Papa Francisc insistă asupra unei întâlniri cu Vladimir Putin: „Simt că mai întâi trebuie să merg la Moscova”
Full Article 3 minutes read

Papa Francisc insistă asupra unei întâlniri cu Vladimir Putin: „Simt că mai întâi trebuie să merg la Moscova”

Papa Francisc și-a exprimat intenția de a merge la Moscova și de a-l întâlni pe Vladimir Putin pentru a-i cere să pună capăt războiului, dar nu a primit niciun răspuns. În cadrul unui interviu pentru Corriere della Sera, relatează Digi24.ro, Papa Francisc a vorbit despre eforturile pe care le depune alături de secretarul de stat al Sfântului Scaun Pietro Parolin pentru a obține o întrevedere cu Vladimir Putin. 

În interviu, papa Francisc a subliniat repetat că este gata să plece la Moscova.

„În prima zi de război l-am sunat pe președintele ucrainean Zelenski. Pe Putin, în schimb, nu l-am sunat. Ultima dată am vorbit cu el în decembrie de ziua mea, dar de data asta nu, nu am sunat. Am vrut să fac un gest clar ca să vadă lumea întreagă și pentru asta m-am dus la ambasadorul Rusiei. L-am rugat să explice (invazia – n.r.), și i-am rugat să înceteze”, a spus papa Francisc în cadrul interviului.

Tot el a declarat că, după douăzeci de zile de război, i-a cerut cardinalului Parolin să-i transmită lui Putin mesajul că Suveranul Pontif este dispus să meargă la Moscova.

„Nu am primit încă un răspuns și încă insistăm, chiar dacă mă tem că Putin nu poate și nu vrea să aibă această întâlnire chiar acum. Dar atâta brutalitate cum să nu o oprești? Acum douăzeci și cinci de ani am trăit același lucru cu Rwanda”, a declarat papa Francisc.

Deocamdată, a adăugat el, nu se duce la Kiev.

„I-am trimis pe cardinalul Michael Czerny și pe cardinalul Konrad Krajewski, care au mers acolo pentru a patra oară. Simt că mai întâi trebuie să merg la Moscova, mai întâi trebuie să-l întâlnesc pe Putin. Dar și eu sunt preot, ce pot face? Fac ce pot. Dacă Putin ar deschide ușa…”, a adăugat Papa.

Întrebat dacă ar putea fi patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, omul care îl poate convinge pe liderul de la Kremlin să deschidă ușa dialogului, Suveranul Pontif a negat.

„Am vorbit cu Kirill 40 de minute prin zoom. Mi-a citit toate justificările pentru război. L-am ascultat și i-am spus: nu înțeleg nimic despre asta. Frate, nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii, ci pe cel al lui Iisus. Suntem păstori ai aceluiași popor sfânt al lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să căutăm căi de pace, pentru a pune capăt războiului”, a comunicat Papa Francisc.

Marți, 3 mai, este a 69-a zi de război în Ucraina. Pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. La rândul său, liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: