare pe rețele, pe 27 octombrie.

Candidatul PSRM solicită organelor de drept să investigheze cazul și să stabilească „cine a organizat această campanie și în interesele cui se desfășoară”.

„Nu am nicio legătură nici cu aceste conturi, nici cu persoanele care se află în spatele lor”, a mai scris Găgăuz.

Precizăm, într-un material video publicat pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026. Pentru conducerea autonomiei concurează opt candidați. Cine sunt, NewsMaker a explicat – AICI.

În aceeași zi vor avea loc și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Pentru cele 35 de mandate au fost înregistrați 135 de candidați, majoritatea independenți.

Pentru scrutinul din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare, dintre care 12 în municipiul Comrat. În premieră, alegătorii se vor putea identifica la secția de vot și cu actul de identitate digital din aplicația EVO.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: