parlament.md

Parlamentul a constituit Comisia de anchetă asupra „Laundromatului”. Cine va face parte din ea?

Parlamentul a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea  tuturor circumstanțelor care au dus la ,,spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mare prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova. Deputații au aprobat, în ședința plenară din 27 noiembrie, un proiect de hotărâre în acest sens.  

Potrivit proiectului, Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autorităţile statului responsabile și va audia părţile şi persoanele implicate. În termen de 120 de zile, va prezenta Parlamentului, raportul cu privire la elucidarea circumstanțelor de fapt şi de drept privind spălarea banilor murdari în proporție deosebit de mare prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova, începând cu anul 2010.

Din Comisie vor face parte deputați de la toate fracțiunile parlamentare: Inga Grigoriu (președinta Comisiei), Alexandr Suhodolski (vicepreședinte al Comisiei), Dumitru Alaiba (secretarul Comisiei), precum și Bogdan Țîrdea, Ludmila Guzun, Denis Ulanov, Vladimir Cebotari.

”Сomisia nu va substitui organele de anchetă, ci va fi împuternicită să consolideze eforturile tuturor instituțiilor statului pentru elucidarea circumstanțelor ”landromatului”, acțiuni care urmează să aducă rezultate concrete pentru identificarea celor vinovați, tragerea lor la răspundere, cât și purificarea instituțiilor de stat de persoanele care au fost implicate direct sau indirect în schema respectivă”, a menționat deputata Inga Grigoriu, în prezentarea proiectului.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii Platforma DA.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu, mesaj de Ziua Națională a Franței: „Prieten fidel, care ocupă un loc special în inimile noastre”

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Franței, sărbătorită pe 14 iulie. Șefa statului a evidențiat relațiile apropiate dintre Chișinău și Paris și a transmis „La mulți ani” poporului francez.

„În această zi de 14 iulie, sărbătorim cu mândrie prietenia profundă care unește Moldova și Franța. Partener strategic și prieten fidel, Franța ocupă un loc special în inimile noastre. La mulți ani de Ziua Națională! Trăiască Franța!”, a scris Maia Sandu pe platforma X (fosta Twitter).

Franța și-a sărbătorit astăzi ziua sa națională, marcată de Căderea Bastiliei, printr-o paradă militară tradițională la Paris, care a prezentat trupe din Indonezia, țara de onoare din acest an.

În discursul său adresat militarilor, duminică, președintele Emmanuel Macron a anunțat cheltuieli militare suplimentare de 6,5 miliarde de euro în următorii doi ani, afirmând că libertatea în Europa se confruntă cu o amenințare mai mare decât oricând de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Precizăm că Franța este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova în procesul de integrare europeană și susține reformele democratice și eforturile de modernizare ale țării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: