„Opriți-vă!” Cum s-a ajuns la Otaci la o încăierare în masă pe motive etnice. Reportaj NM

„La ei nu e ca la noi” – este una dintre cele mai populare fraze la Otaci în aceste zile. Otaci este un orășel de frontieră de la nord-estul Moldovei. La doi kilometri, peste pod, se află Ucraina, iar la 255 de kilometri – Chișinău. Însă cu doar o săptămână în urmă, despre situația de la Otaci s-a vorbit în toată țara: în acest oraș s-a produs o încăierare în masă. Presa a comunicat că acesta a fost un conflict interetnic. În acest caz, a fost nevoie de intervenția serviciilor speciale. NM a fost la Otaci pentru a afla, ce s-a întâmplat totuși în această localitate, de ce conflictele de acest gen nu mai sunt o noutate pentru nimeni dintre localnici și dacă locuitorii orașului văd vreo soluție pentru a depăși acest impas.

Drumul de la Chișinău spre Otaci este lung. Aproape de intrarea în oraș se văd câteva blocuri tipice cu cinci și cu nouă etaje, care se înalță de-asupra acoperișurilor sofisticate din sectorul privat. Turnuri, cupole conice, vârfuri ascuțite.

Drumul, iar odată cu el, și orașul coboară în vale. Praguri abrupte de calcar și râpe – sunt particularitatea distinctivă a acestor locuri. De aici, se deschide priveliștea spre Nistru și spre oraș. Suntem pentru prima dată la Otaci, de aceea mergem, intuitiv, la vale. Încă vreo doi kilometri și ajungem lângă podul de peste râu. Ne dăm seama că o parte din clădirile pe care le-am văzut din deal înseamnă deja Ucraina. În jurul nostru – trei echipaje de poliție. Se intuiesc deja cadre din video-ul despre încăierarea care a avut loc zilele acestea chiar aici.

Ne întoarcem, ne pornim spre primărie, unde ne așteaptă Dmitrii Zavroțchi, primarul orașului. Vis-a-vis de clădirea administrației orășenești se află un stadion închis, în proces de construcție și un monument de-al lui Lenin, în partea dreaptă – o bisericuță, iar în stânga – câteva grupuri mici de oameni și echipaje ale poliției. Mai târziu s-a constatat că aceștia din urmă sunt pretutindeni.

„La ei nu e ca la noi”

În zi de duminică, la primărie e liniște și pustiu. Prin geamurile deschise ale biroului primarului răsună muzica dată la volum maxim. Edilul precizează că într-o casă din vecinătate este o înmormântare. El spune că romii își conduc răposatul zgomotos, cu muzică, iar după aceasta, îl poartă pe toate străzile pe care cândva acesta le-a vizitat. „La ei nu e ca la noi”, va spune el de mai multe ori în timpul discuției de o jumătate de oră. Dmitrii Zavroțchi este primarul orașului în care aproape o jumătate din cei șase mii de locuitori sunt etnicii romi, iar majoritatea celorlalți – ucraineni.

Vorbim despre conflicte și despre premisele acestora. Primarul recunoaște imediat că astfel de conflicte – casnice și „vecine” – au fost mereu. De obicei, acestea erau

soluționate de polițistul de sector, dar nu s-a ajuns până la dosare penale, cel puțin în ultimii câțiva ani.

Localnicii își amintesc și acum despre un conflict interetnic din anul 1982. Atunci, s-a ajuns până la focuri de arme, au fost persoane rănite, iar în oraș au fost aduse forțe ale unui detașament de miliție cu destinație specială din Moghiliov-Podolsk. Își amintește imediat despre acest caz și primarul.

„Potrivit mărturiilor, în anul 1982 a fost un conflict foarte mare, când s-a pornit zid peste zid. Atunci au fost victime, a fost vărsare de sânge. De data aceasta, cei mai mulți participanți ai conflictului s-au ales cu vătămări neînsemnate. Nu sunt victime, fracturi – și contează cel mai mult. Bineînțeles, nu trebuia să admitem nici acest lucru”, recunoaște Zavroțchi.

El acuză jurnaliștii de faptul că acum conflictul a devenit acut și în masă, aceștia reflectând incorect incidentul din 21 iunie. Atunci a avut loc o încăierare dintre romii care au agresat o fată și tinerii care au încercat să-i ia apărarea.

„Jurnaliștii se transformă în niște streameri. Într-un reportaj s-a declarat că poliția are propriul punct de vedere, iar în așa-numita „investigație” a jurnaliștilor s-a spus că nimeni nu a ajuns la spital. Deși toți din oraș știu că unul dintre participanții la conflict a fost spitalizat în aceeași zi”, menționează primarul. Edilul consideră că anume acest lucru i-a și revoltat pe orășenii non-romi: ei au hotărât că acest caz va fi mușamalizat. La divizarea în romi și non-romi va trebui să revenim încă de mai multe ori. Așa se face și în oraș.

„Ei [non-romii] au crezut că iarăși au fost „abandonați”, că iarăși cineva a plătit cuiva, pentru că nici articolele și nici reportajele care apar la TV nu reflectă realitatea. De aceea tatăl fetei care a avut de suferit i-a îndemnat pe toți să se adune. Și eu am fost acolo”, își amintește Zavroțchi.

În ziua protestului în cadrul căruia s-a cerut „apărarea copiilor”, în apropiere, o familie de romi comemora 40 de zile de la decesul unei rude. Primarul menționează că cineva s-a apropiat de protestatari ca să afle, ce se întâmplă. S-a început o altercație verbală care s-a tranformat într-o încăierare în masă.

„Schimbările trebuie să înceapă de la grădinițe și școli”

Cei din administrația orășenească au decis practic imediat că nu vor putea face față acestei situații cu forțele proprii. Amintindu-și de evenimentele de acum 40 de ani, cei de la

primărie s-au temut de eventualele vărsări de sânge, de aceea primul lucru pe care l-au așteptat a fost venirea batalionului cu destinație specială Fulger.

Acum, cei din oraș continuă să aștepte „ajutori” și speră deja că vor veni specialiști în probleme interetnice de la Chișinău. Este preconizată crearea unui așa-numit „comitet interetnic” care va preveni astfel de cazuri și va reacționa operativ în cazul acestora. Și, în măsura posibilităților, va soluționa conflictele pe cale pașnică.

Primarul începe să vorbească despre copii. „Dar cele mai dificile sunt problemele referitoare la copiii [romilor], care au rămas fără supravegherea părinților. Unii dintre ei sunt trimiși în centrele de plasament temporar din Chișinău. Copiii trebuie luați de acolo, dar cu părere de rău, acest mecanism nu este elaborat. Cred că schimbările ar trebui să înceapă de la grădinițe și școli. Foarte puțini copii romi frecventează grădinița și foarte mulți aleargă flămânzi pe străzi, pentru că într-adevăr, sunt foarte multe familii de romi sărace. Dar dacă părinții acestora ar fi mers încă de la început la grădinițe și școli, toate ar fi fost altfel”, susține Zavroțchi.

Primarul menționează că în ultimii 40 de ani, aproape că nu se văd progrese: romii au trăit întotdeauna separat de ceilalți orășeni.

„Da, ei își au propria cultură, propriile obiceiuri care le caracteristice doar pentru ei. Eu nu mi-aș dori asimilarea acestora. Ei trebuie să-și păstreze identitatea, dar legea și ordinea ar trebui să fie aceleași pentru toți”, insistă Zavroțchi.

La despărțire, primarul ne-a făcut legătura cu Maxim Pleșco, mediatorul romilor. Acesta este de origine romă, consultă autoritățile locale în problemele ce țin de comunitate și oferă asistență romilor, de exemplu, pentru întocmirea documentelor.

„Nu ațâțați”

Casa lângă care ne așteaptă mediatorul este una dintre cele mai obișnuite. Pe trotuar, un băiețel de vreo cinci ani se plimbă cu o bicicletă fără cauciucuri și tot aici aleargă o fetiță de vreo șapte ani. Copiii ne privesc curioși și zâmbesc la cameră.

În curte – o șatră improvizată din scânduri, unde stau cei maturi. Ceva mai departe este instalat un cort mare pentru copii. Aici, sunt cinci copii: cea mai mare are șapte ani, cea mai mică – un an și jumătate.

Mediatorul ne invită în casă. Suntem filmați și întrebați necontenit, cine ne-a trimis și de ce filmăm. Și mai suntem rugați „să nu ațâțăm”. Apropo, și primarul ne-a rugat „să nu ațâțăm”. La Otaci, vom mai auzi acest cuvânt de nenumărate ori.

Romii care s-au adunat într-o cameră nu prea mare – vreo șase persoane – îl ascultă atent pe Maxim.

„Se întâmplă acțiuni de huliganism care ar trebui să fie curmate de poliție și autorități. Dar dacă se pornește zid peste zid, o naționalitate împotriva alte naționalități, autoritățile de vârf ar trebui să vină în oraș și să facă în așa fel ca toți să se subordoneze autorității și legii. Nu trebuie să-mi fie teamă când copilul meu iese undeva și nici nu trebuie să-mi fie frică de faptul că va intra cineva la mine și mă va bate. Este o sălbăticie, nu este corect”, susține mediatorul.

Și îndeamnă: „Opriți-vă!”

„S-o luăm de la capăt. Ceea ce a fost în trecut, a fost în trecut, dar noi avem viitor. Copii și nepoți. Ceea ce am auzit: „să alungăm romii” sau, dimpotrivă, „să alungăm slavii” – este inadmisibil. Primul război este cel informațional și abia după urmează cel casnic și interetnic”, susține Maxim.

„Noi și copiii noștri suntem mereu insultați”

Fiecare dintre cei prezenți vrea să-și spună păsul. Începe să vorbească Oxana Rotari, stăpâna casei, mamă a cinci copii. Așa cum și era de așteptat, vorbește despre copii și despre problemele cu care ei, romii, sunt nevoiți să se confrunte în fiecare zi.

„Oriunde ne-am afla – în microbuze, la piață, la policlinică – noi și copiii noștri suntem mereu insultați. Slavii spun că ei sunt educați, învățați. Ei absolvesc universități, dar ceea ce vedem noi nu înseamnă educație și nu este un exemplu cum ar trebui să se procedeze. Ei spun că noi, țiganii, suntem agresivi, needucați, hoți și narcomani. Da, sunt dintre cei care au un mod de viață neadecvat. Dar noi nu putem răspunde pentru toți. Să consideri că tot poporul este la fel – nu este corect. Și ce viitor avem noi dacă suntem goniți de voi, iar voi – de noi?”, se întreabă Oxana. Aproape toți vorbesc imediat despre viitor și despre copii.

Iar noi ne continuăm calea spre casa unde se presupune că trăiește unul dintre instigatorii conflictului. Și acesta este de etnie romă. Femeile din curte, văzându-ne, strigă imediat că nu vor vorbi cu nimeni.

Ceva mai târziu, o femeie tânără coboară totuși spre noi. Aceasta nu dorește să vorbească la cameră, dar ne spune că jurnaliștii au venit deja la ea. Și că au venit și niște necunoscuți cu amenințări. Deși nici ea, nici familia sa nu au nicio atribuție la cele întâmplate, spune femeia.

„Problemele nu se rezolvă cu anii”

Ne îndreptăm spre casa părinților fetei care a fost agresată de trei romi la 21 iunie, lângă Nistru, aceștia fiind în stare de ebrietate. Menționăm că și poliția a confirmat această informație.

Atunci, prietenii și vecinii i-au luat apărarea tinerei: un coleg de clasă de 18 ani și un vecin de 14 ani. În urma altercației, colegul de clasă a ajuns la spital, cu traumatisme. Mama acestuia, Natalia Mahnovețcaia, a scris o plângere la poliție. În legătură cu acest incident, a fost deschis un dosar despre huliganism.

Părinții tinerei subliniază faptul că nu a fost vorba despre viol, așa cum a scris presa inițial. Însă acel reportaj i-a indignat pe toți.

Reportajul despre incident – de la 1.11.

Ne întâlnim cu Natalia în drum spre casa tinerei. Ele trăiesc pe aceeași stradă. Natalia ne spune că după reportaj, o sunau și-i spuneau: „De ce veți tăcea? Aceasta va trece așa de simplu? Fiul este în spital. Are comoție cerebrală, vânătăi, zgârieturi, hematoame, pentru că și-a apărat prietena de copilărie, iar ei spun că nimeni n-a avut de suferit?”.

Se pare că în cele șapte zile, care au trecut de la altercație, Natalia povestește a nu știu câta oară despre evenimentele din acea zi. Ea practic ne povestește istoria care ne-a fost expusă de primar, despre ceea ce „clocotește” la ei și că problemele „nu se rezolvă cu anii”.

Spre deosebire de părinții fetei, Natalia nu a fost amenințată. Nu au parvenit nici propuneri de a-și retrage plângerea. De fapt, femeia consideră că totul trebuie să fie conform legii, „pentru ca altora să le fie teamă” și speră că vor reuși să găsească o soluție.

„Oamenii sunt foarte nemulțumiți”

Pavel și Natalia Druță sunt părinții fetei care a fost agresată. Pavel s-a născut și a crescut la Otaci. El consideră că „nu există etnii rele, dar în fiecare națiune există oameni răi”. Acesta spune că unii romi pot să consume alcool în locurile publice sau direct pe carosabil și chiar să arunce sticle direct din geamul automobilului.

Anume Pavel s-a adresat către orășeni într-un grup pe Viber, îndemnându-i să se adune lângă punctul de trecere a frontierei, la un protest care ulterior s-a transformat în încăierare. El spune că a dorit să discute pașnic despre cele întâmplate: „Oamenii sunt foarte nemulțumiți. Într-adevăr, problemele sunt multe, dar nimeni nu le soluționează”. Pavel roagă sincer să nu fie amenințați și speră în soluționarea pe cale pașnică a conflictului.

Potrivit afirmațiilor bărbatului, mai multe persoane cunoscute și vecinii romi și-au exprimat susținerea și compasiunea, spunând că „există astfel de oameni răi”. Și mediatorul Maxim Pleșco a prezentat scuze familiei, din numele tuturor romilor.

La fel ca și mulți alți oameni din oraș, Pavel consideră că în multe privințe, poliția este de vină, aceasta „luând mită și mușamalizând totul”, iar unii romi „se comportă în așa fel, de parcă ar fi niște regi”.

Deja după cele întâmplate, Natalia și Pavel Druță au început să primească mesaje cu amenințări (NM are la dispoziție screenshot-urile). Natalia susține că anume ea este cosiderată instigatoarea conflictului, pentru că ea „ar fi pornit revoluția” și ar fi îndemnat la acțiuni violente. Femeia mai spune că doar îi era teamă că instigatorii vor rămâne nepedepsiți.

Noi plecăm din familia Druță și ne îndreptăm spre centrul orașului. În curți, localnicii discută despre cele întâmplate, de multe ori denaturând istoria. Uneori, istoriile ajung până la aceea că „ar fi fost rupte hainele fetei”. Dar reamintim că însăși victima afirmă că ea nici nu a fost atinsă.

„Au făcut niște băieți. Dar acum răspundem noi toți”

Un grup de femei de origine romă s-a adunat în una dintre cele mai obișnuite curți ale orașului. Cea mai în vârstă dintre ele are 82 de ani. Tot aici se află fiica și nepoata sa, iar undeva în apropiere aleargă strănepotul Matvei.

Femeile discută înviorat despre cele întâmplate și adesea, întrerupându-se, povestesc propria viziune a celor întâmplate.

„Au făcut niște băieți. Dar acum răspundem noi toți. Dar pentru ce? Mereu se arată spre noi – „ei, țiganii, țiganii”. Noi plecăm acasă, dar ei ne înjură: cineva tace, dar altcineva nu rezistă”, explică femeile.

Le întrebăm pe cele mai în vârstă despre conflictul din anul 1982. Una dintre ele spune că atunci a fost arestat soțul său, care a stat închis cinci ani. Ea spune că vinovatul nemijlocit a stat la închisoare 12 ani.

„Ni se amintește mereu de ceea ce au făcut romii în anul 82. De ce? Dar dacă e să ne amintim de anul 41? În 41, ne omorau. Pe toți îi omorau. Iar dacă peste câțiva ani, în secolul 21, acest lucru se va repeta, va fi îngrozitor, pentru că se va întâmpla cu nepoții noștri”, spune ea.

Cu siguranță, romii au auzit de nenumărate ori reproșuri și acuzații la adresa lor. De aceea vorbesc fără să fie întrebați despre aceasta: „Noi nu suntem hoți. Da, noi putem ghici, da, noi suntem comercianți, dar nu am mers împotriva autorităților. Și dacă noi [romii] furăm, vindem droguri, dacă noi ne băgăm acolo unde nu trebuie – pedepsiți-i pe aceștia. Dar consumând droguri, se otrăvesc nu numai copiii noștri. Și trebuie să fie pedepsiți cei care distribuie, dar și cei care consumă”.

Femeile spun în unison că aici, la Otaci, le este casa. Și oriunde ar trăi, îi atrage mereu înapoi, de aceea nu vor pleca nicăieri de aici.

„Acest lucru nu va schimba nimic”

A fost o sarcină destul de complicată să găsim persoane non-rome, care ar fi acceptat să vorbească la cameră sau pentru înregistrare, fie și anonim. În centru, refuză să ne vorbească și niște femei în etate care discutau calm lângă un bloc, și un grup de tineri.

Revenim la punctul de frontieră, unde și ziua, și noaptea se întâmplă câte ceva: pe scări sunt câțiva taximetriști plictisiți, mai departe – un grup de tineri discută despre ceva. Chiar lângă picioarele noastre doarme un câine-lup german, un „ilegal” bătrân.

Nu reușim să vorbim cu taximetriștii. Ei ignoră întrebările, motivând acest lucru prin faptul că „nimic nu se va schimba”, că „jurnaliștii prezintă așa cum le convine”. Dar și prin faptul că ei au soții și copii „pentru care le este groază”. Aceștia ne propun să intrăm în magazin ori să plecăm în satul vecin, Calarașovca, unde, poate, vom reuși să convingem pe cineva să vorbească.

Oprindu-ne lângă magazine și blocuri, fântâni și chiar într-o livadă de cireși, adresăm aproximativ una și aceeași întrebare și primim cam unul și același răspuns. Explicația principală – frica pentru propria securitate.

A trebuit să revenim la Otaci. Și aici, ne-a mers. Un localnic a observat că discutăm cu oamenii și a publicat fotografiile noastre într-un grup local de pe Viber. Zece minute mai târziu, oamenii au început să se apropie de liceul din localitate.

Titova Natalia / NewsMaker

„Ni se spune că acesta este un «conflict etnic»”

Printre cei care s-au apropiat este și Anna Zaboloțcaia, consilier local. Aceasta ne vorbește despre amenințările pe care zice că le primește în continuare.

„După ce am oferit un interviu unei publicații, nu pot merge liniștită pe drum. Mă trag de mână și mă amenință cu răfuială fizică”, spune ea.

Anna, iar alături de ea și alți orășeni care s-au apropiat, ne povestesc aceeași istorie pe care ne-au relatat-o primarul și părinții adolescenților. Femeile – iar acestea constituie majoritatea, vorbesc mult despre frică: pentru copii și pentru viitorul acestora. Și ne conving că le e teamă să-i lase afară de unii singuri. Părinții își conduc și își întâlnesc copiii de la școală, îi roagă să fie în grupuri și să evite conflictele cât mai mult posibil.

Anna mai spune că toate conflictele se termină cu apeluri și amenințări „de sus”: „Ni se spune că acesta este un «conflict etnic», că «vă bateți joc de noi, îi distrugeți și că ei sunt victime, nu voi»”.

Aproape de ora nouă seara, lângă clădirea liceului din localitate, se adună aproape 30 de persoane. O femeie se plânge pe vecinii romi care timp de 16 zile, au comemorat gălăgios pomenirea unei rude decedate, iar poliția a venit abia peste o săptămână și doar a dat din mâini. O altă femeie este vânzătoare la magazinul local. Aceasta susține că „un rom poate arunca ceaiul pe podea dacă nu-i place gustul”.

Continuând să enumere „neajunsurile romilor”, toți vorbitorii subliniază faptul că printre romi „sunt oameni foarte buni”. Și remarcă: există și „vreo zece procente de tineri incontrolabili care nu reacționează la nimic”. Cei prezenți sunt mulți și povestesc detaliat despre încăierarea care a avut loc recent și demonstrează înregistrăile video realizate cu telefonul mobil.

Versiunea lor se deosebește de ceea ce ne-au povestit romii acum câteva ore. Și aceștia, la fel ca și romii în ajun, vorbesc despre discriminare și despre încălcarea drepturilor lor. Aici sunt de toate: lucru și șomaj, impozite și îndemnizații, disciplină și impunitate, birocrație și corupție.

Anna își amintește că la Otaci era cândva o secție de poliție constituită din 30 de persoane. Astăzi, la secția din Otaci, care activează de la ora 8 până la ora 17, de luni până vineri, sunt

doar patru colaboratori: șeful și trei sectoriști. Pe timp de noapte, nu există niciun automobil de patrulare.

Deocamdată, la Otaci, sunt de gardă patrule ale batalionului Fulger și poliția din raioanele vecine, care au fost apelate în timpul încăierării. În oraș este relativ liniște, dacă nu luăm în calcul tensiunile „din unghere”. Dar nimeni nu știe ce va fi atunci când aceștia vor pleca.

„Trebuie pur și simplu să trăiești aici”

Petrecem în oraș aproape zece ore. Și de fiecare dată auzim această divizare în „noi” și „ei”, în „romi buni” și „romi răi”, în „slavi buni” și „slavi agresivi”. În discuții se întrezărește mereu etnia celor care fac ceva greșit.

Când începe să înnopteze, plecăm de la Otaci. S-ar putea ca în zilele următoare aici vor veni specialiști și experți care vor reuși să identifice o soluție. Deocamdată, în oraș sunt interzise discotecile și adunările în masă.

Dar pentru a înțelege, cum e să trăiești în Otaci și cu ce probleme se confruntă localnicii, „trebuie pur și simplu să trăiești aici”. Se pare că este cea mai frecventă frază pe care am reușit s-o auzim în cele 10 ore cât ne-am aflat în oraș.