mediaguard.ngo

Orhei FM, avertizat public pentru informare incorectă referitor la purtarea panglicii „sf. Gheorghe”

Consiliul Audiovizualului a avertizat public postul de radio „Orhei FM” pentru informare incorectă și subiectivă privind purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” pe 9 mai. Potrivit instituției, afirmațiile prezentatorului nu asigurat imparțialitate.

Orhei FM a fost avertizat public pentru informare incorectă și subiectivă în buletinul informativ din 5 mai 2023, ora 08:02:07 (în reluare la ora 09:00) în care a difuzat un subiect ce ține de purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” pe 9 mai.

În cadrul controlului, s-a atestat lipsa corectitudinii și a bunei-credințe din partea furnizorului de servicii media, deoarece prezentatorul de știri a venit cu precizarea ”în ciuda hotărârii Curții Constituționale, autoritățile au menținut toate normele restrictive introduse anul trecut referitoare la panglica „Sfântul Gheorghe” și simbolurile ,,Z” și ,,V”.

Potrivit Consiliului Audiovizual, s-a observat încercarea de a promova o anumită idee, iar un astfel de comentariu, mai mult din perspectivă personală, poate forma opinii eronate asupra unui eveniment de interes public.

Totodată, afirmațiile prezentatorului nu asigurat imparțialitatea, fiindcă opinia expusă referitor la evenimentul ce urma să aibă loc a îmbrăcat forma unor acuzații în adresa autorităților, prin care s-a lăsat de înțeles că acestea au încălcat hotărârea Curții Constituționale. În plus, afirmațiile lansate nu au fost susținute de dovezi, astfel încât să fie asigurată informarea corectă a publicului.

Prin urmare, au fost încălcate prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) din Codul serviciilor media audiovizuale.

Rezultatele controlului au atestat că în perioada monitorizată 3-9 mai 2023, postul radio Orhei FM a difuzat buletine informative la ora 08:00, 09:00 (în reluare de la ora 08:00), 12:00, 14:00 (în reluare de la ora 12:00), 17:00, 19:00 și 20:00 (în reluare de la ora 19:00), care au conținut în total 88 de subiecte, dintre care 5 cu tentă politică, iar celelalte știri au avut tematică socială.

Amintim că, recunoscută drept simbol al agresiunii ruse în Ucraina, purtarea, confecționarea și distribuirea panglicii „Sfântul Gheorghe” a fost interzisă prin lege pe teritoriul Republicii Moldova. Șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, susține că persoanele care au purtat panglica bicoloră în timpul evenimentelor din 9 mai riscă să fie sancționate contravențional.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Usatîi vrea un imn nou pentru Moldova: „Cu al nostru te duci numai la priveghi” (VIDEO)

Deputatul și liderul Partidului „Nostru”, Renato Usatîi, consideră că Republica Moldova ar trebui să aibă un imn nou. Politicianul spune că nu are nimic împotriva versurilor „Limba noastră”, însă susține că melodia actualului imn nu provoacă emoțiile pe care, în opinia sa, ar trebui să le trezească.

„Nu vă supărați, eu când mă uit la ce se întâmplă în alte țări când se intonează imnul țării – n-am nimic contra versurilor «Limba noastră-i o comoară» – numai că imnul nostru trebuie să te duci cam numai la priveghi. Pe lângă o Constituție nouă, trebuie să avem și un imn”, a declarat Usatîi.

Liderul Partidului „Nostru” consideră că un imn național ar trebui să provoace emoții și să mobilizeze oamenii.

„Să nu confundăm versuri bune cu un imn. Imnul provoacă emoții, imn înseamnă să ridici în picioare stadioane. Uitați-vă ce se întâmplă mai ales la meciuri de fotbal și alte evenimente internaționale”, a mai declarat Usatîi.

Actualul Imn de Stat al Republicii Moldova, „Limba noastră”, are la bază versurile poetului Alexei Mateevici, iar muzica a fost compusă de Alexandru Cristea. Aranjamentul îi aparține compozitorului Valentin Dînga. Imnul cuprinde strofele 1, 2, 5, 8 și 12 ale poeziei „Limba noastră”.

„Limba noastră” a fost aprobat oficial în calitate de Imn de Stat prin legea adoptată de Parlament pe 22 iulie 1995 și publicată în Monitorul Oficial pe 17 august. Anterior, după proclamarea independenței, Republica Moldova a avut drept imn „Deșteaptă-te, române!”, care este și Imnul Național al României.

Reamintim că Republica Moldova marchează anual, pe 31 august, Ziua Limbii Române, la fel ca România. Începând din acest an, sărbătoarea va fi marcată la aceeași dată și în Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: