Stat News/Getty Images

OMS: Virusul misterios din China s-ar putea răspândi la nivel mondial

Virusul misterios care face ravagii în China s-ar putea răspândi la nivel mondial. Este avertizarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax, astăzi, 15 ianuarie. 

Până acum, în oraşul chinez Wuhan au fost confirmate 41 de cazuri de pneumonie ca urmare a infecţiei cu un nou coronavirus. Unul dintre pacienţi a decedat ca urmare a bolii.

Luni, o femeie din China a fost plasată în carantină în Thailanda, fiind primul caz detectat în afara Chinei.

„Din informaţiile pe care le avem este posibil să existe o transmisie limitată de la om la om, potenţial în rândul familiilor, dar este foarte clar chiar acum că nu avem o transmisie susţinută de la om la om”, a afirmat Maria Van Kerkhove, directorul interimar al unităţii de boli emergente din cadrul OMS.

Totuşi, organizaţia internaţională se pregăteşte pentru posibilitatea răspândirii pe scară mai largă, a adăugat Van Kerkhove. „Suntem încă în primele zile, nu avem o imagine clinică clară”, a explicat, marţi, oficialul OMS.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Simptomele sunt şi ele diverse, de la febră la insuficienţă renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit uşor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni şi a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia şi apoi 37 de ţări, în perioada 2002 – 2003.

Un coronavirus este vinovat şi de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat iniţial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS şi MERS, având drept simptome principale febra şi dificultăţile respiratorii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: