Ozerov a ajuns la MAE. Drona rusească depistată la Florești, adusă în fața sediului ministerului (VIDEO)

Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a ajuns la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a fost convocat după un nou caz de survolare ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de drone rusești. După ce diplomatul a intrat în clădire, unul dintre aparatele de zbor, care s-a prăbușit în raionul Florești, a fost adus în fața MAE.

Amintim că, în dimineața de 25 noiembrie, pe fondul unui nou atac rusesc asupra Ucrainei, 6 drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Unul dintre aparatele de zbor a fost depistat pe acoperișul unei locuințe din satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a comunicat că drona aparține tipului Gerbera, este de fabricație rusească și nu avea încărcătură explozivă. Potrivit IGP, modelul poate fi utilizat pentru inducerea în eroare, misiuni de supraveghere și colectare de informații, dar și transport de explozivi.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: