Opiniile fiecărui copil și tânăr contează!

«Tineretul decide» — sub acest motto s-a desfășurat marea Finală a proiectului «Vocea ta contează!», implementat timp de 2 luni de Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu sprijinul UK Aid.

Pe 31 martie, în aula «Clasa viitorului» a Universității Pedagogice de Stat «Ion Creangă» din Chișinău, a avut loc conferința națională cu un joc educațional integrat, la care au participat 25 de echipe din instituțiile de învățământ general din raioanele Edineț, Strășeni și Taraclia.

Evenimentul a inclus mai multe etape: un panel de discuții, un turneu intelectual, inaugurarea Grădinii tinerilor «U-Report Youth Garden», determinarea și premierea ambasadorilor U-Report și câștigătorilor.

Conferința națională cu integrarea jocului educațional final a avut loc în două limbi: limba română și limba rusă; ce a permis tinerilor să participe de la egal la egal.

Evghenii Poleacov, președintele Asociației de jocuri intelectuale, a menționat că lucrul cu tinerii este o prioritate pentru Asociație. Pentru o conlucrare eficientă este important să vorbim la egal, pentru a auzi și a fi auziți. Echipa Asociației sugerează tinerilor că aceștia se pot dezvolta și trăi în siguranță în Moldova. «Proiectul „Vocea ta contează!“ ajută tinerii să se dezvolte în plan intelectual, le dezvoltă capacitățile de lucru în echipă, creează legături de prietenie între tinerii de diferite naționalități, inclusiv copiii din Ucraina, care la moment se află pe teritoriul Moldovei. Proiectul a unit peste 10 mii de elevi și peste 600 de profesori din trei raioane» — a menționat Evghenii Poleacov.

Tinerii au fost salutați de șefii Direcțiilor Raionale de Educație din Edineț, Strășeni și Taraclia: D-na Mariana Odobescu, D-na Lucia Caciuc și D-na Lilia Sarsaman. Doamnele au mulțumit organizatorii pentru invitația de a participa la proiect, și au îndemnat elevii să creadă în puterile proprii, să descopere și să creeze ceva nou.
Evenimentul a continuat cu o discuție cu tinerii lideri despre stabilirea de parteneriate între tinerii din diferite localități a Republicii pentru a promova pacea și dezvoltarea durabilă. Elevii au povestit experiențele trăite și au relatat exemplele benefice de utilizare a instrumentului U-Report.

«Vrem să trăim în pace și dezvoltare durabilă și suntem gata să vorbim cu voce tare despre aceasta! Dar trebuie să fim uniți. Atunci vocea noastră comună nu va putea fi ignorată. Mi-a plăcut că proiectul mi-a oferit posibilitatea de a mă deschide, de a arăta de ce sunt capabil, de a-mi îmbunătăți abilitatea de lucru în echipă și apărare a opiniei», a spus Andrei Taucci, elev la liceul teoretic «Sf. Paisii Hilendarski» din satul Corten.

Într-a doua parte a Conferinței, a avut loc jocul educațional final, în cadrul căruia participanții au dat dovadă de logică și ingeniozitate, lucru în echipă, gândire critică, cunoștințe în domeniul promovării păcii și dezvoltării durabile.

Bătălia a fost spectaculoasă, interesantă și intensă până la ultima întrebare, ceea ce nu este surprinzător: instituțiile de învățământ luptau pentru a deveni centre regionale a consiililor elevilor, centre de promovare a păcii și dezvoltării durabile; dar și stabilirea ambasadorilor U-Report.

«Nivelul este foarte ridicat. Au fost întrebări grele, dar interesante. Totul este bine organizat. Există puține proiecte de așa fel, așa că suntem bucuroși să participăm, și mândri că vocea noastră contează», a menționat Vasilii Colioglo, căpitanul echipei «Infinity» din gimnaziul «Ivan Inzov», orașul Taraclia.

Înainte de a afla câștigătorii, participanții au mers la Parcul Dendrologic din Chișinău, unde împreună au sădit Grădina tinerilor «U-Report Youth Garden». Acest fapt a permis tinerilor să lase o amprentă dacă nu în istoria planetei, atunci, la sigur, în istoria Chișinăului.

Pentru determinarea câștigătorilor, au fost luate în considerare rezultatele diferitor activități: implicarea elevilor în orele de clasă tematice, în jocuri educaționale online; rezultatele jocului final; rezultatele activităților tinerilor lideri.

Câștigător al proiectului în raionul Edineț a devenit Liceul Teoretic «Pan Halippa», or. Edineț; în raionul Strașeni — Gimnaziul Rădeni; în raionul Taraclia — Liceul Teoretic «S. P. Hilendarski», satul Corten.

Pe parcursul primei jumătăți a lunii aprilie în aceste instituții de învățământ vor fi inaugurate centre regionale a consiliilor elevilor, dotate cu mobilier nou (mese, scaune, dulapuri, beanbag-uri), o tablă interactivă, un laptop, o imprimantă multifuncțională, un proiector și un ecran, boxe, panouri informative și papetărie, jocuri educaționale.

De asemenea, au fost aleși 12 ambasadori U-Report: 4 tineri lideri din fiecare raion, care, în cadrul proiectului, au elaborat un Plan de activitate al Consiliului Elevilor dedicat promovării active a păcii, dezvoltării durabile și apărării opiniei proprii; au organizat implicarea elevilor la nivel intrașcolar și raional. Ambasadori U-Report în raionul Edineț au devenit tinerii lideri din Gimnaziul Viișoara și Liceul Teoretic «Pan Halippa», or. Edineț; în raionul Strășeni — elevii din Gimnaziul «Ion Creangă», satul Micleușeni, și Gimnaziul Rădeni; în raionul Taraclia — tinerii Liceul Teoretic «Hristo Botev», satul Valea Perjei, și Liceul Teoretic «S. P. Hilendarski», satul Corten.

Proiectul a inclus diverse activități: sesiuni de instruire și consolidare a capacităților cadrelor didactice și conducătorilor consiliilor elevilor; lecții pentru elevi, adaptate la 4 categorii de vârstă; jocuri educaționale pentru elevii claselor a VII-a — a IX-a; conferințe rationale cu integrarea jocurilor educțaionale; sesiuni de instruire și ateliere de lucru pentru capacitarea asistenților sociale care lucrează cu refugiații în cadrul BlueDots (centre de sprijin dedicate copiilor refugiați și familiilor lor) și Centrelor de plasament temporar pentru refugiați.

Tinerii doresc să-și contruiască viitorul acasă, de aceia aleg pacea și dezvoltarea durabilă!

Pentru a afla despre alte proiecte ale Asociației de jocuri intelectuale din RM, vizitați pagina de Facebook.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Chișinăul condamnă manifestațiile de la Tiraspol de „ziua independenței”: „O nouă acțiune provocatoare”

Biroul Politici de Reintegrare condamnă manifestațiile organizate pe 2 septembrie la Tiraspol cu ocazia împlinirii a 36 de ani de la proclamarea așa-numitei „Republici Moldovenești Nistrene”. Instituția califică evenimentele drept „o nouă acțiune provocatoare”, care „sfidează deschis” suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Pe 2 septembrie, în regiunea transnistreană au fost organizate mai multe manifestații pentru a marca 36 de ani de la proclamarea „independenței”, nerecunoscute pe plan internațional. La evenimente au participat reprezentanți ai administrației de facto de la Tiraspol, inclusiv liderul nerecunoscut al regiunii, Vadim Krasnoselski.

„Aceasta a fost voința poporului, dreptul de a vorbi în limba sa. Noi am apărat acest drept — de a trăi pe pământul nostru – și trăim așa de 36 de ani. De aceea, independența Transnistriei este o garanție a drepturilor și libertăților noastre, a vieții noastre, a libertății noastre. Sunt mândru de poporul nostru transnistrean: un popor puternic, curajos, călit de-a lungul secolelor și al deceniilor Transnistriei moderne”, a declarat Krasnoselski.

Manifestările au început cu o ceremonie de depunere de flori la Memorialul Gloriei Militare din Tiraspol. În Piața Suvorov au fost arborate drapelul utilizat de administrația nerecunoscută din regiune și cel al Federației Ruse. Evenimente comemorative, artistice și defilări ale militarilor au avut loc și în alte localități din stânga Nistrului.

Reacția Chișinăului

Solicitat de NewsMaker, Biroul Politici de Reintegrare a calificat manifestațiile drept lipsite de legitimitate și de efecte juridice.

„Manifestațiile organizate la data de 2 septembrie la Tiraspol reprezintă o nouă acțiune provocatoare, menită să sfideze deschis suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional”, a declarat instituția.

Biroul susține că acțiunile desfășurate „sub simboluri și lozinci separatiste” contravin Constituției Republicii Moldova și normelor dreptului internațional. Instituția critică și implicarea copiilor și tinerilor în asemenea evenimente, pe care o califică drept o tentativă de „îndoctrinare”.

„Este deosebit de grav faptul că aceste exerciții inadmisibile continuă să fie însoțite de retorici agresive și de demonstrații cu implicarea factorilor ce uzurpează puterea de stat. Asemenea acțiuni, inclusiv tentativele de îndoctrinare a copiilor și tinerilor, nu au nimic în comun cu interesele reale ale locuitorilor regiunii și subminează deliberat eforturile de reglementare pașnică a conflictului transnistrean”, se arată în reacție.

Potrivit Biroului, administrația de facto de la Tiraspol ar trebui să renunțe la „spectacolele propagandistice și istoriile inventate” și la acțiunile care, în opinia instituției, mențin artificial tensiunile în regiune.

Chișinăul dă asigurări că va continua să urmărească reintegrarea țării prin mijloace pașnice și juridice, precum și „restabilirea spațiului constituțional unic” și democratizarea și demilitarizarea regiunii.

Precizăm, autoritățile constituționale de la Chișinău nu recunosc așa-numita „Republică Moldovenească Nistreană”. Regiunea transnistreană este parte a teritoriului Republicii Moldova, dar nu se află sub controlul autorităților constituționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Investigație în România: legăturile lui Vasile Tofan cu fondatorii unei companii din spatele unei aplicații de astrologie. Doi dintre ei, născuți în Rusia

Premierul Vasile Tofan apare într-o investigație HotNews despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor. Doi dintre fondatorii companiei sunt născuți în Rusia și au devenit ulterior cetățeni români. Înainte de a ajunge premier, Tofan a activat la Horizon Capital, care a gestionat un fond ce a investit 6 milioane de dolari într-un holding din rețeaua Genesis. Potrivit investigației jurnalistice, mai multe firme din această rețea sunt vizate de autoritățile americane pentru presupuse practici comerciale înșelătoare.

Potrivit investigației publicate pe 2 septembrie de HotNews, aplicația de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula este promovată inclusiv prin reclame difuzate pe site-uri populare din România. Unele dintre acestea îi direcționează pe utilizatori către chestionare de mai multe pagini, în care le sunt solicitate informații despre viața personală.

Aplicația a fost dezvoltată de Genesis Tech, o companie IT din Ucraina care operează printr-o rețea de entități juridice. Printre fondatorii menționați în investigație se numără Vladimir Mnogoletnîi și Vasili Ulianov, ambii născuți în Rusia.

Cei doi au devenit ulterior cetățeni români. Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România a confirmat pentru HotNews că Mnogoletnîi și Ulianov au finalizat procedura de dobândire a cetățeniei în 2016. Instituția a precizat că, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, a inițiat verificări privind aspectele semnalate.

Fondatorii au transmis, prin agenția de PR care îi reprezintă, că sunt cetățeni români „prin descendență”. Reprezentanții lor resping, totodată, existența unor legături actuale ale Genesis sau ale fondatorilor săi cu Rusia și subliniază sprijinul acordat Ucrainei după invazia rusă.

Legătura cu Vasile Tofan

Investigația HotNews documentează și legăturile profesionale dintre actualul premier al Republicii Moldova și Genesis Tech.

În august 2016, un fond finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și gestionat de Horizon Capital a investit 6 milioane de dolari în Matar Trade and Invest Limited, un holding din conglomeratul Genesis Tech.

Înainte de a deveni premier, Vasile Tofan a activat la Horizon Capital, inclusiv în calitate de senior partner. În primăvara anului 2026, acesta scria pe LinkedIn despre relația profesională cu unul dintre fondatorii Genesis: „Lucrăm cu Vladimir Mnogoletnîi și ecosistemul creat de el de peste 10 ani. Au îmbinat, în mod constant, ambițiile mari cu execuția metodică. Este o combinație rară”.

Horizon Capital a precizat pentru HotNews că nu mai investește în Genesis Tech din iulie 2024. Fondul a explicat că, de regulă, investește într-o companie timp de cinci-șapte ani, după care se retrage.

Ce spune Vasile Tofan

Contactat de HotNews, premierul Vasile Tofan a declarat că nu deține informații despre circumstanțele în care cei doi fondatori ai Genesis au obținut cetățenia română.

În ceea ce privește acțiunea în justiție inițiată de Comisia Federală pentru Comerț din SUA (FTC) pentru presupuse practici comerciale înșelătoare, șeful Guvernului de la Chișinău a spus că știe doar informațiile apărute în spațiul public.

„Înțeleg că practicile legate de abonamente au făcut obiectul unei atenții mai largi din partea FTC, inclusiv în cazuri care au vizat Adobe, Uber One, Amazon Prime, Instacart și alții”, a declarat Tofan pentru HotNews.

Investigația publicației române analizează și riscurile asociate colectării unor volume mari de date despre utilizatori. HotNews precizează însă că nu a identificat dovezi că firmele din rețeaua Genesis ar fi derulat în România o campanie politică prin intermediul datelor colectate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei / NewsMaker

Gherman cere auditarea tuturor cazurilor de monitorizare electronică, după crima de la Măgdăcești: „Demisiile sunt un început, nu un răspuns”

Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman a venit cu o reacție după tragedia de la Măgdăcești, raionul Criuleni, unde o femeie ar fi fost împușcată mortal de soțul său, deși avea ordonanță de protecție. Deputata a calificat cazul drept un „femicid care putea fi prevenit” și a anunțat că a solicitat Guvernului un audit imediat al tuturor cazurilor active în care agresorii sunt monitorizați electronic. Reacția vine în ziua în care ministrul Justiției a anunțat demisia directorului Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, în contextul cazului.

„Demisiile sunt un început. Nu sunt un răspuns. Răspunsul este un sistem în care nicio femeie nu mai moare cu ordonanța de protecție în mână. O voi spune fără ocolișuri, pentru că orice altă formulare ar fi o insultă adusă memoriei femeii ucise la Măgdăcești. Ea a făcut totul corect. A depus plângeri. A cerut protecție. A obținut nu una, ci două ordonanțe de protecție. A avut încredere că legea o va apăra. Legea există. Instituțiile care trebuiau să o aplice — nu au fost acolo. Un agresor monitorizat electronic a ajuns nestingherit la ușa ei, cu o armă. Aceasta nu este doar o crimă. Este un femicid care putea fi prevenit”, a scris parlamentara pe rețele, pe 2 septembrie.

Gherman a anunțat, în acest context, că a solicitat Guvernului un audit „imediat” al tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor.

„Fiecare femeie care are astăzi o ordonanță de protecție trebuie să știe dacă brățara agresorului ei funcționează. Astăzi. Nu după următoarea tragedie”, a mai scris deputata PAS pe Facebook.

Amintim, pe 31 august, o femeie de 42 de ani și soțul său, în vârstă de 47 de ani, au fost găsiți morți la Măgdăcești, raionul Criuleni, de fiica lor minoră. Potrivit informațiilor preliminare ale autorităților, bărbatul ar fi mers la domiciliul comun, deși avea interdicția de a se apropia de soția sa în baza unei ordonanțe de protecție.

Conform versiunii preliminare a poliției, acesta ar fi împușcat mortal femeia, după care și-ar fi luat viața cu aceeași armă. În urma tragediei, trei copii, dintre care doi sunt minori, au rămas orfani.

Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat, pe 1 septembrie, că a inițiat o anchetă internă pentru a verifica modul în care a fost monitorizat bărbatul și dacă au fost respectate procedurile și obligațiile privind supravegherea electronică.

Tot pe 1 septembrie, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat un proces penal pentru a stabili, între altele, cum a fost posibil ca bărbatul să se apropie de victimă, în pofida ordonanței de protecție emise pe numele său.

Pe 2 septembrie, la trei zile de la tragedie, ministrul Justiției Vladislav Cojuhari a anunțat că directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia. Cojuhari care a recunoscut că sistemul de monitorizare electronică „a eșuat în a oferi victimei protecția necesară”. Oficialul a prezentat cronologia evenimentelor care au precedat crima. Mai multe detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Fostul ambasador al UE în Moldova, Janis Mazeiks, a devenit soldat în rezervă

Fostul ambasador al Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a devenit rezervist al Forțelor Armate ale Letoniei. Mazeiks a anunțat acest lucru pe o rețea de socializare.

Mazeiks a declarat că, timp de trei săptămâni, a urmat o instruire militară în Letonia.

„După trei săptămâni de antrenament intensiv, am devenit soldat în rezervă al Forțelor Armate Naționale. În aceste săptămâni am învățat multe abilități noi – să mânuiesc o armă în siguranță, să acord primul ajutor răniților, să contracarez atacurile cu drone și, desigur, am învățat rutina militară – disciplina, marșul și multe altele. (…) Este un sentiment aparte când oamenii de afaceri, medicii și diplomații de ieri încep să mărșăluiască în pas și să lucreze împreună ca o echipă. (…) Fiecare dintre noi a avut un motiv diferit pentru a urma instruirea voluntară în cadrul rezervei. După ce am lucrat mai bine de 30 de ani ca diplomat pentru consolidarea securității Letoniei, am vrut să dobândesc abilitățile necesare pentru a putea să o apăr cu arma, dacă va fi nevoie”, a comunicat Mazeiks.

Facebook/Janis Mazeiks
Facebook/Janis Mazeiks
Facebook/Janis Mazeiks
Facebook/Janis Mazeiks

Jānis Mažeiks a devenit ambasador al UE în Republica Moldova pe 1 septembrie 2021. Acesta și-a încheiat mandatul pe 31 august 2025. În prezent, ambasador al Uniunii Europene în Republica Moldova este Iwona Piorko.

În prezent, Mažeiks este șeful Departamentului de planificare a politicilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Letoniei.

army.md/foto simbol

Mai multe vehicule pentru Armata Națională: Ministerul Apărării va beneficia de un grant de €4,32 mln

Ministerul Apărării va beneficia de un grant de circa 4,32 milioane de euro. Grantul va fi utilizat, printre altele, pentru dotarea Armatei Naționale cu mai multe vehicule de transport. Despre acest lucru au anunțat, pe 2 septembrie, reprezentanții Parlamentului.

Potrivit sursei citate, Comisia parlamentară pentru politică externă a avizat semnarea acordului cu Institutul Națiunilor Unite pentru Formare și Cercetare (UNITAR). Prin acest acord, UNITAR va finanța implementarea proiectului „Consolidarea capacității operaționale a Armatei Naționale a Republicii Moldova”.

„Fondurile vor fi utilizate pentru achiziționarea de echipamente și consolidarea capacităților instituționale ale Ministerului Apărării. În acest sens, Armata Națională va fi dotată cu mai multe vehicule de transport, spații modulare de cazare și facilități de teren etc. Totodată, militarii vor fi instruiți, certificați și evaluați în funcție”, au comunicat reprezentanții Parlamentului.

Conform Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, documentul va fi propus spre ratificare în plenul Parlamentului, după care proiectul urmează să fie implementat până la 30 decembrie 2026.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: