gov.md

Parlamentul a găzduit discuții despre regiunea transnistreană. Situația școlilor cu predare în română – pe agendă

Comisia specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au desfășurat miercuri, 29 aprilie, discuții despre situația din regiunea transnistreană. Subiectele au vizat activitatea școlilor cu predare în limba română, dificultățile înfruntate de fermierii din raionul Dubăsari, aspecte privind protecția mediului înconjurător pe ambele maluri ale Nistrului, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a fost prezent la discuțiile de pe platforma Comisiei parlamentare speciale.

Oficialul a informat despre rezultatele reuniunilor recente de lucru la nivelul reprezentanților politici și a grupurilor de lucru sectoriale din partea Chișinăului și Tiraspolului, abordările primordiale în implementarea politicilor de reintegrare, măsurile de suport oferite instituțiilor de învățământ din Zona de Securitate și agricultorilor ce dețin terenuri după traseul Râbnița-Tiraspol, precum și s-a referit la proiectele de dezvoltare ce urmează a fi finanțate prin Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2026.

La rândul său, secretara de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, și un reprezentant al Ministerului Mediului au prezentat informații referitor la măsurile întreprinse pentru a asigura buna funcționare a școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană și pentru a gestiona eficient criza ecologică de pe râul Nistru, precum și alte acțiuni proactive din partea Chișinăului menite să sporească calitatea procesului educațional și să protejeze mediul ambiant pe ambele maluri ale Nistrului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Vierme în loc de cruce? Stema R. Moldova, distorsionată într-o imagine publicată de Guvern (FOTO)

Guvernul Republicii Moldova a publicat, pe 7 august, o imagine în care stema țării apare distorsionată. Imaginea însoțește o campanie prin care autoritățile îndeamnă cetățenii să economisească energia electrică în orele de vârf, pe fondul crizei energetice din ultimele zile.

În una dintre ilustrațiile publicate pe pagina oficială de Facebook a Guvernului apare o priză decorată cu drapelul Republicii Moldova. Stema de pe banda galbenă a tricolorului este însă redată distorsionat.

Imaginile poartă marcajul specific conținutului generat cu inteligență artificială, ceea ce sugerează că acestea au fost create sau modificate cu ajutorul unor instrumente AI.

NewsMaker a solicitat un comentariu Guvernului. La scurt timp după solicitarea redacției, imaginea fost ștearsă de pe pagina oficială de Facebook a Executivului. Vom actualiza știrea imediat ce vom primi un răspuns.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Nu este pentru prima dată când autoritățile publică imagini generate cu inteligență artificială în care simbolurile statului sunt reprezentate eronat. În martie, Ministerul Afacerilor Interne a retras o imagine publicată în contextul lansării sistemului de avertizare „MD-Alert”, după ce internauții au observat că stema Republicii Moldova era distorsionată. Atunci, ministerul a recunoscut eroarea și a declarat că va manifesta mai multă atenție la utilizarea simbolurilor naționale în comunicarea publică. Detalii – AICI.

Codul penal sancționează profanarea simbolurilor de stat. Articolul 347 prevede amenzi de 42.500 lei, muncă în folosul comunității și închisoare de până la 1 an.

Pentru persoanele cu funcție de răspundere responsabile de respectarea modului de utilizare a simbolurilor de stat, amenzile pot ajunge până la 57.700 lei, iar pedeapsa cu închisoare – până la 3 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: